Continuăm să prezentăm raportul din anul 1905 continuând povestea localului, care seamănă destul de izbitor cu realitatea zilelor noastre; improvizaţii, lipsă de fonduri, realizări numai ca urmare a utilizării influenţei politice, ceremonial fastuos, dar are şi ceva în plus acte de caritate din partea celor avuţi precum şi voinţa unor oameni de a reealiza ceva durabil chiar şi în condiţiile descrise în materialele anterioare
Povestea localului continuă
„Proprietarul fu nevoit a se supune acestui aviz dar neconformându-se întocmai, Ministerul hotărăşte a muta gimnaziul şi contractează cu C. Crăsnaru, închiriind imobilul ce-l avea acesta în colţul Stradelor Unirei şi C. Săvoiu (Vezi ord. 1932E din 22 Aprilie 1895 având anexă contactul cu C. Crăsnaru) pe timp de cinci ani de la 23 aprilie 1895 cu condiţiunea avantajoasă de a se considera ca reziliat acest contract atunci când noul local ce se construieşte va fi gata. Totodată proprietarul C. Crăsnaru se obliga a plăti perderile ce ar suferi Ministerul în cazul când s-Arhiva Permanentă preluată până în 1989 isca un proces cu Dumitru Mihail, proprietarul fostului local al gimnaziului.
Deşi clădirea ocupată de astă dată era mai proprii pentru şcoală, totuşi se simte şi de astă dată nevoe de mari reparaţiuni. Aşa, nu existau latrine pentru elevi, împrejmuirea curţei lăsa de dorit, în interior localul trebuia reparat. Primăria oraşului chiar interzice de a se ţine cursuri şi cu multă greutate cursurile anului şcolar 1895-1896 se deschid la 15 Septembrie 1895 (Vezi rap. Nr.115 din 15 Sept. 1895) . Cum însă primăria cerea încontinuu ca reparaţiunile să s facă, direcţiunea gimnaziului alcătui un deviz de lucrări şi anume:
1) Devizul A relativ la văruitul localului ….. 200
2) Devizul B relativ la latrina profesorilor……. 125
3) Devizul C relativ la latrina şcolarilor………..569,30
4) Devizul D relativ la reparaţia întregului local …808, adică un total de lei 1702,30.
Lucrările din primele două devize direcţiunea şcoalei le execută sub presiunea ameninţărei primăriei de a ţine şcoala închisă iar pentru lucrările prevăzute în devizul C, ministerul acordă 500 lei (Vezi ord. 3785E – 12 Iulie 1896).
În acest timp lucrările pentru ridicarea unei clădiri proprii încep. La 23 iunie 1896 s-a pus piatra fundamentală a clădirei ce se construia pentru gimnaziu. La această serbare, Ministerul a fost reprezentat prin D-l. Secretar general St. Sihleanu. În urma discursurilor rostite de primarul oraşului de directorul gimnaziului şi de representantul gimnaziului s-a aşezat în temelia edificiului un pergament comemorativ însoţit de altul cu iscăliturile profesorilor şi şcolarilor.
Construirea gimnaziului a durat doi ani şi în ziua de 4 octombrie 1898 s-a făcut solemnitatea inaugurărei noului local.
Această serbare a fost prezidată de însuşi dl. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunelor Publice Spiru Haret şi a avut loc în prezenţa representantelor tuturor autorităţilor locale şi a unui public foarte numeros în care se distingea un mare număr de învăţători şi preoţi veniţi din judeţ. Serbarea a început prin intonarea unui imn „Dragă ţară” cântat de elevi sub conducerea maestrului de muzică dl. G. Cernican. S-a oficiat apoi sfinţirea apei de către S.S. Ştefan Nicolaescu protopopul judeţului asistat de preoţii: S.S. Pantelimon Popescu de la biserica Sf. Împăraţi; S.S. Constantin Popescu de la biserica S-ta Treime şi S.S. Diaconul I. Chiriacescu de la biserica Catedrală.
Sfinţindu-se clasele, Directorul gimnaziului rosteşte o cuvântare arătând însemnătatea creărei unui gimnaziu în localitate, apoi urmează discursul primarului oraşului, dl. Titu Frumuşanu şi se închide seria discursurilor cu răspunsul dat de dl. Spiru Haret, care încredinţând directorului cheile noului local stârneşte asupra educaţiunei naţionale ce urmează a se infiltra elevilor.
Cu ocasiunea serbărei inaugurărei, dl. Toma Dobrescu, arhitectul noului local dărueşte 300 lei cu destinaţiunea de a se face fundaţiune numită „Toma Dobrescu” şi deşi care să se ajute elevii săraci ai acestui gimnaziu.
Exemplul dat de arhitectul gimnaziului îşi găseşte imitatori demni de laudă în: dl. N.D. Miloşescu care dărueşte 100 lei şi îşi ia obligaţiunea a da în fiecare an aceiaşi sumă cu condiţiunea să se formeze o fundaţiune cu numele „N.D. Miloşescu” şi în d-nii Dincă Schileru şi Toma Călinescu cari dau la rândul lor tot câte o sută lei.” (va urma)
Ion Hobeanu
