Pentru începutul acestui an ne-am propus să invocăm câteva personalităţi ale Gorjului, prezentate şi altădată cu diverse faţete ale activităţii lor, care l-au slujit pe Mihai Viteazul. Ne onorăm astfel promisiunile făcute cititorilor noştri de a contura o imagine cât mai fidelă a trecutului acestor meleaguri şi a personalităţilor care i-au marcat istoria. Dacă boierii Buzeşti au avut legături cu Gorjul mai degrabă prin moşiile pe care le aveau aici, şi alţi boieri gorjeni au fost „oamenii Măriei Sale”.
Domnitorul Mihai Viteazul (1593-1601) a rămas în istoria neamului nostru pentru câştigarea independenţei Ţării Româneşti faţă de turci şi datorită realizării primei uniri a tuturor românilor. Marele voievod a fost slujit cu credinţă de boieri gorjeni ca Lupu paharnicul, marele vistier Stoichiţă Rioşeanu, marele spătar Mihai Bengescu, Barbu Clucerul, Preda Ţânţăreanu, Balaci Urdăreanu, Nicola Urdăreanu ş.a
Un diplomat de Evul Mediu
Stoica Rioşeanu a fost un diplomat foarte important în vremea lui Mihai Viteazul. Folosindu-i înţelepciunea dată mai ales de vârstă, boierul gorjean numai putea purta arme, domnitorul îi va încredinţa o serie de solii. Prima menţiune documentară în acest sens este cea datată în decembrie 1594, când domnitorul îi întăreşte mai mulţi robi ţigani: „Şi cu aceşti mai sus-zişi ţigani…a miluit doamna domniei mele pe boierul (domniei mele) jupan Stoica al doilea logofăt, pentru credincioasa şi dreapta slujbă pe care au slujit-o domniilor noastre în ţări străine”.
Boierul gorjean îl va însoţi pe Mihai Viteazul în decembrie 1595 la Alba Iulia la curtea lui Sigismund Bathory pentru o vizită de zece zile. Vizita a fost foarte importantă din punct de vedere diplomatic dacă ne gândim că se găseşte prilejul unui acord privind ridicarea unei biserici ortodoxe la Alba Iulia şi se vorbeşte de necesitatea unui ajutor bănesc din partea împăratului Rudolf al II-lea.
Activitatea diplomatică a boierului Stoichiţă a fost apreciată şi în continuare. Astfel, prin documentul din 4 august 1599, voievodul îi recunoaşte şi îi întăreşte, lui Stoica mare vistier, mai multe sate din Ialomiţa şi Gorj(Peştişani, Bâlta) „…pentru credincioasă şi dreaptă slujbă pe care au slujit-o domniei mele în ţări străine din tinereţea lui”. După cum putem analiza după vârstă, era „tinereţe” poate la nivel diplomatic, fizic depăşise jumătatea vieţii.
Una dintre cele mai importante solii ale sale a urmat bătăliei de la Şelimbăr(1599), când Mihai Viteazul îl va trimite la Praga la împăratul Rudolf al II-lea împreună cu banul Mihalcea pentru definitivarea titlului juridic de stăpânire asupra Transilvaniei şi apoi a Moldovei, tratative ce s-au prelungit şi în anul 1600. Solia românească a mers cu mare alai la Viena, printre daruri remarcându-se calul de paradă al cardinalului Andrei Bathory şi şapte steaguri. Prin intermediul celor doi boieri, Mihai Viteazul cerea „…de a fi întărit şi menţinut în starea în care se află”, întregind provincia „…cu înapoierea şi adaosul cetăţilor Huszt, Şimlău, Baia Mare, Oradea şi alte locuri ce se ţin de ele” Românii cereau bani pentru o gardă personală de 4 000 de ostaşi.
Vizita celor doi boieri la Praga se va prelungi. În ianuarie ei prezentau împăratului şi alte doleanţe ale lor: „… Mihai voievod cu tocmeala lui şi cu pieire de mulţi voinici, au luat Ardealul şi l-au închinat cinstit împăratului” dar „să-i socotească pentru această slujbă şi nevoinţa ce s-au nevoit să-l lase Ţara Românească şi Ţara Ardealului să-i fie moşie lui”. Refugiul domnitorului era util dacă „…ar fi să se întâmple o nenorocire, el şi urmaşii lui să aibă ca loc de retragere moşii cu venit de 100 000 de taleri pe an. În caz că ar fi prins, împăratul să-l răscumpere”. Stoichiţă îşi va fi îndeplinit misiunea abia la 20 martie când marele postelnic revine la Alba Iulia cu scrisorile împărăteşti.
În luna mai 1600, boierul gorjean se afla alături de Mihai la Iaşi. Va reveni la Alba Iulia cu domnitorul iar la începutul lunii septembrie este trimis din nou la împărat. La 22 septembrie 1600 obţinea numirea ca guvernator al Ardealului a lui Mihai, care „va păstra pe viaţă cârmuirea Ardealului”.Din nefericire, Mihai Viteazul pierduse bătălia de la Mirăslău.
Va fi arestat în Ardeal alături de Radu Buzescu, va reveni pentru scurt timp în slujba lui Mihai şi apoi îşi va continua activitatea în timpul lui Radu Şerban. De reţinut că pentru serviciile sale, Stoichiţă Rioşanu a primit numeroase moşii în Gorj, Dolj şi Ialomiţa dar şi în Transilvania, moşiile Mariei Cristina, fosta soţie a lui Sigismund Bathory.
Slujitorul domniei
Invocat de noi în momentul serialului despre Copăceni, Stoica sau Stoichiţă Rioşeanu a fost unul dintre cei mai importanţi sfătuitori şi confidenţi ai lui Mihai Viteazul. Au putut afla astfel cititorii noştri că boierul Stoica Rioşeanu a fost ctitorul mânăstirii Sfânta Treime din Strâmba. De asemenea, boierul gorjean a trăit 82 de ani (1538-1620). Se face cunoscut în administraţia ţării ca logofăt al II-lea începând cu 1588. În 1595 îl găsim pentru scurt timp ca strângător de biruri în judeţul Ialomiţa. Într-un document din 11 ianuarie 1597 apare în premieră ca mare vistier, dregătorie pe care o va deţine timp de mai mulţi ani. Stoichiţă Rioşeanu îl va însoţi pe Mihai Viteazul în incursiunea din Transilvania din toamna anului 1599, primind demnitatea de mare postelnic în noul sfat al Transilvaniei.
Cariera sa politică a continuat şi după moartea lui Mihai Viteazul, pe timpul lui Radu Şerban. Domnitorul respectiv îl va numi mare logofăt, dregătorie pe care o va păstra mai mulţi ani, la sfârşitul domniei acestuia, în 1611, îl vom găsi menţionat drept mare vistier. Timp de trei ani îl va însoţi pe Radu Şerban în pribegie. Ultimii ani de viaţă, 1618-1620, îl găsesc tot mare vistier. Îşi doarme somnul de veci la mânăstirea Strâmba, ctitoria sa.
