România este o țară cu adevărat bogată. Şi la ce ne foloseşte aceasta, s-ar grăbi cei mai mulţi să ridice din umeri. Avem 22.000 de monumente istorice (subliniem, doar „istorice”) răspândite pe teritoriul României, dar încă nu am învățat să nutrim respectul care se cuvine față de aceste „mărturii ale evoluției noastre istorice”. Nu ştim să le punem în valoare din punct de vedere turistic, sau, mai grav, aşa cum a fost şi cazul sitului arheologic de la Sarmisegetuza Regia, intrăm cu buldozerul în ele.
Exemplele ar putea continua, turismul în România (dacă putem vorbi de aşa ceva) nu este unul performant, cu atât mai puţin, acesta să ajute la redresarea economică a României, cum își propunea curajos o fostă ministru a Turismului. Că în realitate, pe atunci „investițiile” în turism erau doar o supapă a partidului portocaliu la fondurile europene am înțeles cu toții. Ceea ce nu înțelegem este de ce în continuare, turismul din România bate pasul pe loc și în timp ce în ţările vecine Bulgaria şi Ungaria există turism, în țara noastră există doar hotelieri. Răspunsurile parcă le cunoaștem, dar preferăm să evităm formularea lor și ridicăm din umeri. Ne-am obișnuit că astfel e mai comod, doar că atunci când, turist fiind, în România anului 2013 ridici ochii de pe harta turistică şi pliante, constaţi realitatea. Înțelegem astfel că și în acest domeniu este nevoie de „profesionişti” şi „specialişti” care să vadă dincolo de propriul interes.
La aceasta adăugăm problemele de infrastructură. La felul în care se prezintă drumurile din România, ai nevoie de cele mai multe ori de nervi de oţel, sau dacă nu, de distonocalm. Nu scriem doar despre starea proastă a drumurilor, ci şi despre faptul că există tronsoane de cale ferată pe care se circulă cu maximum 30-40 Km/oră, în loc de 120-140Km/oră, din cauza infrastructurii prost întreţinută. Adăugăm și condițiile de cazare, inferioare celor din țările vecine, cu sau fără „all inclusive” și avem un tablou complet despre ce înseamnă să fi turist în România anului 2013.
