Ne întrebăm retoric de ce turiştii străini evită România, sau de ce românii preferă staţiunile din Bulgaria şi Ungaria. Cunoaştem răspunsurile, dar parcă preferăm să evităm formularea lor.
„Avem o treime munţi, o treime dealuri, o treime câmpii, litoralul Mării Negre şi Dunărea”, afirma preşedintele Traian Băsescu referindu-se la potenţialul turistic al României. Teoretic acesta are dreptate, turismul putând să ajute la creşterea economică a României, însă doar pe hârtie.
Atunci când însă ridici ochii de pe harta turistică şi pliante, constaţi că realitatea este cu totul alta, dar nu vom detalia acum lucruri pe care cu siguranţă deja le cunoaşteţi. Iată de ce credem că nu turismul este cel care poate salva România. Si în acest domeniu este nevoie de „profesionalişti” şi „specialişti” care să vadă dincolo de propriul interes.
Există desigur şi optimişti. „Începem să fim activi chiar şi în România”, declara Traian Băsescu, precizând că, deși este o perioadă de criză, țara noastră a implementat politici de susţinere a infrastructurii de turism, pentru că turismul ne poate ajuta la creșterea economică. L-am contrazice puţin pe domnul preşedinte, precizându-i că din elicopter şi munţii, şi delurile, şi câmpiile, chiar şi litoralul Mării Negre şi Dunărea, arată „splendid”, dar pentru a ajunge la ele, aşa cum încă se prezintă drumurile din România, ai nevoie de cele mai multe ori de nervi de oţel, sau dacă nu, de distonocalm. Nu scriem doar despre starea proastă a drumurilor (domnul Traian Băsescu ar trebui să ştie mai bine, fiind o perioadă şi ministrul Transporturilor), ci şi despre faptul că există tronsoane de cale ferată pe care se circulă cu maxim 30-40 Km/oră, în loc de 120-140Km/oră, din cauza infrastructurii prost întreţinută.
Suntem o țară cu adevărat bogată. Şi la ce ne foloseşte aceasta, s-ar grăbi cei mai mulţi să ridice din umeri. Avem 22.000 de monumente istorice (subliniem, doar „istorice”) răspândite pe teritoriul României, dar încă nu am învățat să nutrim respectul care se cuvine față de aceste „mărturii ale evoluției noastre istorice”. Nu ştim să le punem în valoare din punct de vedere turistic, sau, mai grav, aşa cum este şi cazul sitului arheologic de la Sarmisegetuza Regia, intrăm cu buldozerul în ele.
Exemplele ar putea continua, turismul în România (dacă putem vorbi de aşa ceva) nefiind încă unul performant, cu atât mai puţin, acesta să ajute la redresarea economică a României, aflată în colaps de ani buni. Pertinent afirma cineva: „în timp ce în ţările vecine Bulgaria şi Ungaria există turism, în România există doar hotelieri”.
