Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Trandafirii nu ştiu să plângă!

Trandafirii nu ştiu să plângă!

Submitted by on 3 July 2012articol citit de 1,265 ori | No Comment

Abia se stinsese în crugul timpului solstiţiul de vară. La două zile de la revenirea astronomică a anotimpului fierbinte, nici nopţile nu mai dăruiesc răcoare, ele sunt sugrumate de căldura toropitoare de peste zi, care îţi istoveşte uneori şi trupul şi gândul. Pentru a ne recâştiga vigoarea câtuşi de puţin, încercăm să ieşim din tăcerea oraşului cu ceva timp înainte de pâlpâirea dimineţii. Ocolim spre capătul sudic al urbei, pe calea cea liberă care ne scoate cel mai repede spre învelişul verde al naturii.

De arșița soarelui, reporterul s-a ascuns pe un mal de râu la pescuit

De arșița soarelui, reporterul s-a ascuns pe un mal de râu la pescuit

Nu este o autostradă, dar este drumul de centură al municipiului Târgu-Jiu, bine rostuit de constructori şi edili. Invulnerabil, Jiul şuşoteşte leneş în vadul larg. Peste stăvilarele barajului nu se zăresc strălucitoare valuri, turbinele-s tăcute. Străbatem sub înălţimi de mal drumul spre nord, spre făptura munţilor iluminaţi de zare. Pe digurile lacurilor, alte făpturi tăcute se mişcă regulat măsurând cu mult jind luciul apei. Poartă chipiuri cu mici reflectoare la cozoroc. Nu sunt minerii, aşa pare silueta lor desenată pe cerul dimineţii răcoroase. Sunt pescarii împătimiţi de sport, care îşi potrivesc nada sub lumina lămpii aflate la purtător. Trecem de-a lung de Jiu şi nu admirăm nici o ambarcaţiune de agrement în tăinuirea zorilor. Nici un catarg şi nici o pânză nu se leagănă la mal de ape, în adierea binefăcătoare a zefirului. Prietenul meu, Eduard, este mai optimist, crede că nu va mai avea de aşteptat mult timp până îşi va plimba nepoţelul cu vaporaşul pe luciul împărătesc al Jiului. Încercăm să ieşim din visul acesta cu iole şi bărci, lăsând loc speranţei şi viitorului.

La pescuit
Răsăritul este încă sub perdelele nopţii, când traversăm râul peste podul de la Turcineşti. Căldura neobişnuit de sufocantă i-a trimis pe pescari spre vaduri limpezi, căutând mreana, cleanul şi zborul de albitură. Noi mergem spre lacul de sub deal, dincolo de canalul care colectează apele dinspre baraj. Ne abandonăm dimineţii, în hamacul zorilor, păşind prin iarba înaltă. Din loc în loc, printre sălcii şi răchite, se văd trebăluind pescarii. Nu avem nici o veste că ar fi o zi prielnică pentru pescuit şi în juvelnicele spânzurate de buruienile malurilor ar fi scăpătat deja primele exemplare ale mult doritei capturi. Boarea apei este ca o magie, adieri hoinare coboară de pe deal, străbat în valuri mlaştina cu păpuriş şi ne ating prieteneşte pieptul, ca o inedită mângâiere a dimineţii.
Adăstăm în defrişarea dintre două ziduri de trestie şi ne alegem  oglinda de apă cuprinsă între mai multe câmpuri de verdeaţă plutitoare. Încercăm adâncimea şi momim locul. Vrem să avem bucuria muşcăturilor dese şi un număr cât mai mare de peşti în coşul satisfacţiei. Privim spre linia înaltă a lizierei ce străjuieşte întinderea lacurilor, apoi spre căciula îndepărtată a Parângului, înspre miazăzi, ţinând linia îndepărtată a orizontului. Tot mai multă lumină cuprinde depărtările, destulă învăpăiere precede înălţarea discului solar spre culmi de cer. Se spuzeşte poala cerului, soarele răsare şi-şi oglindeşte chipul în faţa lacului. S-a risipit deja înnegurarea. Privim în lumina apei. Brusc apa ondulează, o nălucă sparge liniştea, zboară câteva secunde şi pleoscăie în zvăpăieri de stropi argintii. Să fi fost vreo ştiucă. Privim cu atenţie pluta dusă spre dunga ierburilor acvatice. Începe să tremure, sunt semne de ciupitură, pleacă uşor tăind luciul, apoi se culcă alene pe faţa apei neclintite, o smucitură scurtă şi înţepăm. Mulinăm, firul se întinde şi simţim ceva greu care ne trage spre adâncuri. Valsăm în cercuri fără să slăbim, altfel riscăm să pierdem peştele în aglomerarea de plante plutitoare. Nu recurgem la minciog, basculăm prada pe mal. În culcuşul ierbii se zbate o mândreţe de crap-oglindă. Este un peşte frumos şi ager, îl scăpăm în găleată şi-l admirăm cum înoată în captivitate.
Gânduri de vânt domol mişcă apele în valuri mărunte, repetate. Nu sunt deloc ţânţari prin preajmă. Doar libelulele testează pluta noastră. Apar scufundări repetate, credem că este o adulmecare doar. Aşteptăm să se scufunde cu totul. Se roteşte imprevizibil şi nu se mai vede. Suntem solicitaţi. Înţepăm şi scoatem un exemplar interesant de clean, apoi un biban şi am continuat cu peştele bălţii – carasul. O pânză de nori se ridică peste crângul împădurit. Un cârd de raţe sălbatice ţopăie şi vâsleşte lângă păpuriş. Suntem în raiul lor. În rămurişul arinilor şuieră mierlele. Şi privighetorile şi-au început concertul de dimineaţă. Cucul nu mai vrea să se oprească din cântec. Impasibil şi triumfal, ne încântă prin limpezimea şi răsunetul glasului său, fără să-i pese o clipă de tăcerea lui Sânpetru. Stârcul alb se clatină lângă noi, pe-un moţ de salcie. Chicotesc lişiţele lângă mal. O barcă alunecă nepăsătoare spre mijloc de lac. Vâslele trimit discret valuri să izbească malul. Vecinul meu agaţă şi scoate pe mal a cincea broască ţestoasă. Lăcomia lor l-au pus la încercare pe buclucaşul pescar. Se-nveseleşte peisajul. Ziua se lasă discret spre amiază. Soarele-şi aruncă focul pe pământ, începe să ne copleşească dogoarea lui. Timide risipiri de văl răcoros mai ating chipul nostru. Unduiesc nedumirite frunzele în sălcii. Fluturi albi colindă  prin flori de ciulini. Strângem uneltele şi ne retragem spre casă. Ne-am ales cu o captură mulţumitoare pentru aşteptările noastre.

E vară în tot și în toate!
Am fost hotărâţi să trecem teferi prin apăsarea arşiţei şi spre seară ne aflam, peste măguri şi dumbrăvi, tocmai pe firul Motrului. Voiam să revedem aici o parte din zătoanele copilăriei, prin care ne prindeam degetele în cleşti de raci şi umpleam borcanele cu boişteni coloraţi. Bulgări de nori negri şi temători se adunaseră peste munţi, fulgere înspăimântătoare se înfigeau în Piatra Cloşanilor, tunete asurzitoare spintecau largul văilor. La marginea furtunii, credeam că râul este curat şi bancuri de soreaţă spintecă unda. Ne aventurăm de-a lung de maluri şi pescuim în tulburi bulbuceli de val. Nici în rotocoalele dinspre toi şi vâltori nu agăţăm nimic. Ne retragem inspiraţi între păpuriş, în băltoacele de poveste din Valea de Hotare şi ogoim carasul rătăcit în acest ungher de ape. Juvelnicul se încarcă nesperat de mult. Peste plaiurile din Padeş, darul ploii a binecuvântat rodul. Stăruie acum în depresiune vraja inconfundabilă a brizei munţilor, răcoarea domnitoare şi întremătoare a munţilor.
Sub căciula dealului adie ultimele miresme de tei. S-a înroşit zmeura în rug şi-a înflorit măceşul. Este multă visare şi cântec de păsăret prin hăţişuri de ogaş. Se-adună bogăţie în măr şi plină de polen este bolta viţei de vie. În suflet de grădină, trandafirul galben şi-a răsucit petalele să nu îngăduie arşiţa. Mărgăritare de ploaie s-au aşezat pe creştetul bobocilor de floare, ca un botez protector. Nu sunt lacrimi, trandafirii nu ştiu să plângă. Sunt tresăriri de nori, descântece de viaţă!

Comments are closed.