Şerpuind pe costişele cornetelor sure, cărările bătătorite de paşii turmelor se-ntorc numai spre vatra aşezării de pe malurile râului. Parcă scoşi din legende nescrise, oamenii locului urcă spre curăturile din platourile munţilor, să-şi coboare acasă recolta obţinută prin truda dinspre primăvară până acum, în prag de toamnă. În panere şi desagii prinşi în baiere de şeile cailor, fructele gustoase şi aromate vin în răcoarea cămărilor şi beciurilor zidite din lespezi de piatră la parterul caselor lipite chiar de trupul muntelui. Sacii de nuci, burduşiţi şi legaţi bine la gură, sună în coborâşuri de drum greu.
Prin crânguri, peste înaltele culmi şi povârniri de versanţi au ieşit din umbra timpului culorile toamnei. Cei dintâi, salcâmii, şi-au prins salbe de aur prin coroane. S-au aprins apoi cireşii risipiţi spre poalele codrului, mai aproape de livezile şi viile sătenilor. Sunt plini acum de galben mestecenii din despicăturile de stâncă ale Pietrei Cloşanilor. Au îngălbenit şi teii de pe Valea Calului.
A venit toamna
Vântul suflă cu glas stins prin deschiderea văii, aducând prin ogaşe vălătuci de frunze maronii. Pe poteci găseşti nuci proaspete, scăpate din învelişul lor plesnit, nuci căzute din cămăşuţele zdrenţuite rămase încă în ramuri, să se usuce şi să cadă în frământarea veştedă a anotimpului. Pădurea este împlinită şi plină de imagini multicolore, unice. Încă nu a fost cuprinsă de tristeţea şi singurătatea plumburie a ramurilor frânte de zănatice dezlănţuiri de vânt. Suntem acasă şi ne mângâiem sufletul cu magia şi freamătul frumuseţilor de lângă noi. Rămânem încântaţi de cele ce se întâmplă şi căutăm mereu în taina acestor ţinuturi, să înţelegem câte ceva din farmecul şi ingenuitatea minunăţiilor ce ne animă ochiul, faţă de care reacţionăm uneori cu naivitatea unui copil prea curios.
Priveam pe fereastră până mai deunăzi şi-mi odihneam ochii în verdele plin al castanilor. Seceta şi căldurile neobişnuite au veştejit în doar câteva zile podoaba acestor arbori, drumul şi vadul râului s-au umplut cu foşnetul aspru al desfrunzirii. Prin tufărişuri se mai aud şuierând mierlele. Să fie semnalele vestitoare dinaintea marii călătorii? Stoluri de grauri neliniştiţi înnegresc vârfurile arborilor înalţi. Mai fac câte-o escapadă prin vii, să încerce bobul dulce al strugurilor. Nu-i sperie momâile spânzurate prin araci şi nici toaca din vârf de bulumac. În curând, pădurea va fi mai tăcută, fără cântecele păsărilor. Vor rămâne aici glasul apelor sub bolţi de cascade şi vuietul vântului peste creste şi păduri dezgolite.
E trist şi limpede Motrul! Peste fruntea muntelui, albastrul cerului pare mai clar ca niciodată! Toamna s-a întors iarăşi în sat! Potecile se ramifică pe pantele abrupte, peste bolovani şi rădăcini mezdrite de copitele vitelor. Nu ştim unde se termină, dar ştim că duc până dincolo de curmătura plaiurilor, spre pajişti şi goluri alpine, ramificându-se în cărărui şi urme spre stâne şi ţarcuri de vară, apoi spre răsfirări de zare, peste feţe de munte şi sub pălării de nori, pe unde gândul omului este în căutare şi împlinire. Se spune că sfârşitul potecii nu a fost găsit nici până acum. S-a găsit însă hotarul dintre codrii seculari unde răsună ceremonios glasul cerbului, în vreme de primejdie sau în ritualul nuntirii de toamnă. Au fost zărite genunile peste care saltă-n toiul verii caprele negre. Nu mai este mult şi ploile vor izbi în rafale subţiri şi tăioase înfăţişarea pădurilor cenuşii, ceaţa deasă va înveli cu perdele de nepătruns tot codrul, iar frunzele vor putrezi rând pe rând sfârşind în pământul mohorât şi rece.
Cât de feerică poate fi toamna la Cloşani! În colţul grădinii, rămuros şi încă verde, gutuiul casei îşi lasă cu mândrie peste umerii ulucii coroana împodobită cu fructe aurii şi pufoase. Şi strugurii aşteaptă în ruginiul viilor, să urce în grinda podului pentru desfătări de gust la iarnă sau să-şi adune aromele în butoaie şi putini, din care să curgă mai întâi mustul în ulcele, apoi lacrima sacră a vinului. Se schimbă veşmintele-n grădini, peste ape, peste păduri. Numai brazii îşi păstrează verdele din vară şi privesc spre laricea din preajmă cum îşi scutură încet-încet podoaba galbenă. Şi noi ne schimbăm admirând frumuseţea anotimpului! În primenirea clipelor şi în tumultul dorinţei şi a mugurilor de gând tânăr, să înţelegem mărinimia toamnei!
Timpul curge spre miez de septembrie. Ochii limpezi ai Irinei au împrumutat strălucirea cerului. Din această toamnă, ea va fi şcolăriţă. Vrea să înveţe aici, la şcoala din sat, tot ce i-ar fi de folos să reuşească în viaţă. Îşi doreşte să înveţe cât mai repede alfabetul, să citească multe cărţi, să fie împreună cu colegii la sărbătoarea lecţiilor frumoase, zi de zi. Pentru că, la Cloşani, în şoapta pădurilor şi-n susur de izvoare, sătenii ştiu să-şi orânduiască obârşia, întru armonie şi împlinită convieţuire.
Prin visele Irinei, ei întrezăresc viitorul satului. Pentru că, aici, bunăstarea se adună permanent, prin stăruinţă şi învăţătură, prin seriozitate, măsură, zidire de bine şi bucurie în viaţa aşezării!
