După semnarea Tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană, de la Bruxelles, oficiali ai U.E. se declarau pe atunci surprinși de procentul extrem de ridicat, în jur de 70%, al populației din România care declara că dorește integrarea în structurile europene. Astăzi, aceiași oficiali ar fi, probabil, extrem de surprinși să afle că 70% din cei 70% nu prea cunoșteau ce înseamnă Uniunea Europeană: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3%, sau a unei rate a inflației de sub 10%; cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privința liberalizării prețurilor, a importurilor și exporturilor; ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări. Și cum niciodată nu e prea târziu, Europa care ne-a primit cu brațele deschise și-a trimis acum și oamenii, e drept, români de-ai noștri, să se asigure că tot ceea ce nu știam, va fi aplicat ca la carte, pardon, ca-n U.E. Cine se amăgea că Dacian Cioloș și guvernul său de tehnocrați vor scoate România din ghearele politicienilor corupți, amarnic s-a amăgit. Misiunea este cu totul alta.
După două decenii și jumătate de capitalism și democrație, perioadă în care foștii guvernanți au ajuns să jignească orice român care își striga disperarea, românii nu par să fi deschis ochii nici în al doisprezecelea ceas. Până astăzi, de fiecare dată cetățeanul a închis ochii și a aplicat oblic ștampila rotundă, atât cât conturul acesteia să se încadreze în chenarul electoral. În acest an, același cetățean va merge din nou în fața urnelor. Probabil va proceda ca până acum, căci românul nu-i așa, uită repede.
Cât suntem de săraci știm și singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul. Slujba, partenerul de viață și locuința sunt cele mai importante elemente ale unei vieți bune pentru români, după cum arată diverse studii. Este curios la prima vedere cum însă știu străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm și de ce avem nevoie. Fără a trece peste interesele statelor occidentale, cele ale Uniunii Europene care ne dorește cu ardoare cât mai calici, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internațional” despre care se discută la nivelul cetățeanului de rând, sau despre o nou preconizată criză economică, actualilor guvernanți tehnocrați, le este greu, ca să nu spunem imposibil, să conducă singuri o țară atât de mica, atunci când o fac în interesul altora. Sigur, poate ar trebui menționat felul în care s-a realizat, în ultimul deceniu, privatizarea economică a României, de către cei care au preluat prostul obicei de a arăta cu degetul (a se citi P.S.D.-iști, P.N.L.-iști, M.P.-iști, U.N.P.R.-iști, U.D.M.R.-iști, minorități și ce-or mai fi fost). România a fost vândută pe nimic, iar actualul guvern doar mimează redresarea unei economii ineficiente în care nici Uniunea Europeană nu crede, dar pe care se bazează.
