Taxe peste taxe şi deasupra alte taxe. Taxa forfetară, care a fost mai întâi introdusă, după care s-a spus că nu e bună şi urmează să fie scoasă. Oamenii s-au potolit, dar ea nu s-a scos. S-a dezumflat, doar, balonul nemulţumirii, pentru că, doar, de aia am câştigat dreptul la liberă exprimare. Măcar atâta lucru am câştigat şi noi după 89, putem ţipa când nu ne convine, că oricum nu stă nimeni să ne asculte. Deci, să revenim la taxe. Acum s-a mărit TVA-ul. Preşedintele Băsescu a spus că nu e bine şi trebuie dat înapoi, doar că partidul decident a spus că nu se schimbă nimic până la începutul anului viitor. Iar atunci nu se ştie dacă se va schimba şi nu poate nimeni garanta că va scădea, pentru că schimbare poate însemna şi creştere. Oricum, TVA-ul ăsta e o mare ciudăţenie în România. Îl plăteşti doar pentru că ai emis o factură, chiar dacă n-ai s-o încasezi în veci. Asta în timp ce băieţii deştepţi din energie emiteau o factură şi se umpleau de bani, fără să mişte un deget. Ce să mai spun… Am rămas perplexă, pe 1 iulie, când s-a mărit TVA-ul, de la 19% la 24%. Comercianţii s-au dat de ceasul morţii că, n-au ce face, trebuie să schimbe preţurile, pentru ca în ele să intre şi diferenţa de taxă datorată statului. Dar, aş avea o întrebare pentru comercianţii lui Peşte: nu cumva acele mărfuri pe care le aveau pe raft le cumpărseră cu TVA de 19%? Ei, încurcate sunt, după cum se vede, căile economiei româneşti. Stau, însă şi mă întreb, cât timp vom mări taxele? Cât timp ne vom mai împrumuta din afara României, ca să ţinem pe bani o administraţie umflată cu pompa de diverse puteri? Când ne vom pune pe picioare, să producem noi, nu să devenim ce vor cei din afară, piaţa lor de desfacere şi mâna de lucru ieftină de care au nevoie? Oare chiar nu reuşim, noi, românii, să facem ce ne e bine nouă? Oare o să ajungem să plângem după Ceauşescu, cel care a reuşit, cu mari sacrificii pentru popor, e drept, să scape România de datorii. Nu sunt, doamne fereşte, nostalgică a Comunismului, dar ştiu că atunci toată lumea avea serviciu. Şi aram mai mulţi români în România. Iar cine făcea o facultate avea postul asigurat. Merita să-şi tocească coatele pe băncile şcolii. Nu-l vreu înapoi pe Ceauşescu. Dar vreau ca România să găsească, prin întunericul în care bâjbăie, luminiţa de la capătul tunelului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
