Atunci când domnul Traian Băsescu le promitea românilor că va fi un preşedinte jucător, din lipsă de cultură politică, aceştia au închis ochii şi au votat. Dacă România ar fi fost însă o republică prezidenţială, da! Traian Băsescu ar fi putut juca după cum fluiera tot el, când vroia şi nu doar a pagubă ca acum. Era concomitent şeful statului şi al guvernului. Nu mai avea nevoie de un premier de hârtie, iar astăzi de Victor Ponta. Doar că ţara noastră are un altfel de sistem de guvernământ: semiprezidenţial. Teoretic, în timp ce primul-ministru guvernează, preşedintele ar trebui să arbitreze. Astăzi, preşedintele jucător se vrea însă antrenor. Şi nu orice antrenor: „Eu sunt preşedinte pentru toţi… şi pentru cei buni şi pentru cei răi, şi pentru cei cu principii şi pentru cei fără principii, şi pentru cei angajaţi politic şi pentru cei neangajaţi politic”. Vivat domnule preşedinte, i-am replica, dacă nenea Iancu ar mai fi astăzi printre noi, dar preşedintele ăsta antrenor , ar trebui să vegheze poate mai mult asupra clasei politice, despre care însă e numai de bine. Cuvântul de ordine ce animă raţiunea politicianul nostru, avid de câştig, este „căpătuiala”. Prin orice mijloace, la putere sau în opoziţie, acesta îşi urmăreşte propriile interese, ignorându-le cu bună ştiinţă pe cele ale celor ce i-au acordat încrederea şi votul lor. „Pierdut conştiinţa pe drumul tranziţiei. Din motive datorate exclusiv crizei, găsitorului – recompensa de a o păstra!” Aşa ar suna un anunţ la rubrica „bunului simţ” în Parlamentul României.
În tot acest timp, România, ţara tuturor posibilităţilor, se vinde însă ieftin, pe bani puţini, atârnând pe talerul unei balanţe ridicol de măsluite, în care totul este de vânzare. Mai puţin iluziile, acestea oferindu-se gratis odată la patru ani, sau după caz, la cinci. Se vinde flota naţională, se vând societăţi (industriale, comerciale) pe nimic, doar-doar companiile mari vor veni să investească aici, se vinde chiar şi pământ românesc. Negustorii nu tocmesc, nu negociază, doar vând. Sunt curios, când o să vândă şi simbolurile naţionale? Desigur, pe doi bani, ca să nu ieşim din tipar.
Îmi propusesem să închei editorialul de astăzi într-o altă notă, dar discuţia cu un amic m-a determinat să scriu şi rândurile de mai jos. Ceea ce mă frapează în ultimele zile este dorinţa de sânge a unora, după mult mediatizatul caz Adrian Năstase. Am aflat de la o sursă portocalie că actuala situaţie a României putea fi uşor evitată. De fapt eram invitat să privesc peste umăr, în urmă cu vreo opt-zece ani: „Dacă Năstase şi P.S.D.-ul, cât au fost la putere, nu angajau cu miile la buget, nu ajungeam astăzi aici. Toate rudele lor sunt prin primării şi ministere.” L-aş fi contrazis pe amic, dar cum nu doream să mă pun cu mintea lui odihnită (sic!), i-am zâmbit cu subînţeles: „şi struţocămila se jură că e pasăre, dar nu face ouă”.
