Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Special » Strănepoata lui Brâncuși despre marele sculptor

Strănepoata lui Brâncuși despre marele sculptor

Submitted by on 16 February 2011articol citit de 2,692 ori | 2 Comments

Raluca Ploştinaru este elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, profilul filologie. Stră-strănepoată a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, după bunicul din partea mamei, aceasta a moştenit din familie curajul de a lupta pentru valorile în care crede, susţinând în aceste zile în cadrul şcolii la care învaţă, o campanie de promovare a imaginii lui Brâncuşi, intitulată: „Brâncuşi a dat un nume operelor sale. Să nu-i dăm uitării cuvântul!”, încercând prin intermediul pliantelor, afişelor şi a unui scurt metraj să atragă atenţia asupra operelor lui Brâncuşi din oraşul nostru.

Raluca Ploştinaru provine din familia marelui sculptor si este constientă de mostenirea care a primit-o

Raluca Ploştinaru provine din familia marelui sculptor si este constientă de mostenirea care a primit-o

Reporter: „Timpul perfecţionează spiritul românesc” afirma Constantin Brâncuşi fără să îşi imagineze măcar, dimensiunea colosală la care avea să ajungă întregul său destin. Brâncuşi continuă să existe în noi, prin operele sale. Încă nu ştim dacă numele său este deasupra sculpturilor pe care le-a realizat sau viceversa. De fapt nici nu ştim dacă îl putem separa pe Brâncuşi de creaţia sa. El este înainte de toate, un titan. Raluca eşti unul dintre urmaşii marelui sculptor. Ce înseamnă Brâncuşi pentru tine?
Raluca Ploştinaru:
Despre Brâncuşi nu este niciodată nepotrivit să aminteşti, sau să-i cinsteşti memoria, printr-un pios omagiu. Brâncuşi este irepetabil, ca de altfel şi întreaga sa operă. Deşi se bucură astăzi de o notorietate mondială, noi încă nu i-am decriptat mitul. Brâncuşi nu mai este de mult al gorjenilor, pentru că el aparţine lumii. Îmi place să cred că el este doar un miracol născut pe aceste meleaguri. A lăsat circa 720 opere de artă: statui şi statuete, picturi şi desene, dar mai presus de toate, prin unicitatea sa, complexul sculptural de la Târgu-Jiu, în cinstea eroilor români din primul război mondial.
Rep.: Un fenomen devine mit, iar mitul – miracol. Stă însă în firea oamenilor să reducă dimensiunea acestor miracole, aşa cum, tot în firea omului stă, ca uneori, să renunţe la raţiuni în favoarea unor porniri lăuntrice. Povesteşte-ne despre bunicul tău. Ce îţi spunea despre Brâncuşi?
R.P.:
Bunicul era o persoană căruia îi plăcea să împărtăşească tuturor momente din viaţa sa, uneori tâlcuite, aşa cum o făcea şi Brâncuşi, alteori spunând lucrurilor pe nume. L-am apreciat foarte mult pentru felul său de a fi şi îmi părea mai mereu că cel ce îmi vorbeşte, nu e doar bunicul, ci atâtea şi atâtea generaţii care l-au precedat. Vorbea adesea despre Brâncuşi, despre viaţa sa, aşa cum aflase la rându-i de la stră-străbunica Eufrosina, sora cea mică a sculptorului Constantin Brâncuşi. Ştiu de la bunicul, că Brâncuşi nu a uitat niciodată Hobiţa şi că a păstrat-o mereu în sufletul său, că pribegia sa a fost mai degrabă o suferinţă, din care au izvorât multe dintre sculpturile sale.
Rep.: Îmi mărturiseai, în urmă cu ceva timp, că ştii de la bunicul tău, nepotul după soră al marelui Brâncuşi, despre onomastica reală, semnificativă, gândită şi dată de sculptor operelor sale de la Târgu-Jiu…
R.P.:
Da! Bunicul mi-a povestit de nenumărate ori despre numele real al celor trei sculpturi realizate de Constantin Brâncuşi aici la Târgu-Jiu, la rândul lui reţinând aceste informaţii de la mama şi de la bunica sa. Brâncuşi a fost chemat la Târgu-Jiu de Arethia Tătărescu, „marea doamnă a Gorjului”, pentru a edifica un monument în cinstea eroicei apărări a oraşului, din ziua de 14 octombrie 1916. Pentru această evocare, Brâncuşi a ales malul digului Jiu, acolo unde a conceput imaginea unei mese uriaşe de piatră (9.100 kg), înconjurată cu 12 scaune de piatră în formă de clepsidre. A denumit această operă masivă şi elocventă, pentru evocarea punctului de comandă al comandatului Poliţiei Târgu-Jiu, pe nume Popilian, „Masa căpitanilor”, care asemenea unei mese haiduceşti din codrii străbuni, avea să semnifice o masă de sfat a 12 căpitani de haiduci, sau de ce nu, de panduri. Bunicul îmi spunea mereu, mâhnit, că străbunul său nu a gândit să numească monumentala sculptură „Masa Tăcerii”. Chiar eu am reuşit să identific în ziarul „Gorjanul” din anul 1938, denumirile reale ale operelor lui Brâncuşi.  La fel de nejustă este şi denumirea „Porţii sărutului”. Brâncuşi a lucrat la această în perioada 1937-1938 şi a intitulat-o „Poartă eroilor” sau „Portalul eroilor”, fiind de fapt un arc de triumf, aşa cum îmi spune şi bunicul. În ceea ce priveşte „Columna recunoştinţei” şi nu „Coloana infinitului”, Brâncuşi a stilizat dacă vreţi, stâlpii prispelor gorjeneşti, într-o suită de clepsidre, făurind o columnă măreaţă de 29,33 metri, în formă de octoedri sudaţi.
Rep.: E trist că ceea ce Brâncuşi a zămislit cu sufletul său, noi nu putem nici măcar recondiţiona, restaura şi păstra. Înţelegem poate că Brâncuşi dialoga neîncetat cu piatra căreia îi dădea formă. Îi dădea o parte din sufletul său. Când vom învăţa şi noi limbajul operelor sale vom ştii să le preţuim la inegalabila lor valoare. De ce crezi că Brâncuşi nu este valorificat de către noi gorjenii, la întreaga sa amplitudine, la dimensiunea colosală a destinului său?

Constantin Brâncusi ne-a lăsat o mostenire imensă pe care nu stim cum să o păstrăm

Constantin Brâncusi ne-a lăsat o mostenire imensă pe care nu stim cum să o păstrăm

R.P.: Oraşul Târgu-Jiu a avut şansa unică, în felul ei, de a fi părtaş la ceea ce am putea numi… miracolul Brâncuşi. Târgu-Jiul fără Brâncuşi nu ar fi fost Târgu-Jiu. Oraşul este impregnat în spiritul marelui Brâncuşi, dar e trist că noi încă nu am învăţat să îl omagiem la adevărata s-a dimensiune. E dur ce a afirma el la revenirea în ţară, dar atât de adevărat încât, ar fi poate nedrept să nu ne asumăm cuvintele sale de ocară, atunci când spunea că ne-a lăsat „săraci şi proşti”, pentru a ne găsi în aceeaşi stare deloc de apreciat. Poate de fapt încă nu am reuşit să îl înţelegem pe Brâncuşi, să îl simţim, şi astfel, în prezenţa sa să ne simţim inferiori şi atât de mici.
Rep.: Brâncuși este, înainte de toate, una cu materia căreia i-a dat viață. Dar pentru a înțelege asta, trebuie să fii, cel puțin, plămădit din același lut cu Brâncuși. Fără a ne folosi de cuvinte mari, porţi sângele său. Cum este să gândeşti astăzi, în 2011, despre titanul de la Hobiţa?
R.P.:
Ceea ce Brâncuşi crea în urmă cu aproape 80 de ani, noi nu putem nici măcar recondiţiona sau restaura, ceea ce înseamnă că tot acest amar de ani a trecut degeaba pe lângă noi. Cel puţin eu abia în ultimii doi – trei ani am înţeles cât de bine i se potriveşte apelativul de Titan lui Brâncuşi. Săptămâna aceasta am lucrat împreună cu mai mulţi colegi (Roxana Păunescu, Emil Văduva, Mirela Fîrţă) la un film de scurt metraj în cadrul unei campanii de promovare a lui Brâncuşi în rândul elevilor de la Colegiul Naţional „vEcaterina Teodoroiu” şi recunosc cu regret că aceştia nu ştiu aproape nimic despre opera lui Brâncuşi. Mi se pare însă să oricâte apelative vom avea la adresa lui Brâncuşi totdeauna vom fi în imposibilitate de a reda întreaga sa complexitate spirituală. Brâncuşi încă ne depăşeşte limitele.

2 Comments »

  • mircea says:

    raluca, esti foarte frumoasa si se vede ca ai mostenit un om mare, ceea ce si esti la randul tau.
    miar placea sincer sa te cunosc mai bine si daca ai putea sami lasi nr tau de tel ar fi zuper. te poop :*

  • revelatie says:

    am avut o revelatie cand am deschis aceasta…interesanta pagina.primul lucru pe care l-am observat(asta fiindca era expus intr-un mod obscen) a fost bineinteles poza domnisoarei.nu am putut sa nu remarc asemanarea(stupefianta as spune) fizica vizibila dintre o istorie(ma refer la maretul sculptor) si hmm…stra-stra nepoata domniei sale,care se pare raspunde intr-un mod patimas la intrebarile domnului reporter,practic denota o mare stima pentru domnul brancusi,dar se pare nu a avut placerea sa faca o poza reala la unul dintre monumente(ciudat as spune).ce am mai observat in acest articol este asemanarea incredibila intre limbajul reporterului si cel al intervievatei(in alte circumstante as spune ca vorbim aici despre aveeasi persoana).in fine..ceea ce vroiam sa subliniez este ca apreciez originalitatea reportajului.