Am trăit să văd, la ultima şedinţă de Consiliu Judeţean, o unanimitate pe care mulţi şi-ar dori-o înutr-un consiliu local sau judeţean. Şi nu putea fi altfel, pentru că se dezbătea soarta spitalului de la Bumbeşti – Jiu, pe care onor Ministerul Sănătăţii l-a şters de pe faţa pământului. Nici n-a dat, însă, marele ministru cu parul, că s-a şi întrunit Consiliul Judeţean, în şedinţă extraordinară şi a decis, în unanimitate de voturi, cum spuneam, ca spitalul să nu fie desfiinţat, ci transformat în secţie externă a Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Astfel, bolnavii internaţi acolo au scăpat, ca prin urechile acului, de umilinţa de a fi scoşi la uşă, în papuci şi pijama, aşa cum s-a întâmplat la alte spitale din ţară care au fost desfiinţate. Oameni cu perfuzii în mâini, „mămicuţe şi bebeluşi”, bătrâni slăbiţi de boală, iar unii uitaţi prin spital de copii, cu toţii s-au trezit daţi, pur şi simplu afară. Scoşi de personalul spitalelor, vizibil nervoşi, îngrijoraţi pentru propria soartă. De fapt, nu a fost chiar aşa. Pentru că ministerul, cu toată puterea lui, nu putea desfiinţa spitalele, pentru că tocmai le dăduse, cu ceva timp înainte, autorităţilor locale şi judeţene, ca să scape să mai dea bani pentru întreţinerea clădirilor. Acum, s-a gândit că nu mai vrea să dea bani nici pentru personal şi medicamente, cu toate că ăştia sunt bani plătiţi de contribuabilii la sistemul de sănătate. Aşa că nu a avut cum să desfiinţeze ce nu era al lui, dar a recomandat, mai întâi, autorităţilor publice şi judeţene care aveau respectivele spitale aflate pe listă să le închidă, iar dacă a văzut că nu le convinge să o facă din proprie iniţiativă le-a tăiat, pur şi simplu, finanţarea. Mai greu, dacă nu imposibil, spunea liderul sindical de la Sanitas Gorj, Valentin Popa, cu ceva zile în urmă, pentru că spitalul era autorizat, îndeplinea toate condiţiile, iar Casa Judeţean de Asigurări de Sănătate nu avea motive să nu încheie un nou contract de prestări servicii cu el. Iată, însă, că Guvernul a găsit soluţie, ca să nu spun „disoluţie” şi pentru asta, încât nu s-a mai putu acorda finanţare. Totuşi, a promis bani comunităţii locale ca să înfiinţeze în locul spitalului un cămin de bătrâni şi ţin să-i felicit pe consilierii locali că nu s-au lăsat momiţi cu astfel de poveşti. Acum, că spitalul de la Bumbeşti – Jiu a murit, oficial vorbind, pentru că nu mai are personalitate juridică, dar continuă să trăiască sub numele de secţie a spitalului judeţean, am spune că e în regulă. Adică, aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Problema e că, tot ministerul grijuliu a dispus şi reducerea numărului de paturi din spitalele din Gorj, ca nu cumva să ofteze cineva fericit că l-a fentat. Problema e că, oricum, Gorjul avea sub numărul de paturi la mia de locuitori prevăzut de Uniunea Europeană, aşa că mă întreb de ce a luat Guvernul o astfel de măsură cu Gorjul în general şi cu Bumbeşti- Jiu- l în special. Gurile rele spun că explicaţia este politică, pentru că guvernul e PDL- ist, în timp ce preşedintele consiliului judeţean Gorj, Ion Călinoiu, e PSD-ist, iar primarul de la Bumbeşti – Jiu, Constantin Bobaru, PNL-ist, adică amândoi fac USL-ul care se luptă să dea PDL-ul jos de la guvernare. Deşi explicaţia este plauzibilă, e greu demonstrabilă, aşa că eu nu o susţin. Asta nu înseamnă că nu o iau în calcul…
• SOS spitalul Sadu! Cindva primaria Tg-JIU-1946- era in pragul darimarii Coloanei Infinitului romanesc…
Pentru a avea o baza de discutie sa pornim de la niste vorbe verificate stiintific si de viata mai ales, din lucrarea mea de doctorat in stiinte economice, intitulata ”Metode moderne de management in organizatii-managementul prin obiective”
Obiectivele fundamentale ale organizatiilor (productive, nonproductive) sunt exprimări cantitative sau calitative ale scopurilor pentru care organizaţiile s-au înfiinţat şi funcţionează.
S-au format de-a lungul timpului trei modele ale organizaţiilor în încercarea de a surprinde obiectivele acestora de-a lungul evoluţiei omenirii şi a gândirii economice: modelul neoclasic, modelul managerial şi modelul behaviorist. (DanV., 1995).
În lucrarea sa ,, Performanţa firmei” Bogdan –Constantin Andronic prezintǎ aceste modele ale organizaţiilor în succesiunea evoluţiei lor: modelul neoclasic, medelul managerial si modelul behaviorist.
Astfel, modelul neoclasic considerǎ organizaţia un ansamblu omogen în raport cu mediul sǎu de funcţionare.
Managerul organizaţiei şi proprietarul acesteia este acelaşi, salariaţii fiind priviţi ca un factor de producţie –munca (avuţia naţiunilor, cum spunea Adam Smith). Este specific teoriei neoclasice faptul cǎ neglijeazǎ dinamica şi procesele organizǎrii interne, urmǎrind un singur obiectiv : maximizarea profitului pe termen scurt. Principalele caracteristici ale organizaţiei sunt: comportamentul raţional, factorii economici exogeni (au un impact decisiv asupra evoluţiei acesteia), pasivitate în raport cu piaţa şi lipsa acţiunilor strategice, nivelul preţurilor (e decisiv pentru organizaţie).
Modelul managerial are urmǎtoarele caracteristici: proprietarul organizaţiei este diferit de managerul ei, nu se mai neglijeazǎ dinamica şi procesele organizǎrii interne ci apar compartimentele manageriale alcǎtuite din specialişti care iau decizii complexe pe baza unor informaţii şi competenţe la fel de complexe, managementul deţine cele mai multe prerogative în prefigurarea comportamentului organizaţiei. Apar tehnostructuri, aparate manageriale alcǎtuite din specialişti care iau decizii complexe pe baza unor informaţii şi competenţe la fel de complexe. Proprietarii sunt numeroşi, dispersaţi iar managerul cu tehnostructura urmǎresc şi alte obiective în afarǎ de maximizarea profitului: veniturile din vânzǎri, utilitatea managerialǎ, rata de creştere a vânzǎrilor pentru maximizarea profitului pe termen lung, modificǎri în raportul de forţe existent între producǎtori pentru stabilirea preţului.
Modelul managerial este mai realist decât modelul neoclasic şi este sinteza a trei teorii: teoria mandatului, teoria costurilor tranzacţionale (O.Wiliamson) şi cea a semnalelor.
Modelul behaviorist considerǎ cǎ organizaţia nu este un ansamblu omogen, ci urmǎreşte obiective multiple, pe care nu le maximizeazǎ neapǎrat, decidenţii desfǎşurându-şi activitatea în condiţii de incertitudine.
Caracteristic acestui model este faptul cǎ existǎ mai multe grupuri de interese, fiecare primind de la organizaţie preţul lor ca factori de producţie, dar grupurile de interese vor presta organizaţiei serviciile lor doar dacǎ vor avea avantajele scontate, supravieţuirea şi asigurarea eficienţei organizaţiei fiind condiţionate de faptul cǎ aportul grupurilor de interese este suficient de consistent pentru a garanta recompensele pe care acestea le pretind. De asemenea, se ştie cǎ maximizarea obiectivelor fiecǎrui grup de stacheholderi nu are loc, deoarece membrii acestor grupuri au o cunoaştere limitatǎ şi simplificatǎ a situaţiei. Aceştia se vor mulţumi astfel cu realizarea unor niveluri satisfǎcǎtoare ale obiectivelor.
Acesta este modelul organizaţiilor actuale, definite ca un spaţiu politic de confruntare a diferitelor interese şi al luptei pentru putere.Modul de organizare internǎ nu este altceva decât un instrument de dominare a grupurilor mai slabe de cǎtre grupul care deţine controlul. Interesele economice ale celui mai puternic grup vor influenţa obiectivele strategice ale organizaţiei, politicile organizaţiei, procedurile decizionale, structurile organizatorice etc.( Bogdan Andronic, Bucureşti, 2000, 60)
În ceea ce priveşte obiectivele organizaţiilor în modelul behaviorist, caracteristica acestuia este faptul cǎ se stabilesc mai multe obiective, adesea contradictorii, definite ca urmare a unor negocieri între grupurile de interese, formate pe baza comunitǎţii profesionale sau ale compartimentelor sau afinitate personalǎ, organizaţia neavând un centru decizional unic, ci un sistem de astfel de centre corespunzǎtoare grupurilor de interese ce o alcǎtuiesc.
Formalizarea matematicǎ a acestor obiective e micǎ şi previziunile inexacte.
Totuşi, organizaţiile au un obiect de activitate şi acesta rǎmâne foarte important în stabilirea obiectivelor. Categoria economicǎ de profit are un înţeles unic pentru organizaţii: supravietuirea ei presupune ca veniturile sǎ depǎşeascǎ cheltuielile.
“Organizaţiile sunt organe cu scop special. Fiecare este bun numai la o singură sarcină şi numai această specializare le conferă capacitatea de a-şi îndeplini sarcina .
Organizaţiile nu-şi pot face decât rău, lor şi societăţii, dacă abordează sarcini care depăşesc competenţa lor specializată, valorile lor specializate, funcţiile lor specializate ( compenţǎ datǎ de codificarea CAEN sau alte codificǎri unitare ale economiei naţionale). Spitalul american şi-a fǎcut destul de mult rău sieşi şi foarte puţin bine comunităţii atunci când a încercat să preia azilele sociale din centrele vechi ale oraşelor prin fondarea clinicilor din centru. Şcoala americană a eşuat mizerabil încercând să producă o integrare rasială.
În ambele cazuri, cauzele sunt fǎră îndoială bune; ele cer imperios o acţiune.
Dar acţiunea necesară, sau cel puţin acţiunea aleasă de aceste organizaţii diferite –era peste funcţiile şi focalizarea acestei organizaţii, şi complet peste competenţa lor.
Aceste organizaţii, la nivel colectiv, sunt societatea. Este inutil să susţii, aşa cum o face economistul şi laureatul Nobel, Milton Friedman, că o organizaţie are o singură responsabilitate: performanţa economică. Performanţa economică este prima responsabilitate a organizaţiei. O organizaţie care nu obţine un profit cel puţin egal cu costurile ei de capital este iresponsabilă din punct de vedere social. Performanţa economică este baza, deoarece, o organizaţie nu poate să se achite de nici o altă responsabilitate, nu poate fi un bun angajator, un bun cetăţean, un bun vecin.
Însă performanţa economică nu este singura responsabilitate a unei organizaţii. Nici performanţa educaţională nu este singura responsabilitate a şcolii sau îngrijirea sănătaţii singura responsabilitate a unui spital.
Puterea trebuie să fie întotdeauna echilibrată de responsabilitate; altfel devine tiranie. Fără responsabilitate, puterea degenerează întotdeauna în nonperformanţă. Şi organizaţiile au putere, chiar dacă numai putere socială.
•
• Totusi, principiul economic, acela al obtinerii profitului si recunoasterii, ramane primordial. Dar… exista organizatii care, desi nascute in capitalism (1936-1939), au fost nascute sa traiasca pe principiul solidaritatii sociale. Care e acel principiu? Azi eu bolnav si tu sanatos si platesti contributii la sanatate, miine tu angajat si eu somer si tu platesti contributii la somaj , poimiine tu bolnav si eu angajat si platesc contributii pt tine!
Nu credeti ca se improprietareau cu UM Sadu, cu Fabrica de caramida, cu fabrica de tigarete, cu Sanatoriul Dobrita, cu Spitalul Sadu, capitalistii din jurul marelui Tatarascu, daca oamenii astia, CU EXPERIENTA in ale capitalismului, ar fi observat ca organizatiile respective pot functiona pe principiu economic si nu pe cel public, al solidaritatii sociale?
Va raspunde Victorita Stolojanu, autor al Monografiei Bumbesti-Jiu, consilier local 4 ani si candidat cu destule voturi la primaria Bumbesti-Jiu, Sef Serviciu Contabilitate U.m.sADU si doctorand in obiectivele organizatiilor dar si membru in Comisia judeteana de egalitate de sanse : NU.
rASPUNSUL MEU ESTE NU! La maxima capacitate folosit spitalul are 6000 pacienti pe an, la maxim aproape decontate serviciile prestate de acest spital, abia insumeaza un buget de 40 miliarde vechi pe an. Acesti bani au in ei si salariul bucatarului, si factura de apa de 80 milioane vechi pe luna, si salariul celui ce asigura aprovizionarea, si farmacistul, si cheltuielile celui ce autorizeaza pe toate domeniile institutia sa functioneze, si service-ul aparaturii medicale si multe altele de care nu poate fi scutita o astfel de institutie. Cine poate vedea eficient economic aceasta institutie se inseala amarnic. Cu eforturi supraomenesti un director financiar devotat a demonstrat ca institutia poate avea profit, dar din acest profit 2-3-10 actionari si-ar putea cumpara cel mult citer un trabuc.
Acest edificiu a functionat si trebuie sa functioneze pe principiul solidaritatii sociale! Nu poate aduce profit nimanui! A gindit-o bine Tatarascu! In anii de virf ai capitalismului romanesc!
Inca se poate pune problema existentei lui!
SOS!