Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Spaţiul interacţiunilor

Spaţiul interacţiunilor

Submitted by on 8 February 2012articol citit de 1,890 ori | 3 Comments

Avem nevoie de un spaţiu al interacţiunilor care pot deveni neconvenţionale. Convenţionalul este un passe-partout, o haină gri care te apără de priviri insistente, are virtuţile lui dar te şi osifică, îţi şi compromite orice şansă de împrospătare. Bătrâneţea, am aflat pe drumul meu spre ea, nu este numai  timpul artrozelor ci şi al flexibilizării. Cum altfel ţi-ai putea regenera cartilagiile profesionale decât prin dialog, prin ascultarea atentă a altora, prin critica pozitivă,  cu grijă şi pentru izbânzile,  nu numai pentru stângăciile celorlalţi?!

Viul nu exclude contradicţii, tensiuni, divergenţe, confruntări, polemici

Viul nu exclude contradicţii, tensiuni, divergenţe, confruntări, polemici

Convenţionalul, pentru profesia noastră de educatori cărora aproape că li s-a retras licenţa de a face educaţie şi cărora li s-ar sugera mai degrabă rolul de prestatori de servicii în educaţie, convenţionalul pentru noi ar fi să ne retragem în limbi de lemn. Limbajele de specialitate sunt de mare folos, ele legitimează şi creditează profesionalismul, fără tăgadă, dar  uneori şi izolează nepermis profesioniştii în turnuri de fildeş. Mai ales filosofii au fost acuzaţi că dezbracă rar haina de gală, că ei greu se coboară în cetate, că şi mai rar se amestecă printre mulţime,  şi cum profesorii de socio-umane i-au frecventat, mai mult sau mai puţin intens, pe filosofi, ar putea rămâne şi ei cu gustul extrem al elitismului, şi cu deprinderea vieţii în sfere izolate. Intelectualii români observau adesea că ei între ei nu se citesc. Horia Roman Patapievici scrie despre existenţa spaţiului public în termenii: “efectele secundare ale spaţiului public –incultura diferendului”.  Pledoaria intelectualului evocat este că avem nevoie de o piaţă a ideilor. În absenţa ei, riscăm indolenţa, desconsiderarea aproapelui, incapacitatea de a accepta regulile valabile pentru toţi. Nu este suficientă piaţa globală, piaţa naţională, unde  toţi au acces utilizând mai ales limbajul pasiv, cel al înţelegerii şi al ascultării. Ai nevoie şi o piaţă unde limbajul activ să se poată articula. Localul a devenit altceva decât perifericul. Utopia  o fi ea o piaţă locală, dar una închisă, nu este.  Găsim şi alte specializări, nu doar socio-umane. Ori, ieşirea într-un spaţiu al interacţiunilor, este o mare izbândă. Asta este Utopia: un loc unde poţi face schimbul de energii, un loc unde te conectezi la priza ideilor celorlalţi, un loc unde îţi primeneşti concepţiile, un loc unde îţi arunci nedumeririle, unde, de ce nu, îţi plângi amarul defazărilor. Cum, Utopia, un loc?! Neverosimil, dar este.

Profesorul nu e funcționar
Profesorul nu este un funcţionar. Meseria de funcţionar este mai mult decât onorabilă, este necesară, fără funcţionari, (uneori şi cu ei) viaţa noastră socială, administrativă ar fi un calvar. Profesorul trebuie să fie mai mult decât un funcţionar. Mai mult decât un statistician, mai mult decât un prestator de servicii, mai mult decât un scriitor de procese verbale. Acesta este un crez fără de care prestaţia de la catedră ar fi jalnică. Fiecare oră de la clasă trebuie să fie vie, şi pentru aceasta actorii trebuie să rămână vii. Viul nu exclude contradicţii, tensiuni, divergenţe, confruntări, polemici. Viul e divers şi se exprimă nuanţat. Şi e capabil de creativitate, de renaştere, de reconstrucţie. Noi, profesorii avem nevoie de reconstrucţii, de zidiri continue, de adaptări succesive şi neîntrerupte, avem nevoie de devenire care e opusul încremenirii în proiect. Şi chiar dacă pentru asta citeşti de unul singur, reflectezi, conspectezi, rezolvi probleme, scrii, tot nu-i destul. Trebuie să ieşi spre celălalt profesor, să-l întâmpini, să te conectezi la fluxul lui bun, să-i priveşti achiziţiile, şi dacă ţi se potrivesc, să i le împrumuţi.

O instituție
Orice spaţiu al interacţiunilor este o instituţie. Poate şi o mare prietenie este o instituţie, deşi e privată, nu publică. Efemeră, fragilă, contestabilă dar constructivă. Cu atât mai mult cel care înfiinţează o revistă, un simpozion, o mişcare, o bibliotecă, o tradiţie, este un creator de instituţie.  Nu oricine dintre noi are harul coagulării energiilor dar toţi avem nevoie de dispunerea coerentă a energiilor creatoare. Nu toţi avem stăruinţa de a aduce o idee în trup. Poate mulţi visăm acţiuni ordonatoare, dar puţini trecem visul în realitate. Utopia este întruparea, neverosimilă, e adevărat, a unui vis. Faptul că ne este permis să ieşim în acest spaţiu cu sau  fără haine de gală, este o mare şansă. Că venim la întâlnire îmbrăcaţi în haina uneori frivolă, alteori vetustă a particularităţilor noastre, n-ar trebui să ne ruşineze. Unii dintre noi ies în spaţiul Utopiei în costumele  impecabile ale argumentării de tip academic, am văzut şi oameni îmbrăcaţi tot la patru ace în hainele sobre ale pedagogiei, dar am văzut şi costumaţii lejere, de jogging printre lecturi, filme, manifestări, opinii, care m-au încântat deopotrivă. În plus, unii dintre noi, îşi aduc cu ei şi copiii, elevii lor talentaţi, un act de mare generozitate culturală.

Dialog?
„Este posibil dialogul?” se întreabă Patapievici în alt capitol al cărţii deja invocate. Răspunsul pe care-l transcrie este cel al lui Alexandru Dragomir, răspuns elaborat după notiţele de la un seminar privat. Dialogul este posibil dacă admitem premisa că toţi oamenii sunt fiinţe raţionale, că raţiunea nu a fost diseminată discreţionar printre noi, în aşa fel încât unii dintre noi să fim privaţi de facultatea de a raţiona. Pornind de la această premisă, putem contrage, in extremis, în scris, limba naturală în limbaj logic, astfel încât fluxul polisemantismelor să se retragă în univocitatea de sens. Aşa se întâmplă în dezbaterile ştiinţifice. În aceste condiţii, dialogul ar fi ideal dar… imposibil la nivel social pentru că omul nu este doar fiinţă logică, ci este persoană, adică este vie, originală, unică. Ori dialogul real trebuie să fie un compromis al logicii cu viul. Persoana trebuie salvată, conchide filosoful.

Selecție
Ce e de ales pentru o revistă a profesorilor de socio-umane? Dialogul ideal, dezbaterea ştiinţifică,  sau dialogul real, schimbul de idei între persoane care întâmplător sau  nu, sunt profesori de socio-umane? Ce înseamnă să fii profesor de socio-umane, să transmiţi informaţii, structurat, elaborat, corect, concis, riguros, impecabil, sau să  devii tu însuţi un filtru prin care trec informaţiile? Ce e mai important,  osatura logică a discursului sau complexitatea sa logico-expresivă? Ne putem suprima personalitatea (cu defectele, neajunsurile, blocajele, prejudecăţile dar şi virtuţile ei) atunci când comitem actul instrucţiei? Dar când pretindem că suntem de partea comunicării?

Prof. Valeria Roşca Colegiul „Gheorghe Tătărescu” – Rovinari

3 Comments »

  • dan says:

    A aparut numarul 3 al revistei Utopia, revista editata de cativa profesori din judetul Gorj. Felicitari Valeriei Rosca si pentru acest articol. Detalii despre revista puteti afla accesand adresa:
    http://revistautopiagj.wordpress.com/

  • Mira says:

    un articol frumos, delicat si chiar idealist despre invatamant si despre bun-simt.poate nu am inteles bine…exista o revista cu numele utopia?

  • Marinela says:

    Felicitări sincere autoarei. Un articol bine scris, un discurs logic, pertinent care impresionează şi convinge prin naturaleţea cu care schimbă registrele. Dincolo de a fi idealist, trimite la o stare de normalitate a lucrurilor pe care cei mai multi dintre noi am uitat-o sau, probabil, n-am cunoscut-o niciodată, pentru că oglinda prin care ne privim e una deformată de mizeria din jurul nostru.
    Există, într-adevăr revista Utopia. “Utopia nu este un loc. Utopia este un drum. De ce Utopia? Probabil încercarea de a ieşi din… cerc. Ce este cercul? Ce a devenit? Ce a mai rămas din cerc? Vom descoperi împreună.” Sub semnul unor astfel de intrebări adresate nouă ar trebui să pornim la a citi Utopia. Si apoi la a scrie. E un “spaţiu al interacţiunilor” care marchează, în fond, reacţiile noastre la căderea sub Istorie.