Slugile boierilor din satele Plaselor Jiului şi Gilortului

Loading

Regulamentul Organic promulgat în Ţara Românească în anul 1831 a adus după câte se ştie şi unele modificări în ceea ce priveşte relaţia dintre proprietarii satelor şi locuitorii clăcaşi însă situaţia de asuprire avea să rămână pe mai departe până la momentul 1864.

Mulţi dintre slujitorii din satele Gorjului aparţineau Mânăstirii Tismana
Mulţi dintre slujitorii din satele Gorjului aparţineau Mânăstirii Tismana

În judeţul Gorj existau la acea dată un număr foarte mare de sate proprietate boierească sau mănăstirească unde locuitorii erau obligaţi să slujească în curţile boierilor la diferite munci în detrimentul muncii în folosul lor şi familiilor lor. Astfel prin acest regulament cât şi prin normele de aplicare ulterioare s-a hotărât ca fiecare sat să dea în slujba proprietarului pentru o perioadă de un an câte patru oameni la suta de familii pe motivul că aceşti locuitori se hrăneau şi practicau alte meserii pe aceste moşii şi erau astfel datori să „înlesnească şi ei din parte-le neapărata trebuinţă de slujbă ce aveau proprietarii pe a lor moşii precum era obiceiul din vechime”. Pe acest temei tot satul se îndatora să dea pe tot anul în slujba proprietarului şi pe aceiaşi moşie unde va locui câte patru oameni la o sută familii însă atât din partea satului cât şi din partea proprietarului se impunea ca o primă condiţie ca locuitorii satelor să aleagă din rândul lor „oameni statornici ai satului şi vrednici de slujbă şi să-i dea în slujba proprietarului supt numire de slugi în toată curgerea şi aşa înainte ca prin acest mijloc să ajungă rândul pe fiecare locuitor a să afla în slujba proprietarului său în curgere de un an la o sumă de oameni hotărâţi fără de a se năpăstui nici unul dintre cetaşii acestui sat”.
Locuitorul ce avea să slujească avea voie să dea în slujba proprietarului om în locul său însă statornic şi vrednic de toată slujba pe care să se mulţumească şi proprietarul. Dacă în curgerea anului se va întâmpla să lipsească unul din locuitorii daţi în slujba proprietarului din pricină firească adică ori de boală fără de nădejde de îndreptare ori de moarte, satul va da altul în locul acestuia şi iarăşi prin asemenea chip de alegere.
Deoarece numărul familiilor de prin sate în cursul unui an era variabil numărul de douăzeci şi cinci familii să se socotească complet când va trece de jumătate, adică când va fi alcătuit de treisprezece familii şi pe acest temei se îndatorează ca tot satul alcătuit de treisprezece familii până la douăzeci şi cinci să dea unul. De la treizeci şi opt până la cincizeci, doi. De la şaizeci şi trei până la şaptezeci şi cinci, trei. De la optzeci şi opt până la o sută, patru. Precum şi înainte cu asemenea proporţie iar satul ce va fi alcătuit de mai puţine familii de treisprezece nu se supune la asemenea dare.
Proprietarul era şi el dator să întrebuinţeze pe locuitorii din slujba sa doar pe acea moşie unde se vor fi aflând locuind şi numai în obişnuitele slujbe ale moşiilor precum isprăvnicie, pădurari, argaţi, chelari şi altele asemenea, le va da pogoanele hotărâte prin regulament pentru trebuinţa hranei familiilor lor şi a dobitoacelor lor fără nici o cerere de dijmă şi îi va scuti de zilele clăci, de ziua arături şi de cărătura carului de lemne sau de alte asemenea poveri hotărâte iarăşi prin acest regulament pe câtă vreme se vor afla în slujba sa pentru a lor datorie. Când asemenea slugi vor sluji proprietarului pentru datoria altora ce îi vor fi pus în locul lor, atunci dările şi scutirile pomenite mai sus din partea proprietarului vor fi pe obrazul celui de rând întru acel an iar nu pe obrazul celor ce se vor afla în slujbă.
În curgerea anului ce se vor afla asemenea oameni în slujba proprietarului a lor capitaţie către vistierie şi zeciuiala acestei capitaţii orânduită la cutia satului se vor plăti de către sat din veniturile cutiei ce se întocmesc prin acest regulament în fiecare sat.
PLASA JIULUI:VOINIGEŞTI: 16 familii/1 slugă – Iorga sin Dinu Rovinaru, arendaş Dumitru Sârbu; CEAURU: 83 familii/3 slugi – Ioan sin Dinu iar doi prin bună învoire au plătit cu bani, proprietar Sfânta Mănăstire Tismana; ŞIŞEŞTI: 17 familii/1 slugă – Iordaiche Drăguşin, proprietar Mateiţă Şişescu; COPĂCENI: 25 familii/1 slugă – Gheorghe sin Dobre, proprietar stolnicul Barbu Viişoreanu; COPĂCENI: 26 familii/1 slugă –  Ghiţă sin Dinu Gugu, proprietar medelnicereasa Uţa Râioşanca; VĂDENI: 98 familii/4 slugi – slujesc toate familiile cu săptămâna, Constantin Pătru epistatul căminarului Ştefan Moshu; PREAJBA MARE: 85 familii/4 slugi – slujesc toate familiile cu săptămâna, Constantin Pătru epistatul căminarului Ştefan Moshu; SÂMBOTIN: 32 familii/2 slugi – Constantin sin Vasile Şerbu şi Constantin sin Nicolae Bureţa, proprietar slugerul Ioan Sâmboteanu; TĂMĂŞEŞTI: 20 familii/1 slugă – Radu sin Nedelco, logofătul Constantin Gârbea epistatul proprietarului Dumitrache Polizaiche;