Simpozionul de Sculptură „Brâncuşiana”, reînviat

Loading

După ce, din 2008, nu s-a mai ţinut, Simpozionul de Sculptură „Brâncuşiana” a fost reluat la Târgu Jiu, ajungând  la ediţia a IX-a.  Noutatea constă în faptul că Uniunea Artiştilor Plastici din România, care a desemnat participanţii, a înfiinţat din acest an două secţiuni: una pentru artişti consacraţi şi cealaltă pentru artişti din tânăra generaţie, care vor avea, astfel, ocazia să lucreze alături de seniori.

Simpozionul Naţional de Sculptură „Brâncuşiana” 2011 se va desfăşura în perioada 19 august- 9 septembrie 2011
Simpozionul Naţional de Sculptură „Brâncuşiana” 2011 se va desfăşura în perioada 19 august- 9 septembrie 2011

Deschiderea oficială a Simpozionului Naţional de Sculptură “Brâncuşiana” 2011 a avut loc vineri, 19 august, în spaţiul amenajat la Atelierele UAP Gorj din zona Debarcader, cei şapte sculptori veniţi aici având la dispoziţie trei săptămâni să-şi realizeze lucrările. După cum a declarat Ovidiu Popescu, directorul Centrului Municipal de Sculptură „Constantin Brâncuşi”, „ca material a fost aleasă marmura, întrucât s-a dovedit că travertinul şi calcarul, care au fost folosite în ediţiile anterioare, sunt materiale mai greu de întreţinut şi care se distrug mult mai repede în timp.”
La rândul său, primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a declarat deschis simpozionul şi a urat succes artiştilor, asigurându-i că vor avea toate condiţiile necesare pentru a-şi putea materializa creaţiile. Artiştii care participă sunt trei din tânăra generaţie: Grigore Mihnea din Bucureşti, Valentin Duicu din Târgu Jiu şi Mihai Balko din Bucureşti, iar din rândul seniorilor: Eugen Barzu din Timişoara, Liviu Russu din București, Neculai Băndărău din Bucureşti – ce are şi calitatea oficială de a reprezenta în simpozion Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Paul Popescu din Târgu Jiu- care este iniţiatorul şi curatorul simpozionului.
Partenerii acestui proiect sunt: Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu Jiu, Centrul Municipal de Sculptură „Constantin Brâncuşi”, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Asociaţia Gorj a Artiştilor Profesionişti UAPR, Universitatea „Constantin Brâncuşi”, SC Lafarge SA şi Asociaţia Pro Vertical.

Parteneriat public- privat
Principalul merit în reînvierea Simpozionului Naţional de Sculptură „Brâncuşiana” îl are SC Lafarge  SA, care şi-a exprimat disponibilitatea de a susţine această manifestare artistică ce dispăruse  de doi ani încoace, din cauza problemelor financiare ce au afectat în întreaga lume viaţa cultural- artistică a comunităţilor. Cum primarul Florin Cârciumaru s-a arătat foarte deschis la demararea unui parteneriat public- privat, SC Lafarge SA a devenit sponsor oficial al manifestării din acest an, asigurând suma de 40.000 lei din totalul bugetului proiectului, care este de 70.000 lei. Mai mult, se vor pune bazele unei colaborări între Târgu Jiu şi  Medgidia, unde SC Lafarge SA are o fabrică de ciment ca şi la Târgu Jiu şi unde s-a implicat, de asemenea, în viaţa comunităţii, prin susţinerea financiară a Taberei Internaţionale de Pictură „Lucian Grigorescu”, aflată la ediţia a VIII-a. Astfel, Primăria Târgu Jiu va oferi municipiului Medgidia (Constanţa) una dintre lucrările Simpozionului de Sculptură, iar Primăria Medgidia, la rândul său, va oferi municipiului Târgu Jiu tablouri realizate  în Tabăra de Pictură, care s-a deschis în aceeaşi zi ca şi simpozionul de la Târgu Jiu.
În semn de consideraţie pentru implicarea Lafarge în acest proiect, primarul Florin Cîrciumaru a anunţat că Primăria Târgu Jiu va oferi fabricii de la Târgu Jiu una dintre lucrările simpozionului, aceasta urmând să fie amplasată în parcul din incinta unităţii. Cât despre lucrarea care merge la Medgidia, după ceremonia de închidere a Simpozionului Naţional de Sculptură „Brâncuşiana” 2011, aceasta va fi amplasată într-un parc din oraş, autorul urmând să fie invitat la inaugurarea oficială.