Sfântul schit Lainici (II)

Loading

Biblioteca Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale deţine o bogată colecţie de cărţi şi reviste apărute în Gorj, în perioada interbelică, despre locurile, instituţiile şi oamenii de altădată. O astfel de carte este şi broşura apărută în anul 1931 intitulată „Sfântul Schit Lainici”, un scurt istoric al mănăstirii gorjene, scris de protoiereul jud. Gorj, Grigore Prejbeanu, din care aflăm informaţii preţioase despre vicisitudinile prin care a trecut acest locaş de cult.

Activitatea la Lainici în jur de anul 1900
Activitatea la Lainici în jur de anul 1900

„Un rol însemnat joacă Sf. Schit Lainici în lucrarea tainică, dar sigură, de unificarea sufletească a Românilor de pe Jiu. În curgerea vremii, românii de dincolo de Carpaţi, cu toate piedecele puse în cale de stăpânitorii lor, veneau pentru închinare românească la Sf. Schit Lainici, unde auzeau graiul strămoşesc şi unde se închinau în voie în legea părinţilor lor, laolaltă cu ceilalţi fraţi de aceiaşi credinţă şi de acelaşi sânge, de dincoacea de Carpaţi… Netăgăduit, că şi pe această cale s-a lucrat temeinic la grăbirea înfăptuirii idealului naţional, având şi Sf. Schit, deci, picătura lui în paharul întregirei neamului românesc. Sfântul Schit Lainici a primit, în trecut vizite de seamă, pe vremuri când nu era şoseaua naţională şi când, după spusa bătrânilor, cine voia să vină la Sfântul Schit Lainici, dinspre Tg. Jiu, trebuia să treacă pe la Bumbeşti, pe la Gura Sadului, apoi pe plaiu în sus, pe la locurile numite Mocirle, Trântoru, Comanda (unde stau iarna grănicerii), apoi pe la Cioaca Lainicilor la Sf. Schit. Jiul se trecea pe punţi cu luntrea, iar vara şi prin apă. Când Jiul venea mare, adesea călătorul nu putea trece nici pe punţi şi nici cu luntrea, trebuind să aştepte scăderea apelor sau să se întoarcă acasă… Pe aşa drumuri, în 1853, episcopul Calinic al Râmnicului, supranumit ,,cel sfânt”, pentru viaţa sa pioasă, vizitează schitul Lainci şi rămâne aici trei zile. (…)

Devenirea Lainiciului

Sfântul Schit Lainici a mai primit vizita episcopului Ghenadie Enăceanu în 1889, care descrie amănunţit într-o publicaţie această vizită. Acum era în fiinţă şoseaua naţională, lucrare însemnată şi frumoasă, începută la 28 august 1877, prin oficierea unui serviciu religios. De atunci şi vizitatorii s-au înmulţit, iar călugării trăitori aici, pentru cele de trebuinţă Sf. Schit şi lor, sunt de aici înainte scutiţi de greutăţile drumului de poteci şi pe munţi, peste ape şi prăpăstii…
După războiul cel mare, Sfântul Schit Lainici este vizitat de Prea Sfinţitul Episcop Vartolomeu al Râmnicului, care se interesează foarte de aproape de propăşirea Sf. Schit, dorind să-l vadă în strălucirea din trecut, când numărul călugărilor era aici de 16, acest Sf. Schit întrecând, în această privinţă, chiar Sf. Mănăstire Tismana, care n-avea decât 13 călugări. Dar Sfântul Schit Lainici a avut şi vizite neplăcute, care i-au adus mari pagube şi multă jale. Nu mai vorbim de hoţii de pe acele plaiuri, jefuitori ai bunurilor Schitului. Vrem să amintim doar de invazia din 1916 a oştilor duşmane şi de retragerea lor în 1918. În vara anului 1916, Sfântul Schit Lainici cunoaşte bucuria marşului triumfal peste Carpaţial oştilor române. El a cunoscut însă şi durerea năvălirii vrăjmaşului, în toamna aceluiaşi an, spre a se bucura apoi, cu întreaga suflare sufletească, în toamna anului 1918, de retragerea ruşionasă a vrăjmaşului învins, ştiind, că aceasta însemna înfăptuirea idealului naţional.
În adevăr, după primele izbânzi ale tricolorului nostru peste Carpaţi, oştirea română, în faţa numărului şi a armelor mai multe şi mai bune ale vrăjmaşului îşi ia drumul înapoi spre ţară, urmărită la ea acasă de trufaşele oştiri duşmane. Streinii, nu numai de limba, dar şi de legea noastră, ajunşi pe Valea Jiului, la Sfântul Schit Lainici, nu-i respectă nici biserica, nici călugării trăitori aici. Năvălitorii au silit călugării de aici să ia drumul pribegiei, iar pe doi mai bătrâni, îi ia prizonieri şi îi duc în Germania, de unde nu s-au mai întors, găsindu-şi moartea în lagărul de prizonieri de acolo. Sfântul Schit e profanat de vrăjmaşi, care leagă aici caii, chiar în sfânta biserică. Şi azi se văd urmele cuelor, unde au stat caii vrăjmaşilor, iar pereţii bisericii poartă încă şi acum numele soldaţilor duşmani, câţi au ţinut să-şi sgârie isprava pe sfântul locaş dumnezeiesc. N-au fost cruţate nici chipurile sfinţilor: la mulţi li s-au scos ochii şi pe multe părţi pictura e sgâriată. Odoarele bisericeşti au fost jefuite. Dispare, între altele şi Evanghelia ferecată cu argint, ce fusese dăruită în 1824 de Aniţa Argetoianca. Clopotele Sfântului Schit, vestitoare de pace şi înfrăţire între oameni, mângăietoare în dureri şi dătăroare de nădejdi în necazuri, sunt ridicate de vrăjmaşi, odată cu clopotele de pe întinsul ţărei ocupate, din care se toarnă tunurile ucigătoare de oameni. Acum e luat şi clopotul cel mare, în greutate de 318 kg. ce purta această inscripţie: ,,Acest clopot este făcut în zilele protosinghelului Irodion Ionescu stareţu sf. schit Lainici, cu ajutorul său şi al altor credincioşi şi creştini întru Hristos botezaţi prin intermediul pr. Pant. P. Sachelarie şi N. Trandafirescu din Tg. Jiu 1899 (Turnătoria Thury et fiu Buda-Pest)”. (Va urma)

Cristian Grecoiu