Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Actualitate, Editorial » Se caută învingătorul

Se caută învingătorul

Submitted by on 2 June 2009articol citit de 1,052 ori | No Comment

vasile-mijaDeşi a trecut ceva timp de când a fost semnat acordul dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai federaţiilor sindicale din învăţământ, discuţiile sunt încă actuale. Există dezbateri şi pro şi contra conţinutului acordului în cauză.
Se caută învinşi şi învingători, se comentează beneficiile şi aspectele paguboase ale acordului.
După părerea mea ideea este greşită. Liderii sindicali au înţeles la data respectivă că în condiţiile actuale ,de criză generalizată, opoziţia aproape inexistentă, majoritate parlamentară  zdrobitoare, nu se putea mai mult.
Sigur, există nemulţumiri, nici eu personal nu sunt mulţumit dar, depinde în primul rând, din ce unghi priveşti şi cum judeci prevederile acelui acord.
Consider că în situaţia punerii în discuţie nu există învins  şi învingător. Există totuşi un beneficiar şi acela este ELEVUL, elevul care a reuşit să-şi desfăşoare activitatea instructiv-educativă în mod firesc după multe semne de întrebare şi după replanificarea tezei unice la limba şi literatura română.
Evident că dacă priveşti lucrurile numai din beneficiul (avantajul) imediat privind elementul salarial  aşteptat, de altfel, în mod firesc de către membrii de sindicat, poţi afirma că nu s-a obţinut nimic.
Afirmaţie unilaterală chiar extremă, care nu poate decât să alimenteze o stare tensionată în rândul salariaţilor din învăţământ pe fondul unei tratări discriminatorii a sectorului de învăţămînt de către toate Guvernele  postdecembriste.
Dacă, însă, intrăm puţin în amănunte şi tratăm cu profunzime conţinutul Acordului, lucrurile se schimbă puţin, în sensul că se găsesc şi elemente pozitive. Numai faptul că elevii claselor a VII-a si a VIII-a au putut să susţină tezele conform graficului, cu o mică întârziere la limba şi literatura română este un lucru pozitiv.
Apoi intrând în conţinutul strict al Acordului prevederea că resursele financiare alocate educaţiei vor fi asigurate în mod normal în 2009, an de criză şi de ameninţări cu reducerea cheltuielilor de personal (cu cca 8%) a sistării unor sporuri obţinute destul de greu de-a lungul timpului iar e un lucru bun.
Apreciem  şi faptul că s-a convenit asupra elaborării Legii salarizării unitare, aşteptată de foarte mult timp, unde să se ţină cont de prevederile Legii 221/2008.Iată că deja lucrurile s-au demarat în acest sens şi se pare, cel puţin la momentul actual, că se încearcă plasarea cadrelor didactice undeva în a doua treime a ierarhizării.
Asigurarea fondurilor pentru beneficiarii bursei “Bani de liceu” ne dă încredere că elevii respectivi  încă mai pot spera într-o “gură de oxigen”.
În general, dacă nu privim unilateral, şi în mod cu totul egoist, cam toate punctele din Acord (calendarul privind descentralizarea, menţinerea titularizării în învăţământ, continuarea programelor de cercetare aflate în derulare, Comisia de Monitorizare, etc.) erau necesare şi sunt un plus in buna desfăşurare a activităţii din sistemul de învăţământ pe anul în curs.
Să sperăm că actualii guvernanţi, clasa politică de la putere nu se joacă cu destinele învăţământului şi cu soarta populaţiei şcolare şi se va ţine de cuvânt.

Comments are closed.