Trecutul fascinează , iar fascinaţia devine tot mai mare cu cât trecutul este mai îndepărtat. După frecvenţa mare de cercetători la sala de studiu a Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, precum şi după numărul tot mai mare de lucrări cu caracter monografic scrise în ultimul timp afirmaţia de mai sus se justifică şi nu poate fi decât oportună prezentarea fie şi pe scurt unui moment istoric din viaţa comunităţilor ce alcătuiesc astăzi comuna Scoarţa şi anume începuturile învăţământului public în satele acestei comune aşa cum este el reflectat în documentele din fondurile şi colecţiile păstrate în arhivele gorjene. Informaţiile referitoare la această perioadă sunt de cele mai multe ori inaccesibile celor ce scriu monografii pentru că sunt scrise cu alfabet chirilic, această scriere dovedindu-se de multe ori o piedică serioasă pentru mulţi.
Orice societate care doreşte să progreseze acordă o atenţie deosebită educaţiei. Cu cât numărul celor instruiţi este mai mare, iar cunoştinţele şi priceperile dobândite de aceştia sunt temeinice şi vin în întâmpinarea cerinţelor societăţii, cu atât creşte baza de recrutare pentru instituţiile publice şi diferite organizaţii private, putând astfel să fie selectate cele mai valoroase produse ale societăţii şi puse în slujba binelui general.
Începuturile învăţământului regulamentar
Societatea românească din prima jumătate a secolului al XIX-lea, aflată în plin proces de transformare şi modernizare, mai ales după aplicarea prevederilor Regulamentului Organic la 1 iulie 1831 în Ţara Românească, nu putea să nu respecte aceste principii. Pentru prima dată în spaţiul românesc se pune problema creării unui sistem de învăţământ public.
Într-o primă etapă, începând cu luna septembrie 1831, în fiecare reşedinţă de judeţ se înfiinţează câte o şcoală publică, respectându-se astfel prevederile art. 364-370 din Regulamentul Organic. La noi în judeţ, la Tg-Jiu, în data de 7 septembrie1831 se înfiinţează o astfel de şcoală, care va funcţiona efectiv din primăvara anului 1832, mai precis din luna aprilie, când soseşte în oraş dascălul Costache Stanciovici. Şcoala publică din Tg-Jiu a funcţionat în paralel cu o şcoală particulară din oraş şi cu alte 26 de şcoli particulare săteşti recenzate în anul 1835 pe raza judeţului Gorj. Printre aceste şcoli este şi cea de la Copăcioasa cu 4 elevi, aşa cum rezultă din adresa emisă la 20 ianuarie 1836 de către Subocârmuirea Plasei Amaradia către Ocârmuirea (Prefectura) Judeţului Gorj privind cercetarea şcolilor particulare din această plasă. Până la înfiinţarea primelor şcoli publice săteşti unii dintre locuitorii satelor din comuna Scoarţa îşi trimiteau copii la învăţătură la şcoala publică din Tg-Jiu, aşa cum rezultă din jalbele depuse de aceştia pentru a fi scoşi de la plata obligaţiilor faţă de şcoală după ce copii lor au renunţat la şcoală sau au terminat studiile
Cea de-a doua etapă începe în anul 1838 când în urma unei circulare emise de Eforia Şcoalelor se hotărăşte înfiinţarea de şcoli la sate şi a se căuta „tineri ţărani, feciori de popă sau alţii” care să fie instruiţi urmând ca apoi să se ocupe de bunul mers al şcolii din sat. Deci pentru o bună perioadă de timp şcoala publică din oraşul Tg-Jiu, devenită acum şcoală normală, va avea şi rol de şcoală pedagogică formând dascăli pentru satele din judeţ. Din păcate nu s-au păstrat prea multe documente din această perioadă în fondurile şi colecţiile deţinute de Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, însă din jalba biv vel (fost mare) vistierului Lăudat Frumuşanu, proprietarul caselor închiriate pentru şcoala publică, adresată la 7 mai 1839 Magistratului (Primăriei) Oraşului Tg-Jiu prin care se plânge că numărul mare de persoane pune în pericol integritatea clădirilor, rezultă că entuziasmul a fost mare, fiind amintiţi peste 300 de dascăli veniţi la învăţătură. Din raportul întocmit de Magistratul Oraşului Tg-Jiu către Eforia Şcoalelor Naţionale şi datat 1 iulie 1839, rezultă însă că la examenul ţinut în ziua de 30 iunie au fost examinaţi doar 148 de elevi şi candidaţi de învăţător.
Învăţământul la Scoarţa
Prima informaţie din arhivele gorjene despre existenţa unui local de şcoală pe raza actualei comune Scoarţa se referă la şcoala din satul Mogoşani şi datează din 21 mai 1840 când Subocârmuirea Plasei Amaradia ordonă lui Costache sân (fiul) popa Ilie ot (din) Colibaşi, Pătru Manta asidotul, Ghiţă Perciun dorobanţul şi Staicu să meargă în satele Săcelu, Mogoşani şi Maghereşti pentru a-i determina pe locuitori să reia lucrul la localurile de şcoală.
Dovezile de primire a manualelor din 15 septembrie 1841 înaintate de dascăli ne arată că existau şcoli în satele Budieni, avându-l ca dascăl pe Pătru Stegăroiu, Copăcioasa, avându-l ca dascăl pe Gligorie Stoicoiu, Mogoşani avându-l ca dascăl pe Rădocan Ghiţoi şi Scoarţa avându-l ca dascăl pe Ion Orvas.
Înscrisul dat de aleşii satului Budieni la 31 martie 1832 confirmă activitatea şcolii în perioada 25 octombrie 1841- 28 martie 1842 având o frecvenţă la cursuri de 25 de elevi.
Dovezile de primire a manualelor din luna noiembrie anul 1842 confirmă existenţa şcolilor amintite mai sus precum şi a dascălilor acestora precizaţi anterior, însă 24 noiembrie este prima atestare a şcolii din satul Bobu şi a dascălului acesteia, Pătru Ştefănescu.
Raportul subrevizorului şcolar al plasei Amaradia, C. Filip, din 18 februarie 1843 ne prezintă sintetic situaţia grea a dascălilor, care nu au fost plătiţi cu bani, excepţie făcând cel de la şcoala Mogoşani care a primit parţial suma, şi n-au primit nici porumbul cu excepţia celui de la şcoala Scoarţa care a primit tot porumbul. Din raport mai rezultă şi numărul de elevi care frecventau şcolile, astfel la Bobu erau 19 şcolari, la Budieni 15, la Copăcioasa 22, la Mogoşani dascălul a refuzat să aducă elevii la şcoală, iar la Scoarţa nu sunt elevi, părinţii refuzând să-i lase la şcoală.
Şcolile publice din satele comunei au continuat să funcţioneze până în noiembrie 1848 când în urma implicării active a dascălilor din ţară în revoluţia de la 1848 vor fi închise o scurtă perioadă până în anul 1852. În perioada 1843-1848 activitatea şcolilor este reflectată de dovezile pentru primirea manualelor de către dascăli, înscrisuri ale aleşilor satelor care adeveresc candidaţilor de învăţător efectuare activităţii, de cataloagele examenelor anuale sau de dovezi ale primirii unor materiale didactice.
Organizarea învăţământului public la sate a întâmpinat multe piedici generate iniţial de lipsa localurilor şi a personalului de specialitate, de lipsa mijloacelor financiare dar şi de reticenţa oamenilor care de multe ori nu înţelegeau importanţa educaţiei, preferând să-şi folosească odraslele la munca în gospodărie sau la câmp, însă a avut şi efecte benefice prin creşterea numărului ştiutorilor de carte, generaţiile formate acum făurind mai târziu România modernă prin realizarea primei uniri dar şi a profundelor transformări generate de aplicarea reformelor din timpul domniei lui A. I. Cuza.
Considerăm că nu este momentul şi locul potrivit pentru a intra în amănunte, scopul materialului de faţă fiind de a semnala primele atestări documentare ale şcolilor publice din comuna Scoarţa şi de a atrage atenţia că nici după mai bine de 170 ani problemele învăţământului public din România nu au fost încă rezolvate (localuri necorespunzătoare, salarii neplătite, abandon şcolar s.a.).
Insp. Superior Ion Hobeanu
Aprecieri laudative domnului Hobeanu și rugămintea de a-și continua excursul istoric prin satele comunei Scoarța.