Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Săvoii în Istoria Gorjului (II)

Săvoii în Istoria Gorjului (II)

Submitted by on 8 May 2012articol citit de 1,773 ori | No Comment

Cunoscuţi în documente încă din secolul al XVIII-lea, Săvoii au reprezentat pentru aceste meleaguri o familie de boieri patrioţi care au sprijinit propăşirea neamului. Cea mai cunoscută personalitate din această familie a fost cea a lui Constantin Săvoiu-Surcel, ctitor de şcoli şi biserici la mijlocul secolului al XIX-lea. Foarte mulţi reprezentanţi ai acestei familii  au fost ofiţeri de carieră, oameni politici şi chiar un şef de serviciu secret ( g-ral Dumitru Săvoiu – ex-şeful Serviciilor Secrete în guvernul Rădescu ).

Clădirea pe care a construit-o Constantin Săvoiu-Surcel pentru un institut de fete este şi astăzi funcţională în şcoala care îi poartă numele

Clădirea pe care a construit-o Constantin Săvoiu-Surcel pentru un institut de fete este şi astăzi funcţională în şcoala care îi poartă numele

Arhivele gorjene păstrează documente despre familia Săvoiu, unele dintre ele foarte interesante. Altele, cum ar fi testamentul lăsat de Constantin Săvoiu-Surcel se păstrează în arhivele centrale. Dintre documentele care pot fi consultate la Târgu-Jiu putem aminti pe cel în care se vorbeşte de cumpărarea unui teren de la Smaranda Călineasca sau înştiinţarea trimisă Magistratului la 16 ianuarie 1855 prin care dăruia o silişte în centrul oraşului în următoarele condiţii: „…o dăruiesc şi tot de odată mă îndatorez a zidi pe dânsa…pentru a sluji învăţătura tinerelor fete orăşene şi judeţene”. La rândul lui, primarul de atunci al oraşului informa domnia printr-un raport că: „…Domnul Constantin Săvoiu declară cu bunăvoinţă vrednică de laudă, că pentru înfiinţarea unui institut de fete externe din oraşul Târgu-Jiu, dumnealui dăruieşte partea sa din silişte şi  se obligă să ridice pe acel loc un edificiu de zid, cu toată cheltuiala sa, întocmai cum o cere o asemenea obştească trebuinţă.”

Testamentul lui Constantin Săvoiu-Surcel
Constantin Săvoiu-Surcel se căsătorea la 15 august 1834  cu Ecaterina Frumuşeanu, fiica logofătului Constantin(Dinu) Frumuşeanu. Evenimentul s-a bucurat de o mare atenţie în epocă de vreme ce naşi le-au fost Ion şi Ecaterina Sâmboteanu. Cei doi soţi vor avea cinci urmaşi: Constantin C. Săvoiu, Eufrosina(Frosa) Săvoiu, Emanuel Săvoiu(1844-1892), Elena Săvoiu şi Eliza Săvoiu. Mai reţinem că acesta a murit în anul 1878 la Viena în urma unei bolo grave, nu înainte de a-şi pune lucrurile în ordine printr-un testament autentificat de Tribunalul Ilfov, Secţia a III-a, la nr. 253 din 14 februarie 1878. Oferim pe larg acest document în cele ce urmează:
„Eu, Constandin Săvoiu, domiciliat în comuna Borăscu, plasa Jiului, judeţul Gorj, aflându-mă de câtva timp bolnav şi într-o vârstă înaintată am crezut de ultima mea datorie, ce până mă găsesc în toată întregimea minţii, să dau copiilor mei prin prezentul testament în cunoştinţă despre ultima mea voinţă de la care nici unul să nu se abată, căci eu mi-am jertfit toată viaţa pentru dânşii.
Fiului meu, Costică încă din anul 1861 prin actul legalizat de On. Trib. Gorj, i-am făcut donaţiune moşia Ohaba cu (…) său Costeni, casele cu tot locul în Târgu-Jiu şi altele ce se prevăd în acest act. Şi deşi prin actul de donaţiune nu se pomeneşte nimic despre unele sarcini sub care s-a făcut această donaţiune, de teamă ca nu cumva menţiunea lor să împiedice liberul exerciţiu al dreptului de proprietate ce confeream însă prin act privat intervenit între noi stipulasem de la fiul meu obligaţiunea de a contribui cu suma de cincisprezecemiicincisute galbeni la greutăţile ce apasă (…) averii mele cum de exemplu plata datoriei către sora mea Stanca Scafeşiu. Cheltuielile necesare creşterii şi instrucţiunii fiului meu Emanoel şi altele. Aceste obligaţiuni declar solemn  prin prezentele acte de ultimă dispoziţiune ce le-a îndeplinit fiul meu Costică după cum se şi dovedeşte din socotelile încheiate anul trecut între noi. Confirmând din cele mai de sus. Confirm donaţia şi voiesc ca fiul meu Costică să considere acea donaţiune ca singurul său drept succesoral ce ar avea la averea ce voi lăsa la moartea mea. Voiesc asemenea ca această donaţiune să se considere de către ceilalţi moştenitori ai mei ca ireductibilă deoarece reprezintă atât dreptul său succesoral în averea mea cât şi dezdăunarea plătită din suma arătată mai sus cu care fiul meu a contribuit spre uşurarea greutăţilor ce apasă restul averii mele.
Zestrea ce am dat fiicei mele Elena, compusă din moşia Roşia plasa Jiu, jud. Gorj din locul pe care şi-au zidit casele din Târgu-Jiu şi din treimii galbeni în numerariu şi garderobe. Voiesc să se considere că reprezintă porţiunea sa succesorală în averea mea.
Zestrea ce am dat fiicei mele Elisa compusă din moşia Zegujani, plasa Motrului, jud. Mehedinţi plus treimiicincisute de galbeni ce i s-au numărat în natură şi garderobe, voiesc asemenea să se considere ca reprezentând porţiunea sa succesorală, în averea mea.
Fiicei mele Eufrosina îi las  a treia parte din proprietatea Borăscu, cu drept în a treia parte din casele ce se află pe dânsa cum şi una dintre cele două mori ce am tot în Borăscu. Doresc însă ca fiica mea, Efrosina, să se poată învoii cu fiul meu Emanuel ca drept această porţiune să primească de la dânsul sau suma de patrumii de galbeni sau un venit viager de cincisute galbeni, cedându-i lui astfel partea ce-i testesc acum. În orice caz îi mai  dau şi toate sculele din casă: argintăria de 12 persoane, garderobă, şi trăsura cu doi cai. Îi las asemenea şi via cu pământul  şi pădurea de la Gurani cu case şi tot ce se află acolo.
Fiului meu Emanoel pe lângă a treia parte din Borăscu pe care i-am dat-o de acuma câţiva ani îi mai testesc şi cealaltă a treia parte  din aceiaşi moşie Borăscu ce-mi rezervasem pentru întreţinerea mea împreună cu dreptul corelativ din case şi din tot ce se găseşte pe acea moşie. Această a treia parte reprezentând porţiunea disponibilă din averea mea, voiesc ca dispoziţiunile ce fac în favoarea fiului meu, Emanuel, să nu se atace de ceilalţi moştenitori ai mei.Oblig pe fiul  Emanuel a consimţi învoirei ce las facultativ fiicei mele Eufrosina în punctul IV al prezentului.
Cimitirului de la Cioca vii Brăiloiului pe care l-am zidit în scop religios şi unde să se depună osemintele mele şi ale urmaşilor mei îi las ca fond de bani ce am la casa defunctului Temetescu, ca fond din a căror dobândă ce nu va trece niciodată peste 12%, fiii  me şi urmaşilor lor să fie obligaţi a întreţine pe preot şi cântăreţi. La acest cimitir dinn trupul moşiei Borăscu ce am lăsat fiului meu Emanuel ca partea mea disponibilă,ataşez unasută pogoane pădure dimprejurul său spre a servi la înfrumuseţarea sa, iar când va trebui pădurea exploatată, epitropul să o facă sistematic şi banii ce se vor primi să formeze un capital al cimitirului. Din produsul viei de la cimitir epitropul va întreţine capel(…).
Însărcinez pe fiul meu Emanuel, epitropul acestui cimitir, iar când dânsul nu va mai fi, va succede cel mai în vârstă dintre cei ce vor purta numele de Săvoiu, iar în caz de lipsă de un asemenea succesor , epitropia se va încredinţa femeii care va fi legată mai de aproape prin rudenie de sângele meu. Asupra administraţiei epitropului nu las alt control decât conştiinţa sa.
Dacă  s-ar întâmpla să nu termin restul lucrării la această capelă, osemintele mele să se aducă acolo de oriunde ar fi ajuns sfârşitul meu, iar terminarea lucrării să se facă de către fiul meu, Costică, şi Emanuel, din suma de patruzecişicincidemii lei vechi ce i-am în obligaţiuni rurale.
Acestea fiind ultimele mele voinţe sper ca copiii mei pe care i-am iubit şi pentru care m-am jertfit vor executa cu sânţenie.”

Comments are closed.