Cunoscuţi în documente încă din secolul al XVIII-lea, Săvoii au reprezentat pentru aceste meleaguri o familie de boieri patrioţi care au sprijinit propăşirea neamului. Cea mai cunoscută personalitate din această familie a fost cea a lui Constantin Săvoiu-Surcel, ctitor de şcoli şi biserici la mijlocul secolului al XIX-lea. Foarte mulţi reprezentanţi ai acestei familii au fost ofiţeri de carieră, oameni politici şi chiar un şef de serviciu secret ( g-ral Dumitru Săvoiu – ex-şeful Serviciilor Secrete în guvernul Rădescu ).
Săvoii sunt menţionaţi în istoria acestor meleaguri în a doua parte a secolului al XVIII-lea. Potrivit arborelui genealogic al cunoscutei familii, cu Pană şi Maria Săvoiu începe o istorie îndelungată în care reprezentanţii acesteia au fost deputaţi, prefecţi de Gorj, generali în armata română şi exemplele ar putea continua. Cu siguranţă, cel mai important reprezentant al acestei familii din punct de vedere istoric este Constantin Săvoiu – Surcel, boier patriot, revoluţionar paşoptist şi un filantrop desăvârşit dacă ne gândim la operele lăsate în urmă: biserici la Borăscu şi Târgu-Jiu, o şcoală primară de fete la Târgu-Jiu, fondarea Grădinii Publice de la Târgu-Jiu etc.
Cei mai importanţi membrii ai familiei Săvoiu pot fi identificaţi în general cu greutate, la acest moment nu există o lucrare sistematică pe această problematică. O preocupare pentru trecutul acestei familii a avut regretatul Alexandru Doru Şerban, cel care publica în urmă cu câţiva ani lucrarea „Personalităţi care au fost în Gorj”. Sunt de admirat în acest sens eforturile lui Emanoil Săvoiu, descendentul acestei familii ilustre şi cel care încearcă să salveze ce se mai poate din trecutul strămoşilor. Tatălui său, dr. Emanoil Em. Săvoiu(1916-1998), un jurist apreciat la vremea sa, îi datorăm două lucrări importante în istoriografia ultimilor doi ani: „Haiducia în Oltenia” şi „Partea sufletului în istoria dreptului Ţării Româneşti”. Din această familie avem un Constantin C. Săvoiu care a fost prefect de Gorj între 1869-1874 şi 1892-1895, un Emanuel Em. Săvoiu(nepotul lui Surcel) care a fost prefect de Gorj între noiembrie 1933-mai 1935 şi primar al oraşului Târgu-Jiu în 1940. Generalii Gheorghe şi Emanuel Săvoiu, nepoţii marelui înaintaş, constituie doar două alte exemple de reuşită în această familie ilustră..
Constantin Săvoiu-Surcel, „mare proprietar şi filantrop”
Constantin Săvoiu-Surcel(1812-1878), pitar ca şi rang boieresc, a marcat trecutul meleagurilor gorjene în secolul al XIX-lea alături de un Tudor Vladimirescu, Gheorghe Magheru şi Christian Tell. Alexandru Ştefulescu îl numea la începutul secolului trecut ca „mare proprietar şi filantrop”.
Cel mai cunoscut dintre membrii familiei Săvoiu a fost un important proprietar funciar, moşiile sale putând fi întâlnite la Lupoaia, Borăscu, Urdari, Groşerea, Craiova şi Târgu-Jiu. Pe plan politic, Constantin Săvoiu a fost ales de mai multe ori deputat de Gorj şi senator de Mehedinţi, fiind cunoscut pentru ideile liberale.
A lăsat în urma sa lucruri remarcabile, printre altele a ctitorit şapte biserici, o şcoală de fete şi Parcul Comunal. Cele mai importante proprietăţi ale sale, dar şi realizări, au fost în zona Borăscu. Constantin Săvoiu a construit pe proprietatea lui două biserici una în anul 1842 iar alta în anul 1880 împreună cu locuitorii din acel sat. Pentru capela familiei a donat 100 pogoane de pământ cu vie şi pădure şi un capital de 1000 galbeni precum şi toate obiectele necesare pentru serviciul religios iar fiul său Constantin C. Săvoiu a mai donat tot acestei capele, suma de 240 lei anual pentru întreţinerea capelei şi a personalului. Pentru că locuia în oraşul Târgu Jiu, familia Săvoiu a mai participat şi la alte evenimente caritabile pentru biserici aşa cum s-a întâmplat de exemplu în anul 1913, când doamna Aneta Săvoiu, soţia unuia din fii lui Constantin Săvoiu, a donat bisericii cu hramul Sfinţii Împăraţi din Târgu Jiu, odoare bisericeşti în valoare de 1160 lei, faptă pentru care a fost propusă să fie medaliată cu ordinul răsplata muncii pentru biserică.
În anul 1874, când în urma unui incendiu a ars toată localitatea Borăscu, Constantin Săvoiu a fost cel care a pus la dispoziţie locuitorilor toată lemnăria pentru reconstrucţia caselor din pădurea proprie şi tot el a întocmit un plan de urbanism, după reguli moderne în vederea reaşezării locuinţelor de acolo. A avut un aport deosebit în construirea şcolii din localitate, iar fiul său Emanoil a sprijinit material la construcţia localului de primărie de la Borăscu. La reforma agrară din anul 1864 au fost expropriate peste 530 pogoane de teren din proprietatea sa cu care au fost împroprietăriţi 173 de locuitori. Unele dintre aceste informaţii sunt deja cunoscute cititorilor acestui săptămânal ca urmare a eforturilor arhivistului Dan Cismaşu.
Primul testament cunoscut al Săvoilor
Lui Constantin Săvoiu – Surcel, tatăl lui cu acelaşi nume (Constantin Săvoiu), îi lăsa totuşi o moştenire modestă după cum aflăm din testamentul datat 15 decembrie 1832 Craiova. Iată textul care ne-a parvenit prin intermediul reprezentanţilor familiei:
„De vreme ce sfârşitul omului este neştiut şi îngerilor necunoscut precum zice sfânta Scriptură privegheaţi şi fiţi gata că nu se ştie ziua.
Drept aceia eu robul lui Dumnezeu Constantin Săvoiu ca fără de veste să nu mă găsească ceasul de pe urmă al mutării de pe această vremelnică viaţă către cea veşnică mai înainte până ce mă aflu sănătos, am socotit şi am făcut această diată prin care descopăr cugetul meu către moştenitorii mei.
Şi mai întâi rog pe tot omul ca oricâte am greşit veri cine trăind în viaţa aceasta să mă ierte ca unul ce nici nu sântem fără greşeli şi vină fără numai unul Dumnezeu ziditorul. Eu asemenea şi din parte-mi mă va fi iertat. Iar după aceasta pe toate avuţiile mele nemişcătoare las moştenitor pe fiul Constantin pe care îl îndatorez să-mi caute de suflet, să mă îngroape cu cinstea ce mi se cuvine, să-mi facă pomenile cu toate rânduielile până la 3 ani şi să dea una sută sărindare pe la biserici, iară fiemea Stanca nu are a se amesteca întru nimic la rămasurile mele peste cele ce las eu întru această dietă, adică 4 boi, 4 vaci şi 2 iepe, căci după datoria ce se cuvenea să aibă către pământul său nu a fost următoare voinţei mele ca să o mărit cu toată voia şi blagoslovenia mea prin foaie de zestre, după cinstea mea, că împotrivă făcându-mi mare necinste fără de voie a fugit din casă cu un Ienache Scafeş, cunoscându-se cu el, când mi-au luat şi tot din casă ce am avut, adică taleri 15 000 bani(…), 40 şervete, 200 coţi de pânză, 3 chilimuri şi alte mărunţişuri…”
