Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Sărutul de Dragobete

Sărutul de Dragobete

Submitted by on 1 March 2012articol citit de 868 ori | No Comment

Cer limpede şi albastru coboară peste creştetul munţilor tăcuţi şi albi. Ca nişte răsfirări de gând şi dorinţe, pădurile se lasă la vale pe pantele copleşite de ninsori, să-şi plece ramurile spre vetre mai însorite şi susur plăpând de ape. Se simte zvon de primăvară…

Legenda spune că Dragobetele este fiul Dochiei, bărbat arătos şi iubăreţ fără pereche.

Legenda spune că Dragobetele este fiul Dochiei, bărbat arătos şi iubăreţ fără pereche.

Se odihnesc în liziera lor ţarcurile cu ulucile scufundate până la umeri în valul de zăpadă. Pe umbletul alb al colinelor se zăresc doar chipurile arborilor singuratici, siluetele sătenilor încumetaţi pe pârtii spre ocoalele cu nutreţ, şirul mioarelor troienite spre sălaşe, săniile cu fân alunecând spre porţile din sat. În Orzeşti şi Nistoreşti, două aşezări înstărite şi împământenite cu multe rosturi şi frumuseţi de suflet la marginile Gorjului, oamenii aşteaptă  în tihnă retragerea iernii în cronici şi amintiri. Motrul şi Olteţul şi-au retras cântecul apelor sub cortina de gheaţă a albiilor, păstrându-şi partitura şi sclipirile de val pentru spectacolul de lumină al rarelor primeniri de viaţă pe care natura le pregăteşte acum dincolo de fereastra iernii.

Semne de primăvară
Privim descătuşaţi de dor spre întinderea albă ce absoarbe cu nesaţ razele soarelui făcând să strălucească dealul mai mult ca niciodată. Urme adânci dar şi mărunte de vânat se pierd şi răsar din desişuri de codru şi arboret slobozit înspre dealurile din Brebina şi Ruget. Ici-colo, printre buchete de arini şi sălcii, în văzul alb al munţilor, Motrul îşi deschide pieptarul lăsându-şi gol trupul de ape, ca un ochi strălucitor în pieptul zăpezilor, să soarbă şi să împrăştie lumina celestă tot mai mult peste împrejurimi. Triluri voioase de vrăbiuţe se aud în ramurile aplecate peste geana caselor. Şi-au deschis ciocul păsărelele din tufişurile încărcate cu poveri de iarnă şi se pregătesc de frumoasele vestiri.
Nimeni nu vede ce se întâmplă sub platoşa iernii, în cornetele din Tehomir şi Sliva sau mai aproape de noi, în raiul încântător al grădinii. Acolo, lujerul ghioceilor cu mugur vestitor de nou anotimp sfredeleşte în miezul nămeţilor drum spre lumină şi bucurie. În curând, floarea cu clopot şi petale albe va înmiresma aerul crud de peste plapuma albă a zăpezii obosite de soare şi căldură. Ea se topeşte încet-încet şi plânge cu lacrimi care şiroiesc spre păduri de rădăcini, udându-le şi întărindu-le pentru marea germinare a verdelui pur şi întemeietor de speranţă.
Sunt semne de schimbare, dar mai sunt încă zile bune până la echinocţiu. Februarie îşi scutură calendarul, iată, suntem la cap de primăvară! Mai alaltăieri am sărbătorit Dragobetele. Legenda spune că este fiul Dochiei, bărbat arătos şi iubăreţ fără pereche. Aprig ca un zeu se-ntoarce printre vietăţi zorindu-le logodna. În această zi, păsările – vestitori ai cerului – se împerechează şi se dăruiesc vieţii, căutându-şi cuiburile. Prin sate renaşte buna dispoziţie, oamenii pun de petreceri, şi-n voia bună a acestei zile iubirea leagă familiile de mâine, prin care aşezarea mai sporeşte cu o casă şi zâmbeşte mulţumită în oglinda viitorului.
Raluca, fata cea mijlocie a Venerei din Nistoreşti, hărnicuţă ca o albină, face rânduială între lucrurile casei, ştie că orice treabă începută în această zi merge cu spor. De aceea se străduieşte atât de mult şi deretică de colo-colo, să se oprească binele în prag şi familia să se bucure de belşug în acest an. Fata se apropie şi de cele două juninci ale gospodăriei care se întorc mereu de la iesle, nu mai vor să mănânce fân, caută spre prundul Olteţului, de parcă ar vrea din nou iarbă verde. Le înfăşoară un fir roşu după gât, să le fie liniştită pofta până la întregirea pajiştei. Îşi adânci mâinile de înger în omăt şi topi zăpada în căldura palmelor, cu apa adunată în căuş îşi spălă faţa să fie mai frumoasă. Ce mândreţe de fată are Venera! Trup de gând frumos şi chip de zână, ochi strălucitori şi plini de viaţă, plete răzleţite pe umeri şi-n inele aurii adunate pe fruntea luminată de zâmbet, obraji mângâiaţi de susurul ghioceilor răsăriţi în delicatele-i gropiţe ce-nfloresc în hohote de veselie faţa, toate acestea se văd aşezate cu smerenie şi armonie cerească în înfăţişarea feciorelnică a fetei drăgălaşe de acasă.
La Călugăreni, satul cuibărit pe malurile Motrului, sub gândurile albe ale munţilor şi cornetelor, credinţa spune că aceia care participă la Dragobete, vor fi sănătoşi tot anul. De dimineaţă, feciorii şi fetele satului se îmbracă în haine de sărbătoare şi se întâlnesc în faţa bisericii. Invocă soarele şi urcă în deschiderea cornetelor, să găsească ghiocei şi alte plante pentru descântece de dragoste. Fetele strâng viorele şi tămâioare, le păstrează la icoane, să facă la altă vreme farmece de iubire. Odinioară, tinerii aprindeau focuri în pădure, în jurul lor, fetele se prindeau cu băieţii în dulceaţa vorbei şi în taina sărutului. Unii dintre ei, mai puşi pe ghiduşii, legau logodne simbolice pentru anul care va veni. La multe perechi, acestea se terminau cu căsătorii, spre bucuria sătenilor care ştiau de pe acum la ce nuntă vor merge în toamnă.
La ceasul prânzului, fetele coborau în fuga mare spre sat, în zburătorit, cum se numea această alergătură juvenilă. Băieţii nu rămâneau locului, fiecare îşi urmărea fata pe care o simpatiza. De multe ori, feciorul era mai iute de picior şi o ajungea din urmă, iar dacă acesteia îi plăcea băiatul, jocul gingaş al celor doi se prelungea cu îmbrăţişarea şi sărutul inocent în văzul tuturor. După-amiaza, întreaga suflare a satului s-a întâlnit la petrecere, în ritm de cântec şi dans. Toţi voiau să se simtă bine, pentru că se spunea că băieţii şi fetele care nu s-au distrat de Dragobete şi nu au atins cel puţin cu privirea persoana dragă nu-şi vor mai găsi perechea tot restul anului.
Şi aici, lângă şoapta firavă a Motrului acoperit de gheţuri, există obiceiul ca fetele mari să strângă apa din omătul atins de vălul topirii sau din cupele florilor de fragi care înălbesc primăvara prundişurile şi poienile din păduri. Se spune că această apă se naşte din surâsul zânelor şi face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Pentru că avea calităţi magice, apa era păstrată cu mare grijă, cu mult interes.

Tradiții de Dragobete
În ziua de Dragobete, femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi cuprinse de tandreţe tot anul. Ele dădeau mâncare bună orătăniilor din curte şi păsărilor cerului, nu sacrificau nicio vietate din ogradă. Pentru a le merge bine peste vară, flăcăii chefuiau şi prin satele vecine. Sărbătoarea dragostei era binevenită pentru treburile mărunte ale casei deoarece se credea că Dragobetele îi ajută pe oameni să aibă un an prielnic şi îndestulat. În această zi nu se lucra, fiind rău de lovituri, de pocituri, de friguri. Numai fetele îndrăzneţe făceau curăţenie prin case din dorinţa de a fi pedepsite de Dragobete cu un sărut. Pentru că acesta ocroteşte şi aduce noroc îndrăgostiţilor, mai ales celor tineri, muguri rari de viaţă curată şi purtători de sentimente neamestecate, trăitori neprihăniţi, plini de adevăr şi farmec de viaţă.
La Văieni, alt sat învăluit de făpturile dealurilor înşiruite spre vadul Motrului, tinerii se sărutau şi se dădeau în dăinăuşi în această zi, să fie uşori şi sănătoşi toată vara. Îi imitau cei din Padeş, care preferau să se legene în ţiţeicile cu chingi late, agăţate de braţele nucilor vânjoşi. Flăcăii şi fetele din Cârligei şi Novaci se dezmierdau cu vorbe de dragoste crezând că aşa le va merge bine, vor fi îndrăgostiţi şi iubiţi de toată lumea. Cei din Alimpeşti căutau să sărute sau cel puţin să ciupească o fată, să-i fure batista ori brâul. Se credea că aceia care se sărutau nu se vor supăra şi se vor ajuta mereu unul pe altul. Este un gest al îngemănării inimilor, al înflăcărării prin iubire, al înfrăţirii, al însurăţirii şi al prosperităţii prin comuniune şi dragoste fără păcat.
Ce face Raluca acum, la Nistoreşti? Şi ea s-a lăsat sărutată în acea zi de feciorul munţilor. Ce fericire! Vine primăvara! Viaţa se va umple de muguri şi tinereţe! Vor fi multe flori, mult verde va fi! Şi bucurie multă va fi!

Comments are closed.