Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » Sântandrei, cu lacrimi de usturoi …

Sântandrei, cu lacrimi de usturoi …

Submitted by on 4 December 2013articol citit de 20,236 ori | No Comment

Au fost şi zile de primăvară, şi zile de vară în călătorii de toamnă, şi iarna şi-a mai vânturat aripile pe ici, pe colo, dar ploile şi frigul au schimbat vremea, îngreunând paşii bunilor noştri pe cărărui părăsite de toate podoabele. Toamna şi-a umplut hambarele, îşi pune acum uneltele la cingătoare şi, puţintel gârbovită, se retrage spre adâncimi de codru, să se piardă în mătasea timpului. Ştie ea unde se duce! În templul său, natura îşi rânduieşte cu folos anotimpurile şi le prefiră bine în nemărginirea zărilor.

Un simbol și o tradiție, usturoiul de Sfântul Andrei

Un simbol și o tradiție, usturoiul de Sfântul Andrei

Reîntorşi din boarea câmpului, sătenii retrăiesc tradiţia şi înfrumuseţează viaţa în liniştea din pridvorul casei. De Ovedenie, ei contemplă lângă o strachină cu apă şi o lumânare aprinsă. Îşi doresc ca această zi să fie posomorâtă, cu burniţă şi ceaţă, pentru ca anul care vine să fie bun şi bogat. Unii îşi umezesc ochii cu apa din strachină, să le fie binecuvântată vederea! Printre localnicii din Teleşti şi Albeni se crede că în această zi se deschide cerul, iar cei care vor vedea pe Maica Domnului, vor avea noroc mare în rosturile vieţii.

A sosit iarna!

Toate socotelile toamnei se încheie la Sfântul Andrei, la sărbătoarea celui care a adus credinţa prin ţinuturile vechii Dacii. Pe unde a trecut, Sfântul  a suferit multe bătăi, a fost aruncat în temniţă şi schingiuit de  păgâni. Sfântului i se atribuiseră mai multe însuşiri. El este stăpânul mai mare peste turme, peste vite şi fiare. E stăpânul lupilor cărora le împarte prada. Este sărbătorit pentru a feri pe om de animalele răpitoare, de jigănii şi chiar de stafii, care în noaptea de Andrei joacă şi se bat pe la răspântii, în preajma caselor vechi şi nelocuite. Pentru toate acestea, se spune că Sfântul Andrei s-a sacrificat pe sine.
Pe vremuri, când omul era neprihănit şi plin de evlavie, iar televizorul nu intrase încă în casa lui, se credea că noaptea de Sântandrei este noaptea strigoilor. După lăsatul nopţii, sufletele rele se transformau în animale şi aduceau daune oamenilor. De frica acestor apariţii fantomatice, sătenii mâncau seara usturoi şi udau cu lacrimi de usturoi încuietorile şi balamalele de la uşile caselor şi acareturilor din ogradă, să fie ocoliţi de rău. Toate vasele erau întoarse cu gura la vatră. Se aprindeau focuri pe la porţi şi în răscruce de drumuri, oamenii se rugau şi participau la ritualuri magice, pentru alungarea vârcolacilor.
Şi astăzi, la Raci şi Negomir, sate rânduite printre dealuri cu păduri robuste şi adânci, nu se lucrează în această zi, pentru ca gospodăriile să nu fie vămuite la vremuirea iernii de haitele nărăvaşe de lupi. Prin aşezările gorjene ferite de dezmărginire de umerii albi ai munţilor, zilei de Sfântul Andrei i se mai spune şi Ziua Lupului. În această zi, sătenii nu merg la treabă, să-şi protejeze vitele de umblarea lupilor şi nici ei să nu fie atacaţi de jivine când pornesc pe drumuri înzăpezite de munte.
La Pocruia, sat aparţinător oraşului Tismana, este zi de bâlci. Se întâlnesc aici toţi meşteşugarii din această parte a Olteniei, cu cele mai trebuincioase dintre produsele lor. Se cumpără mult urcioarele şi ulcelele de pământ, vasele mari de lut smălţuit pentru păstrarea legumelor şi fructelor. La mare căutare sunt dogarii, vestiţi pentru iscusinţa de a face butoaie şi fucii pentru ţuică din stejar şi salcâm, putini şi butii pentru alte trebuinţe ale gospodăriilor de la munte. Au intrat în legende rotarii, ei nu se mai văd prin târg, utilajele moderne au înlocuit carul şi căruţa lor, purtate de  proverbialele roţi de lemn, cu butuc, spiţe şi năplaţi ciopliţi la mână şi strunjiţi în tejghea.
Sărbătoarea Sfântului Andrei este o zi primită pentru vrăji şi farmece. La Padeş, Topeşti, Runcu, Preajba, Muşeteşti, Crasna, Baia-de-Fier, Novaci şi Polovragi, băciţele opresc lucrul în casă, dar încleştează pieptenii în caiere, să se-ncleşteze şi gura lupilor, să nu mănânce oile. În această zi, cei cu credinţă prăznuiesc cu bucate de post, respectând Postul Crăciunului.
Frigul se reîntoarce în sat. Scapătă fagul în sobă, focul încinge jarul. La o ceaşcă de ţuică fiartă, bătrânii deapănă timpul. Sunt aşezaţi la vorbă şi aşteaptă mulţumiţi sărbătorile. Îşi doresc o iarnă blândă şi frumoasă. Cum este de Sântandrei, aşa va fi vremea toată iarna! Aşa cred ei!

Comments are closed.