Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Săcelu: De la staţiunea antică la aşezarea medievală şi evoluţia contemporană

Săcelu: De la staţiunea antică la aşezarea medievală şi evoluţia contemporană

Submitted by on 21 July 2010articol citit de 4,613 ori | No Comment

Anul acesta este unul important pentru istoria staţiunii Săcelu de vreme ce înregistrăm două mari aniversări, 1735 de ani de la prima atestare a staţiunii şi 530 de ani de la prima atestare documentară. Evoluţia contemporană a staţiunii nu a fost demnă de marele ei trecut chiar şi vestigiile de istorie-exemplul Casei Moangă-Pleşoianu l-aţi avut în ziarul nostru-dispar fără ca cineva să facă ceva. Staţiunea Săcelu a fost redescoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea dar a avut perioada de înflorire în epoca comunistă.

Lacurile care au dus renumele staţiunii au fost reamenajate după 1960

Lacurile care au dus renumele staţiunii au fost reamenajate după 1960

Istoria staţiunii Săcelu se pierde în perioada antică. Arheologii au stabilit că această aşezare o regăsim încă din vremea stăpânirii romane când se pare că romanii descoperiseră marea bogăţie naturală a zonei. Un rol important în punerea în valoare a bogăţiilor arheologice de la Săcelu l-a avut cercetătorul craiovean Petre Gherghe. Despre trecutul staţiunii Săcelu sunt de reţinut contribuţiile profesorilor Dumitru Priescu şi Vasile  Popescu, dascăli pe care şi subsemnatul a avut şansa să îi prindă la catedră.

Săcelu, peste o jumătate de mileniu de istorie scrisă
Se poate spune că prima atestare documentară a acestei localităţi datează din anul 1480, pe vremea domnitorului Basarab Voievod cel Tânăr, zis Ţepeluş, când avem denumirea de “Turiţa” ca fiind localizată lângă “Sătcelu”, o denumire care o s-o mai întâlnim câteva secole. Se pare că prima denumire vine de la “sătucel”-sat mic. Pentru secolul al XVI-lea reţinem mai multe menţionări, cea mai importantă fiind cea din 1591 când dintr-un scaun de judecată făcea parte “Cambrea din Sătcel”. Spre sfârşitul secolului al XVII-lea începe să apară în documente denumirea de “Săcel”. În 1798, domnitorul conferă Mânăstirii Bistriţa din Vâlcea “vinăricitul din Săcelu”.
O statistică din timpul stăpânirii austriece arată că în Gorj erau 134 sate moşneneşti, între acestea aflându-se şi localităţile Săcelu, Maghereştii de Jos şi Maghereştii din Deal. Şi în statistica din 1831, Săcelu se regăsea printre satele libere şi avea  170 de familii.
În prima parte a secolului al XIX-lea mari proprietari de pământ în localitatea Săcelu erau Dumitrache Săceleanu şi Alexandru Magherescu, ambii localnici. Mare parte din pământuri i-au aparţinut lui Gheorghe Bibescu, cel care a pierdut aceste pământuri prin reforma agrară din 1864. La sfârşitul secolului al XIX-lea o găsim deja ca şi comună a judeţului Gorj.

Baza de Tratament de la Săcelu a fost ultima investiţie majoră in staţiune şi a fost făcută în anii comunismului

Baza de Tratament de la Săcelu a fost ultima investiţie majoră in staţiune şi a fost făcută în anii comunismului

Istoria comunei Săcelu
În anul 1895, Săcelu era o comună din plasa Amaradia şi avea în componenţă satele Corobeşti, Gurani şi Săcelu. Din punct de vedere economic, comuna de peste 2000 de hectare înregistra 400 de hectare teren arabil, 722 hectare fâneţe, 138 hectare pădure, 639 hectare izlaz şi locuri necultivate. Locuiau pe atunci la Săcelu 958 de locuitori, aceştia deţinând 20 de pluguri, 45 care cu boi, 2 căruţe cu cai, 518 vite cornute mari, 47 cai, 1020 oi, 257 porci, 83 de capre şi 30 de stupi. Exista un joagăr hidraulic şi 8 mori pe apă, pe Blahniţa.
Prin Legea pentru organizarea comunelor rurale din 1 mai 1904, în judeţul Gorj s-au înfiinţat 16 plăşi  care cuprindeau 162 comune. La această dată avem comuna Săcelu ca reşedinţă a plăşii cu acest nume şi cu nouă comune arondate. După 1911, comuna Săcelu făcea parte din Plasa Târgu-Cărbuneşti. În anii comunismului, comuna Săcelu a făcut parte din raionul Gilort iar din 1968 ca şi comună independentă.
Peste mai bine de un secol de la apariţie, la ultimul recensământ din anul 2002, comuna Săcelu dispunea de următoarele cifre: satul Săcelu-572 de locuitori; Blahniţa de Sus-574 de locuitori, Hăieşti-288 de locuitori; Maghereşti-442 de locuitori şi Jeriştea-15 locuitori.

Din istoricul staţiunii Săcelu
Alexandru Ştefulescu remarca în “Gorjul istoric şi pitoresc” cu referinţă la această aşezare milenară: “Romanii aveau experienţa puterii vindecătoare a acestor ape, deoarece se găsesc aici, după atâtea secole, monumente votive închinate drept mulţumire zeilor Aesculap şi Hygiei…”
Abia la jumătatea secolului al XIX-lea, Dumitrache Săceleanu se preocupă de izvoarele intrate în stăpânirea lui cu toate celelalte pământuri şi întemeiază un mic pavilion pentru tratamentul tuturor suferinzilor. Primele cercetări serioase privind calităţile medicinale ale apelor de la Săcelu datează din anii 1865-1866 şi se datorează doctorului  Vasile Grosu, medicul primar al judeţului. Tot atunci avem şi denumirea de Staţiune Balneară. Noul proprietar al staţiunii va deveni Ştefan Sadoveanu, revizor şcolar, cel care va deveni ginerele lui Dimitrie Săceleanu. În 1884 va fi construit şi primul hotel. Din 1925 înregistrăm trei proprietari, staţiunea aparţinând “Doamnei Octavia, Colonelul Ion Leoveanu şi Ştefan St. Sadoveanu”. Călătorul care venea la Săcelu în perioada interbelică putea alege pe lângă tratament serviciile hotelurilor “Sadoveanu”, “dr. Alexandru Bădescu” dar şi a multor vile.
În perioada comunistă staţiunea s-a dezvoltat foarte mult sub coordonarea O.J.T. Gorj, societate care a beneficiat de naţionalizarea din anii *50. În această perioadă s-au făcut noi investiţii, prin construcţia unei baze moderne de tratament şi a unui hotel, amenajarea actualei plaje cu bazine etc. După Revoluţie, în anul 1996, O.J.T. Gorj a trecut staţiunea balneară către CNLO/SNLO(compania minieră şi sindicatele din lignit). Blocajul actual asupra acestei staţiuni este datorat retrocedărilor dar şi luptei dintre comunitatea locală şi administraţia acesteia.

Staţiune sezonieră
Potrivit tradiţiei, Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena reprezenta pe vremuri ziua în care se deschidea sezonul la Băile Săcelu. Localnicii spun ca momentul era marcat de o serbare câmpenească din care nu lipseau muzica populară şi horele. Tradiţia horelor se menţinea în fiecare duminică pe timpul verii în centrul staţiunii. Băile erau deschise publicului până la sfârşitul lunii septembrie, iar dacă toamna era lungă şi călduroasă, chiar până la începutul lunii noiembrie. Efectul terapeutic al celor 84 de izvoare de pe raza localităţii a fost cunoscut şi de daci, după cum aţi putut citi în paginile noastre în materiale ale specialiştilor de la Muzeul Judeţean Gorj, iar cuceritorii romani au profitat, la rândul lor, de proprietăţile apelor de la Săcelu. În prezent staţiunea poate asigura servicii în toate perioadele anului.

Comments are closed.