Sabin Velican a marcat Istoria Gorjului

Loading

Una dintre cele mai importante personalităţi ale Gorjului a fost prozatorul şi pedagogului SABIN VELICAN (numele adevărat Sabin Popescu Lupu) (4 febr. 1909 – 25 febr. 1999). Autorul acestui articol a avut onoarea să întâlnească şi să colaboreze cu Sabin Velican atât în redacţia “Opinia” unde  a avut contribuţii în ultimii ani de viaţă cât şi pentru lucrarea de licenţă din 1998 dedicată istoriei învăţământului gorjean.

Cariera literară a lui Sabin Velican a pornit cu lucrarea “Frumoasele” apărută la Chişinău
Cariera literară a lui Sabin Velican a pornit cu lucrarea “Frumoasele” apărută la Chişinău

Sabin Velican ne-a încredinţat în 1997 o mărturie inedită despre cariera sa de dascăl pe care o reproducem în cele ce urmează, documentul în original avându-l în arhiva proprie ca o mărturie de preţ.

Pe drumurile Basarabiei

“Am terminat Şcoala Normală din Târgu-Jiu în 1928 ca şef de promoţie. Din cauză că posturile de învăţători în Gorj se dădeau prin intervenţii politice, iar tatăl meu era simplu ţăran, n-am putut să iau post în judeţul meu. Am plecat în Basarabia considerând că şi acolo sunt tot copii şi oameni pe care să-I învăţ.
Am fost bine primit şi angajat într-un sat cu gara la 2 km, cum am cerut, ca să pot avea legături cu Chişinăul, unde am început să colaborez la reviste şi ziare.
Împreună cu trei studenţi, dintre care unul tot gorjean, am scos timp de patru luni gazeta “Opinia Chişinăului”, pentru care am fost chemat în justiţie să răspund de conţinutul articolului “Strigăm!”. Am scăpat numai datorită unui magistrate basarabean care mi-a spus că am dreptate, dar n-am probe. Peste 12 ani am fost din nou dat în judecată dar atunci aveam dovezi pentru cele scrise şi am scăpat mult mai uşor.
În satul Chirca unde eram învăţător şcoala funcţiona într-o cameră închiriată cu pământ pe jos. Avea doar cinci pupitre. Mai mult de jumătate din copii învăţau în genunchi pe lutul umed.
Acolo am început construcţia unui local de şcoală, strângând primele fonduri. Plecând la militărie, şcoala a fost terminată de alt învăţător gorjean. După militărie, căsătorindu-mă, am găsit două locuri vacante în comuna Mălăeşti, judeţul Lăpuşna, pe malul Nistrului, spre a fi împreună cu soţia.
Aici am scris romanul “Pământ viu” la vârsta de 23 de ani, roman premiat din 26 de lucrări, ca cel mai bun roman social, de către Uniunea Intelectuală din România. Premiul a fost de 10 000 lei. Publicarea s-a făcut în Editura “Socec” din Bucureşti în 1938.
În timpul războiului, în 1942, am fost premiat de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din Bucureşti pentru articolele din presă privind susţinerea luptei şi drepturilor poporului roman. O vreme am fost preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din Chişinău şi judeţul Lăpuşna. Am scos revista “Şcoala Basarabeană” unde eram prim-redactor tot prin Asociaţia Învăţătorilor.
Revenind la Târgu-Jiu la înaintarea armatelor ruse, după armistiţiu, am scos la Târgu-Jiu gazeta “Cuvânt Moldovenesc” împreună cu profesorul Boga până au ajuns ruşii în oraşul nostrum.Cât am stat în Chişinău, în perioada 1941-1943, am colaborat la publicaţiile “Raza” condusă de pr. V. Ţegordei, o gazetă minunată care făcea legătura între basarabenii de pretutindeni din ţară; la “Cuvânt Moldovenesc”-săptămânal; la “Basarabia, ziar cotidian al Ministerului Propagandei; la “Basarabia literară” şi “Bucovina literară”. Tot în acest oraş au fost tipărite cărţile “Frumoasele”-nuvele şi “Drumul Sevastopului”-povestiri…”

Condamnat de statul comunist

După război a fost apoi director al Şcolii Generale nr.6 Târgu Jiu (1944-1948), al cărei local a fost construit în anii 1945-1946, din donaţii, colecte, subscripţii şi agoniseala proprie.
În 1952 a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pentru articole antisovietice, a executat doi ani la penitenciarele Craiova, Ghencea, Caransebeş, Popeşti-Leordeni, devenind apoi şomer, muncitor zilier la calea ferată, funcţionar şi din nou dascăl, la Tismana, Băleşti, Şcoala Normală Târgu Jiu, Bărbăteşti, Casa de copii şcolari, Şcolile generale nr.8 şi nr.4 Târgu Jiu, până la pensionare (1971). A primit „Grameta de binecuvântare pentru apărarea bisericii” a Mitropoliei Basarabiei (1943), Premiul „Pompiliu Marcea” al Revistei „Europa” (1995), înscrisuri de excelenţă din partea unor instituţii culturale gorjene şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Târgu Jiu.
Cărţi apărute:  „Pământ viu” (roman), Ed. „Socec”, Bucureşti, 1939; „Frumoasele” (nuvele), Ed. „Cuvânt Moldovenesc”, Chişinău, 1942; „Drumul Sevastopolului” (nuvele), Ed. „Cuvânt Moldovenesc”, Chişinău, 1942; „Rusalin, viteazul munţilor” (basme), Tip. „N.D. Miloşescu”, Târgu Jiu, 1945; „Încântare” (roman), Ed. „Alexandru Ştefulescu”, Târgu Jiu, 1994; „Împărăţia luminii” (basme compuse, nu culese), Ed. „Alexandru Ştefulescu”, Târgu Jiu, 1994; „Răzvrătitul” (roman), Ed. „Alexandru Ştefulescu”, Târgu Jiu, 1995; „Docan” (roman), I-Ed. „Gorjeanul”, Târgu Jiu, 1995, II-Ed. „Punct”, Târgu Jiu, 1997; „Greşeala lui Dumnezeu”, Ed. „Spicon”, Târgu Jiu, 1997; „Poezii”, Ed. „Ager”, Târgu Jiu, 1997; „Robii destinului” (roman), Ed. „Alexandru Ştefulescu”, Târgu Jiu, 1999; „Micul vrăjitor” (basme compuse, pentru copii mici), Ed. „Alexandru Ştefulescu”, Târgu Jiu, 1999. A fost cu siguranţă cel mai mare scriitor pe care l-a avut Gorjul în secolul trecut.