Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Magazin » S-au dus Babele, vine primăvara!

S-au dus Babele, vine primăvara!

Submitted by on 9 March 2011articol citit de 1,349 ori | No Comment

A intrat cât a vrut iarna-n zilele primăverii! Babele şi-au scuturat des şi în ambiţie cojoacele, parcă fuseseră lovite furia cea mai năprasnică a timpului. Am avut parte de vânt rece scăpătat printre coclauri. De viscoliri şi nămeţi ca în miez de decembrie. Satele s-au înzăpezit şi uliţele au fost  cuprinse de tăcerea albă a anotimpului care a uitat să mai plece. Ţurţurii ţesuţi cu migală şi îndârjire de gerul furişat în josul izvoarelor şi-n suflet de ogradă s-au agăţat de viaţă şi strălucesc orgolioşi în lumina soarelui neputincios. Mii de ghiocei aşteaptă resemnaţi sub plapuma pufoasă, dornici să vestească lumii că pământul se primeneşte şi-i dornic să-şi sloboadă toate sevele germinării.
Până atunci, însă, printre noi îşi mai fac loc întâmplări din legendele cu Baba Dochia. Se spune că aceasta avea un fiu pe care îl chema Iovan Dragobete. Crescând mare, Iovan se însură şi-şi luă nevastă. Pentru Dochia, nora nu aduse nicio fericire. Înverşunată de situaţie, baba o pune să facă treburi care îi încearcă greu puterile tinerei neveste. Într-o zi îi ceru să aibă grijă de două oale cu urzici să nu dea în foc, dar care se aflau la fiert în odăi diferite. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nora se achită cu bine de sarcina primită. Într-o altă zi, pe la sfârşit de februarie, domniţei i se ceru să aducă fragi coapte. Dumnezeu îi dărui şi fragi, să-i aducă soacrei înciudate. Văzând fragile coapte, Baba Dochia îl chemă pe fiul său şi îi porunci să meargă cu oile şi caprele la munte.
Când se polimi prima zi de martie, baba îmbrăcă nouă cojoace, îşi prinse furca la brâu, îşi smulse fiul din braţele noră-sii şi plecară la munte. Doar ce ajunseră în cuşma plaiurilor înalte şi un vând rece de tot se porni, de le udă toate cojoacele. Se ţinu baba la frig o zi şi aruncă un cojoc. Tot aşa se întâmplă şi a doua zi. Şi-a încercat răbdarea până în a noua zi, când aruncă şi ultimul cojoc. După toate aceste suplicii, învăluită de gerul nesăţios, fără a se mai mişca din loc, căută cu privirea către fiul său, Iovan, să vadă ce face. Îmbrăcat mai rău decât mama sa, Dragobete îngheţase de-a binelea iar de gură i se agăţase un sloi de gheaţă. Dochia începu a se plânge la fiul său, că nu mai poate de ger iar lui îi arde de cântat la caval. Feciorul nu îi răspunse deloc, Iovan era deja stană de gheaţă. Oile şi caprele îngheţaseră de mult. Părăsită de puteri, în a noua noapte de îndurare, lipindu-se de o stâncă, Baba Dochia îngheţă  de tot. Ca nişte statui între pământ şi cer, aceste personaje rămaseră acolo, sub piscuri, de unde grăiesc şi azi călătorului despre cazna urzită de destinul lor.
O altă legendă povesteşte că Baba Dochia era atât de rea, încât la sfârşit de Făurar, a  trimis pe noră-sa la râu, să spele lână neagră, până aceasta se va face albă. Zile la rând spăla biata femeie la lână şi plângea, pentru că lâna nu se făcea albă. Tânăra nevastă scăpă de această disperată împovărare având noroc cu ciobanii, care o cheamă pe Dochia cu oile la munte. Acolo, fiind ger aspru, a fost nevoie ca Dochia să îmbrace nouă cojoace. După ce vremea se încălzi, odată cu zorii lui martie, baba a fost obligată să renunţe în fiecare zi la câte un cojoc. După ce rămase fără toate cojoacele, veni primăvara cu timp însorit şi blând.
De aceea, se spune că de la întâi la nouă martie sunt Babele. Ne-am ales şi noi dinainte câte o babă. Dacă ziua în care ne-am ales baba este frumoasă, ne bucurăm că ne-am ales o babă bună, caldă şi ataşată dorinţelor noastre. Dacă în ziua aleasă plouă sau ninge, este de  priceput că baba noastră este urâtă şi neînţelegătoare, rea şi friguroasă. Acestea-s Babele, cu tâlcul lor…
Apoi, trecem prin spectacolul plăcut şi firav al zăpezii mieilor şi berzelor, încercând să intrăm în  adevărata primăvară. Astăzi sunt Mucenicii. De mâine se risipeşte din nou soarele prin crânguri şi poiene. Lumina lui sărută mugurii, retrezindu-i din somnul adânc şi lung al iernii. În curând, vor înflori piersicul şi porumbarul. Peste ramurile lor înverzite şi peste primele buchete de flori vor coborî firele de mărţişor, desprinse din pieptul fetelor. Gestul lor va redeschide porţile noului anotimp. De atunci, poate veni primăvara!…

Comments are closed.