Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Rromii şi viaţa lor zbuciumată în istorie

Rromii şi viaţa lor zbuciumată în istorie

Submitted by on 12 May 2009articol citit de 6,513 ori | 4 Comments

Timp de secole, ţiganii din Ţările Române au jucat cel puţin două roluri foarte importante în viaţa economică: comercianţi-în special nomazii şi vânzătorii ambulanţi şi robii, sclavi rromi care făceau obiectul tranzacţiilor în această calitate. Potrivit documentelor istorice, robii ţigani au fost tranzacţionaţi la sud de Carpaţi timp de 500 de ani. În Gorj, cel mai mare proprietar de robi ţigani la jumătatea mileniului doi era Mânăstirea Tismana.

Timp de cinci secole strămoşii romilor de astăzi au fost robi

Timp de cinci secole strămoşii romilor de astăzi au fost robi

Pe vremuri, robii ţigani, pentru că aşa i-a cunoscut istoria, contribuiau la starea financiară a stăpânilor, vânzarea lor fiind de multe ori cea mai la îndemână modalitate de a stinge o datorie sau de a se răscumpăra din sclavia turcească sau tătărească. Ţiganii robi sunt vânduţi, sunt dăruiţi la cununie, ca zestre, daţi pomană la mânăstire pentru a le fi amintite stăpânilor la slujbe, sunt schimbaţi pe animale, pentru “nădragi de postav”, daţi “cap pentru cap” la eliberarea din rumânie, iar în cazul în care nu se vor supune  şi “vor umbla de capetele lor, cu semeţie, să-i bată mult”, cum glăsuiesc documentele.

Preţul ţiganilor
Adesea robii ţigani erau schimbaţi în natură. Viaţa unui “ţigan” este echivalată de două mânăstiri la “100 vedre de vin”, cantitate probabil suficientă sfinţilor părinţi ce avuseseră o recoltă proastă de struguri şi poate că le lipsea vinul de împărtăşanie, iar a altuia cu o iapă cu şa, frâu şi mânz. Tot cam pe la începutul secolului al XVII-lea, o ţigancă este înlocuită prin schimb cu un cal bun, echivalentul a 4000 de aspri. Nu au lipsit nici schimburile pe boi, vaci etc.
În evoluţia lui, preţul mediu al robilor ţigani înregistrează o creştere semnificativă începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea, cantitatea de grame argint pe care cumpărătorii trebuiau să o plătească pentru un sclav crescând de la 366 grame în 1593 la 1299 grame în 1653. Perioade de scădere uşoară a preţului se înregistrează doar la începutul secolului următor, pe fondul domniei lui Radu Şerban. Mai înainte însă, perioada de creştere corespunde războiului din vremea lui Mihai Viteazul, lupte pentru domnie şi robiri ale turcilor şi tătarilor. Oamenii părăsesc satele generând o acută lipsă a mâinii de lucru, uneltele de muncă se pierd, având ca rezultat scăderea producţiei şi a productivităţii muncii. La 1602 este semnalată o foamete atât de mare încât mureau oamenii pe drumuri. În aceste condiţii, apariţia epidemiilor nu mai este un lucru neobişnuit, ciuma din 1603 fâcând adevărate ravagii. Toate acestea au dus la scăderea simţitoare a populaţiei în raport cu ultima perioadă a secolului al XVI-lea.

Preţul robilor calificaţi
Într-un studiu asupra preţurilor din Ţara Românească, găsim trei mari categorii în documentele de secol XV-XVI: „pământul cultivat şi unele construcţii (sate, vii, ocine, case, locuri de casă, prăvălii, locuri de prăvălie, pivniţe, mori); omul, ca forţă de muncă silită (rumâni, robi ţigani etc); mărfuri propriu zise (cereale, animale, alimente diverse, produse meşteşugăreşti, podoabe etc.). De fapt, asupra preţurilor acţionează influenţe de natură generală(afluxul metalelor preţioase americane) şi locală (calamităţi naturale, războaie, invazii străine, progres tehnic etc), fiecare dintre acestea acţionând separat sau împreună asupra categoriilor de mărfuri tranzacţionate. În cele două secole de modificări economice suferite de Ţara Românească, robii ţigani reprezintă „marfa cu preţul cel mai constant în această vreme”.
În documentele de arhivă pentru Muntenia, aflăm că la 8 iulie 1609 Papa al doilea vistier cumpără de la Ivan din Cojeşti pe Ţiplea zlătar cu femeia lui cu 1800 aspri. Acelaşi Papa vistier cumpără de la Necula pe Cărstian potcovar cu 2000 aspri şi de la Colţea pe Cota care, fiind faur, valora 2600 aspri. O altă meserie foarte importantă pentru ţigani era cea de lăutar. La 1 octombrie 1623 Radu paharnic va vinde lui Hrizea vistier pe Stan „alăutarul” şi pe Preda pentru 25 ughi(5000 aspri).

Despre meseriile ţiganilor
Ţiganii întrebuinţaţi în serviciul domestic al stăpânilor lor se numeau “vătraşi”, meşteşugarii care umblau prin ţară ca nomazi purtau numele de ursari, lăeţi, modorani etc. Se mai deosebeau după profesii, fiecare având o strictă autonomie. Ţiganii boiereşti, de pildă, nu aveau voie să se ocupe cu aurăritul. După natura ocupaţiilor, ţiganii erau grupaţi ca lingurari (cei care lucrau obiecte din lemn), căldărari (cei ce fac căldări de aramă, oale, tigăi, cratiţe), ciurari (cei ce fac perii), fierari (cei ce lucrează orice obiect din fier), vânzătoare de flori, vrăjitoare (ghicitoare), salahori etc. Desigur, progresul economic a făcut ca unele din ocupaţiile specifice ţiganilor să dispară sau să se diminueze, cu timpul. Există şi o altă împărţire: Ţiganii aşezaţi (de “vatră”). Ei sunt fierari, lăcătuşi, lăutari, salahori, vânzători de flori, spoitori. Trăiesc în case sărăcăcioase, au portul locuitorilor în mijlocul cărora trăiesc; Ţiganii rudari (cunoscuţi în Ardeal sub numele de “băeşi”, în Moldova de “lingurari”, “blidari”. În Gorj, rudarii sunt întâlniţi mai ales în  zona Albeni;  Ţiganii nomazi (numiţi “lăeţi”, “netoţi”, “gurbeţi”, “costurari”, “clopotari”, “ursari”).

Eliberarea ţiganilor
În secolul al XIX-lea, la toate nivelurile, se constatase că robii ţigani trăitori pe moşiile boiereşti, ţiganii mănăstirilor şi ţiganii Statului nu erau prea rentabili, aşa că adepţii aboliţianismului vor reuşi fără vărsare de sânge să desfiinţeze robia.
Procesul dezrobirii ţiganilor va dura vreo trei decenii (1830-1860); el a început  odată cu adoptarea în Ţara Românească a “Regulamentului pentru îmbunătăîirea soartei ţiganilor statului” (1831), iar în Moldova a “Regulamentului pentru statornicirea ţiganilor”.
O statistică stabileşte că ţiganii reprezentau 7% din întreaga populaţie a României. Abia peste încă un deceniu de la Regulamentul Organic şi până la adoptarea în Ţara Românească a primei legi care desfiinţa robia unei categorii de ţigani. Ea a fost votată de Adunarea Obştească şi promulgată de Domnitorul ţării la 22 martie 1843. Toti militanţii Revoluţiei din 1848 au fost aboliţionişti convinşi şi au înscris în programul Revoluţiei din Ţara Românească “dezrobirea ţiganilor”.

4 Comments »

  • Alexandru says:

    Va felicit, Domnule Cornel Şomâcu pentru ceea ce faceti, impreuna cu colegii Dumneavoastra de la saptamanalul Vertical! Nu stiu daca numele saptamanalului a determinat actiunile Dumneavoastra de cercetare “pe verticala” a faptelor si vietilor unor personalitati gorjene si prezentarea acestora cu onoare si verticalitate, pentru ca noi cei de astazi sa stim ce ar trebui sa facem pentru a nu ramane datori fara posibilitate de reparare. Va propun ca, pe aceiasi linie sa tratati si vietile unor militari de exceptie ai Gorjului, de la generali si colonei pana la soldatii fara de care nici ofiterii superiori nu ar fi avut rost. Aproape in fiecare comuna exista monumente in cinstea celor ce s-au jertfit pentru patrie, acum-cu trecerea timpului si a urmasilor si rudelor directe-comemorarile facandu-se, pe nedrept, monumentului care a rezistat si nu oamenilor inscrisi prin daltuire pe placile de piatra si de marmura.Cred ca si numai citarea acestor bravi osteni, intr-un fel de serial, cu detalii acolo unde se pot reconstitui,inclusiv cu identificarea urmasilor, intr-un saptamanal ce se impune cu repeziciune este o opera de mare necesitate si de cuvenita recunostiinta.
    O alta directie deja deschisa de Dumneavoastra este cea a biografiilor de profesori si invatatori, unii plecati definitiv nu de foarte multa vreme din exercitiul nobil. Oare, nu este pacat sa treaca prea mult timp peste amintirile noastre si sa-i uitam pe foarte multi, iar despre ceilalti sa reconstituim atat de stangaci si fragmentat, incat sa nu reusim ceea ce ar fi trebuit? Credeti ca -de exemplu-despre Profesorul Gheorghe Catana, contemporan la catedra cu prof. Daimaca la Tg. Jiu, si- dupa inchisoare,pentru a nu muri de foame,Prof. la Liceul Tudor Arghezi din Tg. Carbunesti si la Liceul de la Bumbesti (Sadu)nu ar trebui sa se scrie? Se mai poate gasi un contemporan avand anvergura acestuia?
    Voi mai lua un exemplu, poate nu la fel de convingator, dar incitant. La Liceul TA din Tg. Carbunesti a predat latina Prof. Vasile Sega (Voinicu’), pictor in timpul liber. Eu nu cunosc nici care a fost succesul lui in pictura si nici ce a facut cu toate denumirile de locuri de prin satele si comunele care furnizau elevi liceului, pe care le-a adunat un timp, le-a clasificat si a incercat sa le explice provenienta. Nu stiu daca a publicat ceva si nici ce s-a ales de manuscrisele sale. Sustinea, de exemplu, ca Blahnita, raul, era coloana vertebrala a Valahiei Mici, pentru ca-in vechime- Valahia Mica se numea Vlahnita.
    Ma opresc aici pentru a nu depasi limita unei propuneri.
    Cu consideratie pentru Dumneavoastra si Colegii dumneavoastra

  • Petre Petcut says:

    este un articol bun, dar ar fi fost si mai bun, scris cu profesionalism, daca ati fi trecut in nota de unde ati luat marea parte a informatiilor, chiar daca sursa este doar o simpla lucrare de licenta din 2002, de la Facultatea de Istorie Bucuresti.

  • […] la 1600 la Manastirea Tismana un rob tigan se vindea pentru o suta de vedre de vin sau o iapa cu sa si […]

  • corina chepeneag says:

    Buna seara!

    Numele meu este Corina Chepeneag si sunt nepoata Prof. Vasile Sega. As fi foarte recunoscatoare redactiei daca mi-ar putea furniza adresa de mail a domnului Alexandru deoarece as dori sa iau legatura cu dumnealui. Sau, in eventualitatea in care dumnealui vede comentariul meu il rog sa dea un mail la urmatoarea adresa: corina_chepeneag@yahoo.com

    Va multumesc anticipat!

    Corina Chepeneag