Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Romanul „Maia”, inspirat din realităţile crude ale istoriei

Romanul „Maia”, inspirat din realităţile crude ale istoriei

Submitted by on 1 August 2012articol citit de 1,527 ori | One Comment

Obişnuita pagină de istorie este dedicată în acest număr apariţiei romanului “Maia” semnat de scriitorul Ion C. Gociu. Deşi este vorba de o creaţie literară, noua apariţie editorială este o veritabilă lecţie de istorie. Personajele traversează evenimente istorice tragice cum ar fi pogromul de la Iaşi din 1941, deportarea romilor în Transnistria ş.a. Iubitorul de istorie găseşte  suficiente motive să trateze acest roman ca o lucrare dedicată istoriei.

Lansarea romanului „Maia” s-a produs în cadrul unui spectacol tematic organizat de Muzeul Judeţean

Lansarea romanului „Maia” s-a produs în cadrul unui spectacol tematic organizat de Muzeul Judeţean

Ion Gociu, un scriitor gorjean octogenar cu o prezenţă editorială constantă în ultimii ani, are o biografie foarte interesantă. Acesta s-a născut la 10 mai 1934, în comuna Ciuperceni Gorj. În anul 1970 va absolvi Academia de Înalte Științe Militare București. A ocupat funcţii de conducere, colonel MApN, în conducerea militară a Gorjului.  În 2010 a publicat romanul “Din Văianu la Toronto”, un documentar memoralistic, literar și etnografic. În 2011 a publicat volumul de nuvele “Cireșe amare”. Scriitorul  gorjean  este membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Documentară și Științifică Gorj, al Cenaclului Columna, al Atelierului Național de Poezie „Serile la Brădiceni”.

Un eveniment editorial

Scriitorul Ion C. Gociu a lansat în urmă cu două săptămâni romanul „Maia”, o carte care pune accentul pe evenimente istorice din al doilea război mondial cu ajutorul mijloacelor literare. Personajele cărţii, fruntaşul dezertor Trifon Mogoş din Gorj şi evreica Maia Zimmerman din Iaşi, vor fi salvate  de comunitatea ţiganilor de evenimentele acelor vremuri,  evacuarea evreilor din Iaşi şi deportarea ţiganilor din Transnistria. Autorul vorbeşte despre masacrul săvârşit la chestura de poliţie din Iaşi, din 29 iunie 1941, fapt petrecut pentru „curăţarea Iaşiului de evrei” după ordinele şefului statului de atunci, generalul Ion Antonescu. Şi mai dramatic, aflăm despre evacuarea în condiţii inumane a evreilor din Iaşi, cu toate momente mai puţin amintite în literatură.
Despre geneza ultimei cărţi, Ion Gociu mărturiseşte : „Ideea mi-a venit de la o povestioară a talentatului şi om plin de har, scriitorul Dumitru Dănău. Cunoşteam un asemenea caz încă de la începutul anilor ‘70. L-am întrebat dacă este de acord să scriu pe o asemenea idee, că pot realiza un roman. Răspunsul dumnealui a fost afirmativ şi încurajator. Mai întâi a trebuit să citesc tot ce am găsit pe internet despre Pogromul de la Iaşi din 1941 şi deportarea ţiganilor în Transnistria în anul 1942, despre care, sincer să fiu, aveam cunoştinţe vagi. Ficţiunea mea trebuia să se bazeze pe adevăruri istorice indubitabile. În aproximativ două luni am fost pus la punct în ceea ce priveşte evenimentele istorice întâmplate. Au urmat trei luni de muncă, efectuată cu spor între orele două şi şapte ale dimineţilor şi pe 24 decembrie 2011, volumul întâi a fost terminat.”
Înainte de a  intra în substanţa cărţii, aşa cum a făcut-o prefaţatorul prof.dr. Zenovie Cârlugea într-un mod inegalabil, inserăm o declaraţie a autorului despre începuturi: „Era în anul 1945, când suit într-un car tras de două vaci, îmbrăcat în haine de dimie şi cămaşă de tort în tort, am fost adus la Târgu-Jiu, pentru a fi înscris la Liceul Comercial. Eram bulversat de desprinderea din mediul meu, de fraţii mai mici şi de bunica mea care mă iubea foarte mult, ea ocupându-se de creşterea mea. Bunică de la care am reţinut cele mai frumoase poveşti pe care nu le pot uita niciodată. Tot de la ea am învățat cum să mă port, cum să salut, să mănânc şi să mulţumesc lui Dumnezeu, închinându-mă şi spunând rugăciuni înainte de masă şi de culcare.”

O carte memorabilă

Zenovie Cârlugea scria cu acel prilej: „Afirmat foarte recent cu o proză memorialistică, pliată atât pe realităţi sociale cât şi pe o indelebilă experienţă biografică (Din Văianu la Toronto, 2010), prozatorul ION C. GOCIU (n. 1934) a reconfirmat din plin valoarea debutului cu volumul de nuvele Cireşe amare (2011), înscriindu-se, în acest sens, pe o tradiţie a prozei gorjeneşti, coborâtoare din Nicolae al Lupului şi ajungând, prin Sabin Velican, Constantin Uscătescu, Iunian Th. Ciobanu, la scriitori mai recenţi, unii din ei optând pentru alte tehnici şi inginerii narative.
Densul roman al concitadinului nostru ne-a amintit, atât prin tematică cât mai ales prin destinul itinerant al personajelor, de nuvela „Drumul Sevastopolului” al scriitorului Sabin Velican (1941), de romanul „Golgota, dragostea mea” (1995 ) de Constantin Uscătescu, ba chiar de Memorialul de război în Răsărit (scris înainte de 1989), încă inedit, al prozatorului Iunian Th. Ciobanu, necunoscute încă de scriitorul în cauză… Ceea ce aduce, însă, nou autorul Maiei este, fără putinţă de tăgadă, problematica de substrucţie social-politică a unor etnii, pe care înfloreşte o frumoasă poveste de viaţă şi de moarte, de-a dreptul senzaţională, culeasă din anii de răstrişte şi teroare ai războiului (1941-1944), cu prelungiri până în zilele noastre. Probabil volumul următor va surprinde mai bine viaţa social-politică a romilor, cu accent pe a doua generaţie…”
Despre această carte a lui Ion Gociu, Zenovie Cârlugea spunea în „Prefaţa” la volumul amintit: „Maia este un roman social şi de moravuri, inspirat din realităţile crude ale dictaturii antonesciene, evocând pogromul din 1941 şi deportările ţiganilor nomazi şi sedentari, din 1942-1943, în Transnistria. Eroina, fiica unei familii de evrei din Iaşi, adoptată prin forţa împrejurărilor de o şatră de lăieţi din părţile Ciulniţei ce va fi deportată dincolo de Nistru, în lunca Bugului, îl va cunoaşte pe Trifu din „şatra lui Mihai”. Bărbatul, mai în vârstă decât adolescenta, nu era altul decât ţăranul român Trifon Mogoş, care, abandonând , în împrejurări tragice, marşul forţat al armatei române spre Răsărit, îşi găsise şi el refugiul în anonimatul nomad de pe lângă localitatea transnistreană Suha Balca, devenind mai apoi bulibaşă. Împovărată cu modul de viaţă impus şi sub această identitate, tânăra familie are de înfruntat mari lipsuri şi prejudecăţi etnice, revenind în cele din urmă pe meleagurile româneşti. Dat mort şi declarat erou, Trifu nu poate să-şi declare identitatea şi să revină în satul natal, unde Mărgăreta îi ţinuse soroacele şi primea cuvenita pensie. Iar când Maia, prin 1950, încearcă să clarifice lucrurile şi să-şi caute astfel dreptatea, apelând la un căpitan de securitate, de etnie evreu ca și ea, constată că noul regim instalat în România postbelică nu-i va putea ajuta cu nimic, dimpotrivă, odios şi absurd, le pune viaţa în primejdie (urmând, ca prin 1960, sa relanseze o politică a stabilizării şi integrării nomazilor).
Devenită studentă la Conservatorul din Bucureşti, Brânduşa, fata Maiei, îşi va cunoaşte fratele vitreg, devenit inginer, împărtăşindu-i întreaga istorie a familiei. Tânărul Petrică Mogoş, venit să-şi viziteze mama la Valea Mare, cunoscuse acolo pe lăieţele Mariţa şi Brânduşa, dar va avea surpriza de a citi, la Bucureşti, însuşi jurnalul ţinut de Maia (pe numele de lăiață Marița) de-a lungul anilor de prigoană. Adevărul, răscolitor şi crud, este, de fapt, un document de viaţă socială, bine dozat narativ, în creionări portretistice memorabile.
Paralel cu drama noului cuplu Trifu – Mariţa (alias Trifon – Maia), autorul evocă o lume autentică a satului românesc – localizarea are un caracter mai general, căci Valea Mare poate fi localizată atât în Gorjul tradiţional, cât şi în alt sat românesc, situat „la aproape 30 de km de târg”…”

One Comment »

  • mihai ionescu says:

    Greu il mai chinuie talentul pe pseudo-fosila Ion Gociu. Probabil de la atatea carti publicate nu mai are timp sa mearga la mormantul parintilor sai Constantin si Elisabeta Gociu, mormant ce se afla in cimitirul din satul ciuperceni, localitatea natala a marelui prozator Gociu ion. Mormantul sotilor Gociu se afla intr-o stare deplorabila de mai multi ani, fiul lor, prozatorul, nu se duce nici macar sa le aprinda o lumanare la Craciun si la Pasti. Probabil, Ion Gociu, fiind un simpatizant comunist si mai mult ca sigur fost membru activ (sau pasiv) al PCR, nu se poate impaca cu trecutul legionar al tatalui sau…