Nu vreau să vă povestesc, de această dată, cât de slabi suntem noi, românii, comparativ cu alți conlocuitori ai planetei. Mă refer la locul românilor în fața celor care ar trebiu să le reprezinte interesele. După ce le obțin voturile, mulți dintre aleșii noștri, dacă nu chiar majoritatea, își freacă mâinile și se uită în jur, să vadă ce pot face cu puterea pe care le-am dat-o, dar nu în interesul nostru, ci al lor. Își favorizează rudele și cunoștințele, își crează un cerc de apropiați care să manevreze diverse domenii de activitate, după care încep să sugă venituri, din bani publici, având grijă să nu devină incompatibili. Așa se face că unii dispun verbal, iar alții execută, nu pentru că așa trebuie să facă, conform legii, ci pentru că așa le spune „tătucul” ce le-a oferit locul cald. Astfel, se formează rețele, care interacționează cu alte rețele, ale altor „tătuci”, din alte domenii de activitate, formându-se superrețeaua de sifonat bani publici. Asta în timp ce sistemele pentru care noi cotizăm, formând marele buget, suferă, ca de exemplu Sănătatea, Învățământul, Infrastructura și multe altele. Iar când sacul se golește, ca o clepsidră, iar sistemele de mai sus dau semne de moarte clinică, „tătucii” decid că noi, plebea, tre să cotizăm mai mult, pentru a umple clepsidra într-un ritm mai alert, care să facă față și la sifonările lor și la nevoile sistemelor de care avem nevoie cu toții. Numai că, o dată crescute anumite taxe, crește și pofta de sifonare a „tătucilor”, că doar e meritul lor că s-a umplut hambarul.
Făcând o vedere de ansamblu, constat că, uneori, „tătucii” părăsiți de zeii lor politici mai văd și arestul pe dinăuntru, la una cu mâinile lor drepte cu care au furat. Pentru zei nu contează cât au dat dimpreună la partid, din ce au furat. Contează doar dacă mai sunt în grații sau nu. Că doar pot pune oricând pe alții la butoane, ca să deshidă gura clepsidrei.
Așa își distrug unii oameni viața și cad din înaltul cerului politic, de unde credeau că nu vor coborî niciodată, în dizgrație, în anonimat, sau chiar în celulă. Din păcate, însă, nimeni nu se învață minte. În locul lor vin alții, care fac la fel. E un fel de rotire a cadrelor, așa cum făceau comuniștii, chipurile, ca să nu se familiarizeze prea mult colegii și să se apuce de prostii. Acum, se numește alternanță la putere.
Nu zic, printre politicieni există și din aceia idealiști, care țin cu poporul, dar, din păcate, constat cu tristețe că aceștia nu numai că nu răzbesc printre șmecheri, dar chiar au de pierdut din cauza asta. Iar rezultatul final, pentru români, este, de regulă, negativ. Stau și mă întreb ce ar trebui să se întâmple în România, ca cei pe care-i plătim să ne conducă, să ne conducă pe drumul cel bun. Nu cel care le umple lor buzunarele sau care duce bunăstarea celor din afara granițelor țării. Și nu mă refer la românii plecați din țară, ci la celălalte țări. Care au constatat că prea eram independenți și producători când eram comuniști. Așa că ne-au scuturat de comunism, ne-au îndatorat, ne-au transformat din producători în piața lor de desfacere, iar acum ne conduc după bunul lor plac. Iar toate astea se întâmplă cu sprijinul pliticienilor noștri, care promit îngenuncherea noastră, dacă primesc sprijin extern pentru ei. Au reuși, de altfel. Putem vorbi la trecut. Păcat…
