Cu 65 de ani în urmă, România era o ţară ocupată şi obligată să accepte condiţii de pace umilitoare şi extrem de costisitoare pentru viitorul ei. Actul de la 23 August 1944 se dovedea mai degrabă defavorabil României decât un act de curaj politic cum îl prezintă o parte a istoriografiei româneşti. Delegaţia României plecată la Moscova a fost ignorată timp de două săptămâni iar apoi i s-au dat mutările în plic. În acest timp, românii mureau pe frontul antihitlerist sau erau făcuţi prizonieri de aliaţii sovietici.
Aşa cum aţi putut citi în săptămânalul VERTICAL la pagina de istorie, în Proclamaţia regală şi Declaraţia guvernului difuzate la radio în seara zilei de 23 august 1944 se afirma că România a acceptat condiţiile de armistiţiu oferite de Naţiunile Unite, care au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile interne, iar România consideră din acel moment Naţiunile Unite ca naţiuni prietene. Doar că în realitate acel armistiţiu nu a existat iar până la semnarea lui România a fost umilită şi jefuită. În primele zile după 23 august 1944, Guvernul României încă mai spera că vor fi obţinute condiţiile oferite lui Ion Antonescu: Guvernul român va acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru a părăsi ţara. Numai în caz de refuz, armata română ar urma să lupte alături de armata sovietică şi de celelalte armate Aliate pentru expulzarea germanilor din România.; În stabilirea reparaţiilor se va ţine seama de situaţiunea economică grea a României; Se va lăsa guvernului român o regiune liberă prin care nu, repet, nu vor trece trupe sovietice în ipoteza în care operaţiuni militare ar fi necesare pentru expulzarea germanilor din România. Sovieticii au reuşit ca în intervalul 24 august – 12 septembrie 1944 să facă circa 140.000 de prizonieri.
Umiliţi la Moscova
Deşi delegaţia guvernamentală română s-a deplasat la Moscova încă din 28 august, abia la 10 septembrie, orele 22, ea a fost invitată să participe la întâlnirea cu reprezentanţii URSS, Marii Britanii şi SUA, prilej cu care Molotov a prezentat proiectul condiţiilor de armistiţiu în limbile română şi engleză. La solicitarea lui Pătrăşcanu, delegaţia a primit răgazul de o zi pentru a studia acest document. Lucrările s-au reluat la 11 septembrie , orele 22, prilej cu care Lucreţiu Pătrăşcanu a explicat că după înlăturarea guvernului Antonescu, România lupta efectiv alături de Aliaţi. Molotov a replicat: „Este de la sine înţeles că nu trebuie să reamintim cum a început războiul şi cum românii au tratat teritoriile ocupate în Ucraina, Crimeea, bazinul Doneţului şi Stalingradul. Nu putem uita ca guvernul român a fost alături de Hitler şi armata germană şi pentru acest fapt România rămâne responsabilă”. Românii nu aveau absolut nici o şansă.
La 12 septembrie 1944, România a semnat Convenţia de Armistiţiu cu Puterile Aliate (Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii), la Moscova. Documentul era semnat din partea României de către: Lucreţiu Pătrăşcanu (ministru de stat şi ministru al Justiţiei), principele Barbu Ştirbey, liderul Partidului Naţional Ţărănesc Ghiţă Popp şi generalul Dumitru Dămăceanu (adjutant al regelui Mihai I). Din partea Puterilor Aliate, documentul este parafat de un singur oficial, mareşalul sovietic Rodion Malinowski. Gestul este simbolic pentru conţinutul Convenţiei de Armistiţiu.
Sovieticii ne luau tot
Textul Convenţiei de Armistiţiu, inclusiv anexele, stabilea influenţa pe care Uniunea Sovietică urma să o aibă în România. Prevederile lui, majoritar militare, vorbeau de eliberarea prizonierilor de război sovietici şi transportarea lor în URSS; predarea ca trofee de război a materialelor de război germane; restituirea către URSS a tuturor bunurilor strămutate de pe teritoriul ei în timpul războiului etc.
Ca stat inamic, România a fost nevoită să plătească despăgubiri Puterilor Aliate, marea lor majoritate către URSS. Cuantumul acestora a fost stabilit în art. 11: “Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi despăgubite de către România faţă de Uniunea Sovietică, însă, luând în consideraţie că România nu numai că s-a retras din război, dar a declarat război şi în fapt duce război contra Germaniei şi Ungariei, părţile sunt de acord ca compensaţiile pentru pierderile menţionate să nu fie plătite în întregime de România, ci numai în parte, şi anume în suma de 300 milioane dolari ai Statelor Unite, plătibili în curs de 6 ani, în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.). România va plăti despăgubiri pentru pierderile pricinuite în România proprietăţilor celorlalte state aliate şi naţionalilor lor, pe timpul războiului, despăgubiri a căror sumă va fi fixată la o dată ulterioară”. La puţin timp după semnarea Convenţiei de Armistiţiu, printr-o decizie unilaterală, Moscova a impus ca valoarea bunurilor ce urmau a fi date de România în contul despăgubirilor de război, să fie evaluată la preţurile din anul 1938, ceea ce a condus la o mărire substanţială a cuantumului datoriei.
6 ani de despăgubiri
Convenţia de armistiţiu semnatã la 12 septembrie 1944 stabilea obligaţiile economice, politice şi militare ale României. Documentul a fost iscălit din partea României de către Lucreţiu Pătrăşcanu, de gen.-adjutant Dumitru Damaceanu, Barbu Ştirbey şi Gh.Popp, iar din partea Aliaţilor, de către mareşalul Rodion Malinovski. Documentul cuprindea 20 de articole, un protocol şi şase anexe.Tratatã ca o ţarã învinsã, inamicã, trebuia sã întreţinã armata sovieticã de ocupaţie ceea ce a însemnat un efort financiar de 2 miliarde de dolari S.U.A. Timp de 6 ani s-au plãtit despãgubiri de rãzboi cifrate la 300 milioane de dolari în mãrfuri-cereale, produse petroliere, maşini, vase maritime şi fluviale. S-a anulat Dictatul de la Viena, iar graniţa româno-sovieticã a fost restabilitã pe Prut cum era la 28 iunie 1940.
Adevăruri dureroase
Între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care a fost semnat armistiţiul, armatele sovietice au făcut prizonieri între 140 000 de militari români şi au scos din ţară bunuri în valoare de 2 miliarde de dolari americani.
În perioada 23 august – 31 decembrie 1944, Inspectoratul de jandarmi Iaşi a constatat pe teritoriul a 6 judeţe, Bacău, Fălciu, Iaşi, Neamţ, Roman şi Vaslui, următoarele fapte ale soldaţilor sovietici: 61 de agresiuni contra jandarmilor soldate cu 3 morţi, 3399 devastări, 10.065 vehicule confiscate, 97.360 animale confiscate, dintre care 8.169 cai, 10.452 boi şi vaci, 60.864 oi, 7.615 porci şi 10.220 păsări, 35.000 de tone de cereale luate, 110 persoane ucise şi 53 grav rănite.
Numărul trupelor sovietice staţionate în România a crescut de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946. Deşi, treptat, numărul lor a scăzut (400.000 la 1 iunie 1946 şi 240.000 la 1 noiembrie 1946), ele au reprezentat elementul esenţial în desfăşurarea evenimentelor politice şi de altă natură ce au avut loc în ţara noastră.
