România, victima unui atac cibernetic fără precedent

Loading

Începând cu anul 2011, România- ca şi alte ţări din Uniunea Europeană şi NATO-a fost victima unui atac de spionaj cibernetic numit “Octombrie Roşu”. Dacă eram obişnuiţi cu istoria clasică, cu războaiele  de orice tip (terestru, naval, aerian şi spaţial), România a intrat într-o epocă în care este parte a războiului cibernetic. Intervenţia autorităţilor abilitate ne arată că suntem pregătiţi pentru această nouă provocare a istoriei.

În perioada următoare, Internetul va fi terenul de luptă pentru războiul cibernetic
În perioada următoare, Internetul va fi terenul de luptă pentru războiul cibernetic

Dacă pentru publicul larg “Octombrie Roşu” se rezuma până acum la celebrul film cu Sean Connery şi Alec Baldwin, aceată denumire defineşte cel mai mare atac cibernetic care s-a exercitat asupra României vreodată. Mai exact, România a fost victima unui atac de tip cibernetic  considerându-se, probabil, că reţelele şi calculatoarele de la noi sunt insuficient protejate şi pot fi distruse, controlate sau infestate  de o entitate duşmană. Sub semnătura lui Radu Moinescu, revista “Intelligence” explica  în numărul de la sfârşitul anului trecut: “Atacul cibernetic, centrat pe reţelele de calculatoare şi de comunicaţii, constă în integrarea flexibilă a acţiunilor din punctele de decizie, a mijloacelor şi a sistemelor militare, economico-financiare şi bancare etc, astfel încât, în final, să fie distorsionate informaţiile adversarului şi limitată viteza lui de reacţie  şi să se poată declanşa o puternică operaţiune informaţională”.

Cel mai mare atac informaţional

Atacurile cibernetice sunt favorizate în epoca contemporană de faptul că răspândirea internetului a făcut vulnerabile sistemele moderne de comunicații de date și telecomunicații iar cel care atacă rămâne de cele mai multe ori nedescoperit. Dacă România este pregătită sau nu pentru stoparea de astfel de atacuri rămâne de văzut în viitor, la acest moment Serviciul Român de Informații reușind cu succes să dejoace agresiunile electronice.
Potrivit lui Sorin Sava, purtător de cuvânt al SRI, „Ameninţarea a fost una dintre cele mai mari din ultimii ani, la adresa României şi a aliaţilor săi, pentru că lucrurile au fost puse în contextul Uniunii Europene şi al NATO, în care România este membră. Putem spune că este cel mai mare atac din ultimii 20 de ani. În ultima perioadă, se poate observa o turnură în modul în care acţionează serviciile de spionaj în această zonă: se acţionează prin atacuri de tip cibernetic”.
Astfel, operaţiunea de spionaj cibernetic denumită „Octombrie Roşu”, făcută publică zilele trecute,  a avut implicaţii  mari asupra siguranţei naţionale a României de vreme ce spionii au vizat informaţii secrete privind politica externă, resursele naturale din Marea Neagră şi secrete economice şi politice din zona Mării Negre.
Sorin Sava a declarat pentru VERTICAL că  SRI, în calitate de autoritate națională în Cyber-Intelligence, acordă o atenție prioritară acestui domeniu, în cooperare cu celelalte instituții ale statului roman și cu partenerii externi, precum și în parteneriat cu domeniul privat.
După cum observăm, spațiul virtual ascunde pericole nebănuite. Atacurile cibernetice au devenit posibile și ca urmare a faptului că există circa un milion de viruși informatici, unul mai periculos decât celălalt. Din nefericire, orice utilizator de internet se expune la virusul de calculator, troianul și viermele, după cum le-au identificat specialiștii.

”Octombrie Roșu”, dejucat

Compania de securitate Kaspersky Lab a dat publicității cu o săptămână în urmă un raport de cercetare în care identifica o formă discretă de spionaj vizând ținte din domeniul diplomatic, guvernamental și științific din mai multe țări, inclusiv din România. În general țintele erau țări din Europa de Est. Atacul cibernetic ”Octombrie Roșu” a fost investigat de SRI încă din anul 2011, acesta vizând accesul la rețelele informatice de interes național și culegerea de ”informații confidențiale”, nu clasificate. Țintele, după cum a declarat Sorin Sava, purtător de cuvânt SRI, au fost atât instituții guvernamentale cât și private.