Dincolo de decizia Curţii Constituţionale, ceea ce se petrece de câteva zile bune în România depăşeşte cu mult capacitatea de înţelegere a multora dintre cei care se încăpăţânează să mai creadă în statul de drept.
Voinţa poporului nu mai este demult suverană într-o Românie în care puterea este teoretic deţinută de „demos”, dar în care nouă persoane cu integritate îndoielnică decid în numele a peste opt milioane şi jumătate de cetăţeni, în care morţii se încăpăţânează să îşi păstreze dreptul la vot chiar şi după ce au trecut la cele veşnice, în care după 100 de zile bilanţul guvernării se face pe bloguri, în care oameni sunt anchetaţi pentru că au îndrăznit să meargă la vot, iar procurorii ameninţă că injuriile şi semnele obscene se pedepsesc cu închisoarea, sau în care iredentiştii secui şi maghiari visează la autonomie.
Toate acestea sunt însă doar o parte din România ultimelor zile. O Românie care este „trimisă la creşă” de către presa franceză, în care opinia publică germană îşi arată consternarea în faţa declaraţiilor preşedintelui suspendat care întreabă „în ce ţară a lumii s-a mai văzut ca regulile unui referendum să fie modificate după vot?”, sau a României vizitată de americani care insistă să ne predea lecţia „democraţiei şi a statului de drept”. E curios cum francezi, germani sau americani ştiu mai bine decât noi ce ne lipseşte şi de ce avem nevoie, în ce direcţie ne îndreptăm din punct de vedere economic şi ce efecte are criza politică. Sau poate toate acestea sunt fireşti într-o Românie nu atât a „statului de drept”, cât mai degrabă „colonie”.
Aceasta este România în care ideea „statului de drept” se raportează la cel sau cei care apasă tasta „trei”. România care suferă în continuare batjocura şi umilinţa clasei politice şi mai nou a instituţiilor statului care se vrea „de drept”. România care în ceea ce privește categoria „stat de drept”, acceptă din literatura de specialitate toate cele câteva zeci de definiții ale ei, ceea ce este firesc dacă avem în vedere faptul că cel mai adesea este tratată în interdependență cu categoria de „democraţie” căreia îi găsim alte câteva zeci de definiții. Altfel spus, România în care „statul de drept” este ceea ce vrea fiecare.
