România între sarmale şi moaşte sfinte

Loading

De-a lungul anului, în diferite localităţi, ori la diferite mânăstiri se fac pelerinaje la Sfintele Moaşte ale unor sfinţi români sau străini, unii cunoscuţi, alţii necunoscuţi. „Este o tradiţie veche, românească şi creştinească”, s-ar grăbi cei mai mulţi să spună, dar când îmbrâncelile între credincioşi iau locul smereniei şi circul împărţitului de sarmale locul evlaviei, conotaţiile sunt de altă natură decât cea religioasă.
Numeroşi români, creştini până în adâncul sufletului şi măduva oaselor, străbat distanţe mari cu diferite mijloace de transport, uneori pe jos, stau zeci de ore la cozi interminabile, pe ploaie sau caniculă, se târăsc chiar în genunchi sute de metri, chiar kilometri, pentru ca să ajungă să se închine, să sărute Sfintele Moaşte şi să-i spună acelui sfânt ceea ce-i apasă sufletul.
Au ajuns de pomină pelerinajele la moaştele Sfintei Paraschiva de la Iaşi, la ale Sfintei Filofteia de la Argeş, sau la ale Sfântului Dimitrie Basarabov de la catedrala patriarhală din Bucureşti.
Mai ceva ca atunci când trebuie să îşi exprime atitudinea civică, românii participă cu sutele de mii la pelerinaje şi îşi pun toată credinţa în Sfintele Moaşte pe care le venerează, doar…
Minunile însă întârzie să apară! Lucrurile merg din rău în mai rău. Să-şi fi întors toţi sfinţii noştri faţa de popor? Întrebarea este desigur retorică, căci nu nivelul de evlavie şi smerenie ne ţine de foame, nu credinţa în Dumnezeu ne plăteşte datoria externă a ţării şi nu pelerinajele între două sarmale la Sfinte Moaşte  ne oferă un trai decent.
Că românii au cel mai mult încredere în Biserică, ne dovedesc sondajele de opinie. Probabil tot aceleaşi sondaje la care românii s-au exprimat covârşitor pentru aderarea la Uniunea Europeană, dar cu 72% dintre subiecţi care nu ştiau ce înseamnă U.E., cu 51% care cred că în comunism era mai bine şi exemplele ar putea continua.
Sigur, spun unii, este de neînţeles pentru străinii de credinţa ortodoxă sau de învăţătura creştinească de unde găsesc unii români atâta evlavie şi pot să acorde atâta cinste unor rămăşiţe pământeşti ale unor oameni, care au trăit aici pe pământ, cunoscând toate cele omeneşti. Nu vom vorbi nici de prostie şi nici de lipsă de cultură, dar când prea exagerate devin şi astfel de manifestări nu ştim ce să înţelegem, fără a fi arăţi cu degetul pentru lipsa de cultură teologică.