Rom, TBC-ist, condamnat

Într-o Românie plină de nelegiuiri, în care omul de rând e jupuit de viu de fisc şi de legiuitori, în timp ce mai marii timpului sunt liberi să încalce orice regulă, cel mai greu e să fii rom. Iar dacă mai eşti şi bolnav, neputincios şi flămând, ai toate şansele să ajungi ca Ion Bălăceanu, un rudar din Penitenciarul Târgu Jiu, a cărui viaţă am radiografiat-o în câteva rânduri.

Are doar 37 de ani, deşi faţa lui arată mult mai mulţi, e la a patra condamnare pentru furt şi are tuberculoză. Îl cheamă Ion Bălăceanu, are o fetiţă de patru ani, care a rămas în grija mamei lui şi o nevastă din Moldova, care a plecat la ea acasă. E din Târgu Jiu – strada Luncilor, a lucrat cu ani în urmă pe maşina de gunoi şi are tuberculoză. Fură, să aibă ce mânca, iar când e prins face puşcărie. Asta e, pe scurt, povestea rudarului nostru, care a ajuns să se simtă mai bine în puşcărie decât afară: „Aici am mâncare, am condiţii, mă cer la muncă, n-am avut niciodată raport negativ, pentru că-mi văd de treabă. M-au trimis şi la spital, că am TBC, da’ acum aproape că mi-a trecut.”

„Fur să mănânc”
Ion Bălăceanu a lucrat şapte ani pe maşina de gunoi, la Direcţia de Servicii Comunale Târgu Jiu, în perioada 1987- 1994. După ce a renunţat la acel loc de muncă, însă, nici că a mai găsit altul. A lucrat ici- acolo, la negru, dar n-a mai găsit un loc de muncă sigur. Nu ştie nici măcar să facă linguri, cum făceau strămoşii lui, care se îndeletniceau cu acest meşteşug: „Bunicul meu făcea linguri, dar eu nu am învăţat asta. Dacă părinţii mei au lucrat la gunoi amândoi, m-am dus şi eu după ei. Nici cu lingurile nu cred c-aş face mare lucru. Acum, la noi, în Luncilor, dacă mai sunt unul sau doi care fac. Înseamnă că nu merg nici astea.”

Fără splină şi cu TBC
Între două puşcării pentru furt (acum aflându-se la a patra condamnare), Ion a luat o bătaie în 2003 care l-a băgat în spital. S-a ales cu coaste rupte şi splina scoasă. Până s-a refăcut, i-a ieşit următoarea condamnare, aşa că la plecarea din spital a fost încarcerat din nou. Atunci, cu ocazia controlului medical pe care penitenciarul îl face la intrarea deţinuţilor în colectivitate, a fost dus la Dispensarul TBC, unde a fost depistat cu Tuberculoză. Potrivit medicului Penitenciarului Târgu Jiu, „deţinutul a fost diagnosticat la depunerea în penitenciar în 2003 cu pleurezie, care reprezintă o formă de TBC cu localizare extrapulmonară. A fost depistat la Dispensarul TBC Târgu Jiu şi imediat a fost transferat la Spitalul Penitenciar Colibaşi, unde a urmat tratament specific bolii timp de două luni.”
Ion Bălăceanu s-a întors în Penitenciarul Târgu Jiu, unde a continuat tratamentul, nemaifiind contagios, cu toate că este în continuare purtător al bacilului responsabil de această boală.

Fără nici un ajutor
Cât timp a fost în libertate, între două condamnări, Ion Bălăceanu spune că a încercat să se pensioneze pe caz de boală, să obţină ajutor social, dar n-a reuşit: „Am fost cu dosarul de la petenciar la ăi cu handicap, pe Bradului, dar m-au trimis la spital. Acolo, la comisie nu m-au primit, că au zis că nu am dreptul. La fel mi s-a spus şi la Primărie, când am cerut ajutor social. Ce să fac, din ce să trăiesc?” Bărbatul nu ne-a dovedit cu nimic faptul că ar fi depus dosare la cele două instituţii şi spune că nici nu are un răspuns oficial din partea autorităţilor că i-ar fii respins cererea. E uşor de crezut, totuşi, că a fost trimis la plimbare. El nu ne-a precizat nici anul exact în care s-a dus să-şi ceară aceste drepturi, aşa că n-am reuşit până acum să depistăm dacă a depus documente.

„Mai bine-n puşcărie!”
Rudarul Ion a ţinut să ne spună că, dacă afară a fost gonit de peste tot, în penitenciar a fost tratat cât se poate de bine: „Am aici tot ce-mi trebuie, nu mă bag în scandaluri, mă cer la muncă să-mi mai scadă din pedeapsă. Am fost bine tratat mereu şi doctorii de aici mi-au făcut dosar şi tot ce am avut nevoie.” Spusele lui au fost confirmate şi de gardienii închisorii, care spun că e liniştit, harnic, nu se dă niciodată la o parte de la muncă: „El e în regim semideschis şi lucrează la gospodăria agro-zootehnică, dar nu primeşte munci grele pentru că e plăpând. Face curăţenie şi îi ajută pe colegii de cameră să coase pantofi, că avem aici şi o activitate de la o fabrică de încălţăminte, care aduce de lucru la deţinuţi.”
Chiar dacă ştie că „afară” îl aşteaptă greutăţile, Ion Bălăceanu tânjeşte, totuşi, după libertate. Habar n-are cum se va descurca, ce va mânca el şi fetiţa lui, dacă va reuşi să găsească ceva de muncă, sau va ajunge din nou să fure…