Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Rolul lui Tudor Vladimirescu în istoria naţională

Rolul lui Tudor Vladimirescu în istoria naţională

Submitted by on 3 February 2009articol citit de 45,285 ori | One Comment

De fiecare dată când am abordat subiectul Tudor Vladimirescu, cititorii noştri au fost extrem de interesaţi dacă ne luăm după numărul de accesări şi mesajele trimise. Vom continua cu acest subiect, credincioşi principiului lansat de profesorul Alexandru Zub: „E un adevăr la îndemână că scrisul istoric se înnoieşte cu fiecare generaţie şi că e destul ca trecutul să treacă prin oameni noi pentru a deveni de la sine nou”. Personalitatea lui Tudor Vladimirescu şi evenimentele pe care le-a generat au făcut epocă şi, cel puţin istoriografic, au cunoscut versiuni diferite.

Lui Theodor Amann îi datorăm primul portret al lui Tudor Vladimirescu

Lui Theodor Amann îi datorăm primul portret al lui Tudor Vladimirescu

Se poate spune fără teama de a greşi că din punct de vedere istoriografic, cele întâmplate la 1821 au evoluat de la piatră de hotar între două lumi(revoluţie) până la o simplă mişcare revoluţionară fără efecte deosebite. Şi Tudor Vladimirescu a trecut de la salvatorul naţiunii, eroul tragic al începutului epocii moderne, la o simplă personalitate istorică având calităţi dar mai ales defecte. Este o asemenea abordare corectă, ar trebui eroul din Vladimirii Gorjului să beneficieze de un alt tratament istoriografic? Vom încerca să vedem aceste lucruri în cele ce urmează.

Etapele istoriografice ale evenimentului
Despre începutul secolului al XIX-lea, domnitorul Ioan Caragea (1812-1818) obişnuia să spună: „În ţara românească două lucruri nu se pot găsi: dreptate şi cinste. În ţara asta trebuie să te gândeşti cum să faci avere şi să te duci s-o cheltuieşti în alte ţări”. Că acest lucru nu s-a schimbat prea mult nici în prezent nu este un motiv de laudă pentru români.
Din acest punct de vedere, evenimentele de la 1821 merită caracterizarea făcută de Nicolae Bălcescu: „Revoluţia de la 1821 a strigat dreptate şi a vrut ca tot românul să fie liber şi egal, ca statul să se facă românesc. Ea fu o revoluţie democratică”.
Mai târziu, Eugen Lovinescu avea să vorbească în general de secolul XIX ca marcând „descătuşarea deplină a poporului român din robia influenţelor răsăritene, schimbându-ne orientarea vieţii spirituale şi materiale spre Apus”.
Cu circa patru decenii în urmă, Paul Cornea scria în „Originile romantismului românesc” că: „Anul 1821 poate fi considerat , în mod simbolic, drept linia de clivaj care desparte societatea veche românească-încremenită în ortodoxie, patriarhalitate, moravuri semiorientale, smulsă din timp şi pasivă la atacurile istoriei-de societatea nouă-laică, occidentalizată, dinamică, reaşezată în confluenţa vremii şi deschisă dialogurilor culturilor”.
Că a fost vorba de o Revoluţie, adică de o schimbare esenţială a societăţii, ne-o spune şi Nestor Vornicescu, fostul mitropolit al Olteniei care în 1981 publica lucrarea „Descătuşarea. 1821”. Reţinem de acolo: „Această dată, început de an, început de deceniu şi început de ev, trebuia să însemne împlinirea ceasului dorit şi aşteptat, plin de speranţă, spre o adevărată înviere a neamului, naşterea sa cea din nou”.

Tudor Vladimirescu, eroul modern
La acest moment, istoriografic nu mai este nici o problemă ca Tudor Vladimirescu să fie recunoscut ca iniţiator, conducător şi martir al evenimentelor din 1821. Chiar eroul din Vladimiri avea să spună în mai 1821 în momentul când era arestat de eterişti în tabăra de la Goleşti: „Vreţi să mă omorâţi? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere drepturile patriei mele, m-am îmbrăcat în cămaşa morţii”.
Chiriac Popescu, unul dintre cei implicaţi în uciderea lui Tudor Vladimirescu, ne-a lăsat un portret extrem de interesant: „om al războiului, îndrăzneţ şi tot foc, puţin la vorbă şi voinic la inimă şi la suflet, nelenevos, cu multă minte sănătoasă şi curajos”.

La Târgu Jiu, în amintirea marelui erou, s-a ridicat o statuie şi un liceu

La Târgu Jiu, în amintirea marelui erou, s-a ridicat o statuie şi un liceu

De fapt avem de-a face cu tipul de erou romantic cu origine modestă (fiu de moşneni), ascensiunea sa materială şi ca rang social care i s-au datorat în totalitate calităţilor proprii, curajul şi vitejia sa probate în repetate rânduri pe câmpul de luptă şi recunoscute cu decoraţii şi ordine şi, bineînţeles, fapta sa fără egal şi sfârşitul tragic de care vorbeam.
Tudor Vladimirescu nu aparţine doar oltenilor, sau doar muntenilor unde a condus Revoluţia. Încă din timpul vieţii a intrat în creaţia populară şi era aştetat şi pe alte meleaguri. Astfel, ţăranii din Hunedoara aşteptau: „Un crăişor s-a ivit dinspre Răsărit, al cărui nume este Toderaş”, sau: „de către Răsărit s-a ridicat un crăiuţ cu numele Todoraş…Acum îi în Ţara Românească, isprăveşte lucrul cu boierii şi, de se va sfârşi lucrul bine acolo, până la Paşti o da şi într-acoace… să facă şi aicea dreptate”.
O altă caracterizare foarte interesantă a lui Tudor Vladimirescu ne-a lăsat Ştefan Scarlat Dăscălescu, secretar al caimacamului Craiovei: „Cine ştie ce ar fi fost într-o altă epocă cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit(…). Cromwell al ţării noastre”.
Dimitrie Bolintineanu îl va numi pe Tudor, poate surprinzător, „un mare poet” şi va considera  că „Operele sale sunt patrioticele lui proclamaţiuni către poporul român, chemându-l la arme pentru dezrobirea patriei”.

One Comment »