E zi însorită de duminică, la o săptămână înaintea Sfintelor Paşti. Adâncă şi celestă-i pacea munţilor, nori albi, fugăriţi de vânt răcoros, răsar peste vârful Tihomirului. Susură încet şi clar izvorul Gârlei Mici. Ca nişte fulgi mari desenaţi pe faţa colinelor, printre cătune, stâncării sure şi irizări de verde prin grădini şi păduri, au înflorit corcoduşii în Sohodol, grăbiţi să împlinească primăvara şi să reziste brumelor răzvrătite. Gheorghiţă a coborât în sălciile din Valea Mică, să culeagă ramuri pentru ruga de la biserică. L-a trimis Domnica, soacră-sa, că aşa-i tradiţia creştină, să le culegi în dimineaţa de Florii, să poată avea puteri tămăduitoare.
Ieri a vrut să planteze şi el un nuc în poala plaiului, tot ea nu l-a lăsat, cică pomul sădit înainte de Florii nu se mai prinde. Pentru că în această zi pomii prind putere să rodească, plantându-i acum ei îşi pierd rodul! Îi zice că-i bine să meargă să se împărtăşească şi să-şi pună o dorinţă că, sigur, i se va îndeplini. Gheorghiţă o ascultă şi-şi vede de-ale lui. Îi place să aibă casa frumoasă, ca o floare, mai are câte ceva de făcut dar ştie că nu-i bine azi de curăţenie că îţi va merge rău tot anul. Nu că i-ar fi frică, dar îi place să fie în aceeaşi rânduială cu toţi ai casei. Zâmbitor îi umple braţele nevesti-sii cu mănunchiul de salcie înverzită şi Florentina pleacă împreună cu maică-sa la biserica din Dealul Delurenilor, în cel mai înalt cătun al satului risipit pe coline şi văi ascunse sub borul munţilor.
Se spune că în această zi, călare pe un asin, Mântuitorul a intrat smerit în Ierusalim. De aceea, oamenii merg la slujbă, să-l întâmpine în taină pe Hristos. La prăznuirea din biserică vin mulţi săteni. Ramurile de salcie sunt sfinţite şi puse la icoane. Ceremonialul bisericesc şi magia rugăciunilor sădesc în inimile credincioşilor trăiri profunde, liniştitoare. Spre prânz, cărările satului se umplu de paşii sohodolenilor. Fiecare merge la casa lui să împlinească în evlavie miracolul sărbătorii.
Începe ritualul ramurii de salcie sfinţită. Florentina îşi atinge copiii cu nuieluşa, pe Mirabela şi pe George, să crească sănătoşi şi înţelepţi. Domnica se încinge cu aceste ramuri să nu o mai doară şalele, la cei şaptezeci de ani ai ei simte fiecare pas în urcuşul pe costişă. Toţi ai casei îşi plimbă nuieluşa prin părţile dureroase ale corpului, să le fie de leac. Alţi oameni înghit mâţişorii pentru a fi ocoliţi de boli. Gheorghiţă încinge cu salcie şi tulpina cireşului de la fereastră, să-i umple la vară coşurile cu cireşe din belşug, să dea la toţi copiii de pe vale. Nu uită să împodobească şi stupii din livadă cu această ramură sfinţită, ca albinele să aibă binecuvântarea divină în zborul lor trebuincios pentru încărcarea fagurilor cu miere pură şi gustoasă. A pus câteva şi în iesle, să le fie apărată sănătatea vitelor. Iar ele să umple vedrele cu lapte. Şi la oi a pus salcie, să împânzească padina cu miei. Ramurile rămase se fac cununiţe şi se păstrează deasupra porţilor sau uşii, ori la icoana din casă pentru a proteja familia de duhurile necurate, pentru a fi spor şi noroc în casă. A mai oprit şi câţiva mâţişori, să-i arunce prin curte când vor cădea ploi cu grindină. Sau să-i pună pe foc iar fumul lor să alunge furtunile, fulgerele şi trăsnetele.
Florentina a scos lucrurile afară din casă, le-a aşezat pe pridvor să le pătrundă aer proaspăt. Şi Mirabela şi-a pus o parte din zestre pe pridvor, la soare. Nu ştie dacă se va mărita în acest an, dar a vrut să-şi cheme ursitul! Şi să-l vadă, dacă se poate! Ieri, mai spre miezul nopţii, şi-a fiert busuioc în apă şi s-a spălat pe păru-i bogat şi negru ca mura codrului. A ieşit afară şi a turnat apa la tulpina părului înflorit ce-şi întinde ramurile până-n prispa casei. Fiertura îi va face părul frumos şi strălucitor. S-a grăbit să nu o prindă zorile în treabă că de Florii nu-i bine să te speli pe cap, apoi tot părul îţi albeşte peste noapte.
George, mezinul familiei, nu se lasă până nu o ispiteşte un pic pe bunica. Ar vrea să ştie şi el mai multe, e tare curios, se va duce la facultate la medicină, la fel ca soră-sa. Domnica se învoieşte şi îi spune ce ştie şi ea de la ăi bătrâni. „Floriile sunt aşteptate cu nerăbdare de toţi credincioşii, este o mare sărbătoare religioasă. La începuturi, această zi era dedicată zeiţei romane, Flora. Mai apoi, aceasta se va sărbători în amintirea intrării Domnului Iisus în Ierusalim. Legenda spune că, la vremea când Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, a încălţat opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat în căutarea fiului. Pe drum a ajuns la un râu şi a rugat o salcie să-i facă punte, să treacă apa. Spre mulţumire, a binecuvântat-o ca din lemnul ei să nu se facă niciodată cărbuni şi, în fiecare an, să fie dusă la biserică de Florii. De aceea, în această zi, oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie pentru a fi sfinţite.”
Nepotul zâmbi mulţumit şi se îndepărtă în umbrişul de flori al pomilor. Azi nu se lucrează. Florentina pune masa, că masa trebuie să stea întinsă peste întreaga zi! E dezlegare la peşte, se mănâncă peşte, să fim uşori şi vioi ca peştele. Cine a mâncat urzici în post şi-a văzut de sănătate. De astăzi ele nu mai sunt bune de mâncat pentru că s-au măritat, au înflorit. În ziua de Florii este şi „Nunta urzicilor”. Femeia pare preocupată să respecte datina. Florentina este dăscăliţă la şcoala din sat şi ţine la obiceiuri, le împărtăşeşte copiilor, ca ele să fie purtate cu cinste peste generaţii, să nu se uite. „Cine nu-şi cinsteşte sărbătorile după datină, se umple de pistrui!”, conchide ea.
Ieri au cântat broaştele în gârlă! intervine Gheorghiţă. Şi au cântat până-n Florii! Înseamnă că vara care urmează va fi frumoasă! Şi azi este frumos la Sohodol! E soare! Aşa va fi şi de Paşti!
