Rezultate slabe în Gorj la simularea Evaluării Naționale

Loading

Aproximativ 3500 de elevi de clasa a VIII-a din Gorj au susținut simularea Evaluării Naționale în zilele de 30 și 31 ianuarie 2013. În urma corectării lucrărilor, s-a constatat că mai puțin de jumătate dintre ei sunt pregătiți pentru examenul din vară. Circa 2/3 dintre ei au picat proba de Matematică.
Cu circa 5 luni înainte de examenul de Evaluare Națională din vară, elevii de clasa a VIII-a din școlile Gorjului au fost testați asupra pregătirii lor la L.Română și Matematică, materiile la care vor concura și în vară. Rezultatele au fost foarte slabe, conducerea ISJ Gorj dispunând deja măsuri în școli. Reținem că doar 5 elevi din Gorj au obținut note maxime la aceste simulări.
Potrivit prof. Georgeta Popescu, inspector școlar și purtător de cuvânt,  „La simularea probei de matematică s-au prezentat 3.555 de elevi dintre cei 3686 înscrişi. 2432 dintre aceştia au obţinut note sub 5 (68,41%) iar 592 de elevi au obţinut note între 1 şi 2. La simularea probei de limba şi literatura română 1478 de elevi au obţinut note sub 5 (40,94%); de asemenea, 154 de elevi au obţinut note între 1 şi 2. Subiectele au fost de dificultate medie, puţin totuşi peste nivelul de dificultate propus de Ministerul Educaţiei în modele, tocmai în ideea de a-i face să se mobilizeze şi să se pregătească mai bine pentru examenul din vară”.
Evaluarea Națională se va desfășura în luna iunie 2013. Candidaţii vor susţine probele scrise în 25 iunie la Limba şi literatura română, în 26 iunie la Limba şi literatura maternă şi în 27 iunie la Matematică. Rezultatele vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În perioada 30 iunie – 2 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 3 iulie vor fi afişate rezultatele finale.
Şi la Evaluarea Naţională din 2013 elevii vor fi supravegheaţi în sălile de examen cu camere video. De asemenea, sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi cele în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise trebuie să aibă camere de supraveghere.
Programele pentru disciplinele la care va fi susţinută evaluarea naţională din 2013 sunt aceleaşi cu cele din ultimii doi ani, respectiv cele aprobate în 2010 prin ordin al ministrului Educaţiei.