Rezultate după 23 de ani…

Loading

Nu de puţine ori clasa politică a dezamăgit, în timp ce nivelul de trai al celor mai mulţi dintre români vine să confirme, situaţia economică în care România s-a afundat în urmă cu trei ani, odată cu venirea crizei şi din care încearcă acum să iasă. Se ştie cum au fost dirijate până nu de mult fondurile externe şi ce comisioane se primeau, iar multe din proiectele de relansare economică a României au rămas în continuare sub semnul întrebării.
La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă.
Ne întrebăm, retoric desigur, care sunt rezultatele României în ultimii 23 de ani? O parte pe aici, o parte pe acolo. Concluzia: rezultate… din părţi. Şi asta nu pare să deranjeze câtuşi de puţin pe cei cărora ar trebui să le crape obrazul de ruşine şi aceasta pentru că le lipseşte tocmai „educaţia politică”. Parlamentarul ideal este cinstit („nu votează la două mâini”; „nu îşi votează mărirea salariului sau a pensiei”), harnic („nu doarme la şedinţe”), îi reprezintă pe cei care l-au ales, îi ascultă, le înţelege nevoile şi ţine cont de ele în elaborarea legilor, este un bun profesionist, are onoare şi demnitate, îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Şi toate acestea… dacă nu ar fi parlamentar român.
Despre „educaţia politică” le vorbeam şi elevilor mei de clasa a XI-a, în cadrul unui capitol intitulat „Statul şi politica”. Încercam să le trezesc interesul pentru înţelegerea formelor de guvernământ şi a sistemelor politice (parlamentar, prezidenţial şi semi-prezidenţial) în concordanţă cu unele competenţe pe care ei trebuie să le deprindă în urma studierii istoriei. Astăzi, vedem cu părere de rău cum parlamentarilor români le lipseşte exact ceea ce pretind eu de la elevii mei, educaţia politică, şi chiar ceva mai mult.

One Comment on “Rezultate după 23 de ani…”

Comments are closed.