Revoluția confiscată

 

Autoritățile au marcat în zilele de 21-22 decembrie 2017  o nouă aniversare a Revoluției din decembrie 1989. Manifestările au fost puse sub semnul întrebării de comunicările Parchetului Militar care a descoperit o lovitură de stat în desfășurarea unor evenimente mult mai complexe, practic se pune sub semnul întrebării sacrificiul a numeroși eroi care nu au pierit în lupta cu teroriștii ci au fost victimele regiei de preluare a puterii politice de un alt grup decât cel al lui Ceaușescu. Bănuim că procurorii au și ceva dovezi strânse în cei 28 de ani scurși de la evenimente dar, în același timp, sperăm că istoria va fi scrisă  în continuare de istorici și nu de slujitorii statului. Altfel, dacă mergem cu uneltele procurorilor în istoria națională, decesul regelui Mihai tocmai l-a scăpat de un dosar penal pe fostul suveran pentru că l-a arestat ilegal pe mareșalul Antonescu sau am putea avea monarhia, atât de dorită de unii, deoarece actul din 30 decembrie 1947 s-a săvârșit prin amenințare. Desigur că toate lucrurile acestea nu se vor întâmpla deși…

Și totuși, Revoluția a avut loc, îndiferent de dorința unora de a-l culpabiliza pe Ion Iliescu pentru rolul jucat în evenimente. Ceaușescu a fost  dat jos de o revoltă populară orchestrată de serviciile secrete străine-rusești și occidentale-după un plan scris la Malta de liderii american și sovietic. Aceasta este istorie, procurorii români pot să ne arate doar  cine a tras efectiv în populație și de ce, ideea cu lovitura de stat-prezentă și în alte evenimente din istoria națională-se condamnă sau nu doar de memoria faptelor. Ideea de a plânge căderea lui Ceaușescu doar din planul de a condamna grupul Iliescu care ar fi luat puterea ilegal în 22 decembrie 1989 este nu doar păguboasă dar ne face de râs în toată Europa. Căderea regimurilor comuniste din 1989 nu a fost întâmplătoare și era logic ca noua garnitură de lideri să fie tot din cei ai PCR, eventual din cei marginalizați de fostul conducător. Ghinion pentru reprezentanții Dreptei, aceștia nu puteau să fie atunci sau în următorii ani în prim-planul vieții politice deoarece fuseseră scoși brutal în afara zonei decizionale după arestările din perioada de început a comunismului. Justiția nu are de ce să se pronunțe, doar istoria o poate face, de ce Corneliu Coposu sau regele Mihai nu au putut să preia puterea la căderea lui Ceaușescu.

În aceste zile se pare că doar Ion Iliescu mai susține teza Revoluției din decembrie 1989. Acest eveniment a avut loc, schimbările apărute după 1989 au confirmat acest lucru, iar pentru realizările acelor vremuri am plătit un tribut de sânge. Procurorii anchetează dosarul Revoluției doar din perspectiva politicienilor români care au preluat puterea, nu spun nimic public despre implicarea ”turiștilor” sovietici în evenimente, despre gloanțele trase asupra soldaților la Timișoara și București de către muncitorii care nu aveau asemenea arme, despre scenariul Corneliu Mănescu la conducere și multe altele. Faptul că niște procurori, fie ei și militari deși evenimentele ar trebui să fie de competența unui parchet civil, vor să își facă un nume atârnându-și la butonieră ”scalpurile” lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu ș.a. ne descalifică ca țară. Momentul 1989 este de competența istoriei și doar atât, dacă nu înțelegem acest lucru s-ar putea să îl repetăm și, cel puțin până acum, nu am auzit ca vreun procuror torționar ceaușist să fi fost condamnat pentru atrocitățile comise. Au murit oameni la Canal sau în alte temnițe comuniste dar acolo au fost trimiși de procurori și judecători, aceștia de ce nu trebuie să suporte rigorile legii dacă tot ne băgăm peste istorie?

Până una alta, se încearcă o confiscare a Revoluției cu scop politic, adică nu am fost noi atunci, nu a exista evenimentul. Istoria arată însă altceva!