Au trecut 28 de ani de la revolta minerilor de la Motru. Era doar o nouă dramă pe frontul cărbunelui, un şir lung de lupte ale minerilor cu autorităţile începând cu 6 august 1929 Lupeni şi continuând cu august 1977 tot la Lupeni. Minerii gorjeni s-au opus dictaturii, ziua cea ai lungă fiind 19 octombrie 1981. Despre ce s-a întâmplat la Motru în acel an nu avem prea multe studii, cea mai serioasă cercetare aparţinând prof. dr. Gheorghe Gorun.
Mineritul gorjean în vremea comunistă
Exploatarea cărbunelui în judeţul Gorj a început la nivel industrial în jurul anului 1950 la Rovinari şi imediat după 1960 la Motru. Începuturile, după cum mărturisesc supravieţuitorii acelei perioade, au fost grele iar producţia de cărbune era vpuţin importante. Abia în deceniul 1970-1980 a apărut cea mai mare termocentrală din România, la Rovinari, în lunca Jiului, zonă fertilă din punct de vedere agricol. Lucrările au fost făcute cu tehnologie străină dar, în mare parte, cu deţinuţi şi militari în termen. Puterea termocentralei era prevăzută să ajungă la 3400 megavaţi, dar a rămas mult sub această cifră. A urmat construirea termocentralei de la Turceni, tot în lunca Jiului. Între 1978-1981, prioritatea autorităţilor gorjene şi a fostului Minister al Minelor, Petrolului şi Geologiei a devenit mineritul. Au fost deschise zeci de exploatări miniere de subteran şi suprafaţă în bazinele miniere Rovinari, Tismana, Motru, Seciuri-Ruget-Albeni.
Fostul conducător al statului, Nicolae Ceauşescu, va vizita Gorjul tot mai des deoarece industria energetică gorjeană trebuia să asigure independenţa energetică a ţării în contextul crizei mondiale. Chiar dacă gorjenii nu se vor ridica la înălţimea „exigenţelor” autorităţilor, ei urmau să beneficieze de un program de avantaje anunţat de Nicolae Ceauşescu la Motru. În 1977 li se promitea minerilor la Motru că de la 1 august acelaşi an retribuţiile lor au crescut cu 19%. Până la finele anului 1979, motrenii urmau să beneficieze de creşteri salariale de 35%, indemnizaţiile pentru copii cu 35%, sporurile pentru mamele cu mai mulţi copii cu 22%, iar pensiile cu până la 40%.
În privinţa organizării industriei gorjene, aceasta va merge de la subordonarea faţă de Întreprinderea Minieră Oltenia (Craiova), Trustul Minier Oltenia (Craiova) la trecerea sub autoritatea Combinatului Miner Tg-Jiu, apoi mineritul gorjean va fi pus sub controlul Centralei Cărbunelui Petroşani. În 1977 se înfiinţează Combinatul Minier Oltenia cu sediul la Rovinari.
Prin 1980, judeţul Gorj devine un uriaş şantier naţional pentru a „livra ţării cât mai mult cărbune”. Încă din 1978 fusese deschis un grandios şantier al tineretului în bazinul carbonifer al Olteniei. Acest şantier avea ca obiective stabilite de Nicolae Ceauşescu: intensificarea extracţiei cărbunelui prin decopertă preliminară; calificarea tinerilor în meseriile deficitare; participarea elevilor şi studenţilor-în scop educativ, patriotic, în timpul vacanţei de vară-la lucrările de construcţii montaj, amenajări de platforme în cadrul întreprinderilor miniere din zonă. Potrivit statisticilor, prin şantierul menţionat au trecut 8500 de brigadieri între care 2800 muncitori calificaţi în minerit şi 3500 elevi şi studenţi. Tinerii veniţi în Gorj erau din toată ţara.
Revoltă pentru pâine
Până în 1981, la Motru veneau ţărani din toată Oltenia să se aprovizioneze cu produse alimentare, aproape absente pe atunci din magazine. Se spune că revolta minerilor de la acest lucru a plecat, privaţiunile alimentare şi de altă natură. Mai este încă prezentă amintirea „trenului foamei” care îi aducea la Motru pe oamenii Bărăganului pentru pâine. Istoricul Gheorghe Gorun în cartea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv”(2008) demonstrează că evenimentele sunt mult ai complexe. În 9 octombrie 1981 este publicat Decretul Consiliului de Stat nr. 306. Se prescriau „măsuri privind prevenirea şi combaterea unor fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei”. Cine nu îşi aminteşte, conform acelui decret se pedepsea cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani „cumpărarea, în scop de stocare în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea şi alte produse alimentare, a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei”. La Motru în acel octombrie se vedea criza ecnomică profundă, lipsa cronică a alimentelor dar şi condiţiile insalubre din locuinţe. Profesorul Gheorghe Gorun identifică câteva cauze majore: „revolta de la Motru a fost generată de condiţiile inumane de muncă, de starea de epuizare fizică şi psihică în care se găseau oamenii, de legislaţia scelerată despre care am vorbit, de apăsarea cumplită pe care o exercită securitatea, miliţia, procuratura, de lipsa speranţei că lucrurile se vor îndrepta…”
Scânteia care a aprins vâlvătaia a fost Decretul nr 313 din 17 octombrie 1981 care a limitat pâinea la 0,400 grame/zi pentru fiecare miner. Prima zi de aplicare a fost chiar 19 octombrie 1981 când…
Semnalul revoltei s-a dat la Roşiuţa unde minerii din schimbul II au refuzat să intre în mină fără pâine. A urmat Ploştina unde secretarul de partid nici nu a mai îndrăznit să intre în pâine. Flacăra revoltei s-a aprins treptat în Motru şi la celelalte mine. Cele mai încordate situaţii se înregistrează la Leurda şi Roşiuţa. În centrul oraşului Motru populaţia îşi strigă nemulţumirile la magazinele de pâine. Potrivit lui Gheorghe Gorun, în prima parte a zilei de 19 octombrie s-au conturat trei centre puternice de rezistenţă: în zona centrală a oraşului cu participanţi foarte diferiţi; la mina Roşiuţa; la mina Leurda, după orele 13.00 se concentrează activul de partid. Doar la Lupoaia se pare că a fost linişte.
Rând pe rând, la Motru vor sosi Emil Bobu, Nicolae Gavrilescu-primul secretar şi alte oficialităţi. Minerii îi vor spune lui Emil Bobu ce doreau, „pâinea cea de toate zilele” şi „minerii din motru să aibă aceleaşi drepturi ca cei din Valea Jiului”.
Liderii revoltei
Liderii protestului minerilor de la Motru din 1981 au fost identificaţi de autorităţi ca Gheorghe Sârbu, Dan Tătaru, Viorel Nişulescu, Nicolae Tarnovski, Alexandru Gaidaş, Ştefan Chirilă, Valerică Ursan ş.a.. Aceştia au fost arestaţi o lună mai târziu, pentru delicte de drept comun şi au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie. Bulgărele nemulţumirilor pornit la Lupeni în 1977 şi continuat la Motru în 1981 şi Braşov în 1987 a lovit decisiv regimul communist în 1989. Doar puţini dintre ei mai locuiesc în present în al doilea municipiu al judeţului Gorj.
