Rețetă mere prăjite în aluat

Loading

reteta-mere-prajite-in-aluatIngrediente:

4 mere mijlocii
2 linguri rom
1 lingură zahăr
Aluatul:
1 ceaşcă lapte sau apă
1 ceaşcă făină
2 ouă
1 lingură ulei
în praf de sare
untură pentru prăjit

Preparare:

Se curăţă mere tari de mărime mijlocie, se scobesc puţin cu un cuţit foarte subţire şi se scot sâmburii. Se taie felii groase de 1 cm. Se pun într-un castron, se toarnă două linguri de rachiu sau de rom, se presară zahăr şi se ţin astfel o jumătate de oră. Se pune o ceaşcă de făină într-un castron. Se face loc la mijloc, se toarnă o ceaşcă de lapte sau de apă, gălbenuşurile, uleiul, sare. Se amestecă bine pentru a nu se forma cocoloşi. Se lasă apoi să se odihnească cel puţin o oră. Numai cu câteva minute înainte de a prăji merele, se adaugă în aluat cele două albuşuri bătute spumă. Se scurg feliile de mere de zeama pe care au lăsat-o, se moaie în aluatul ce trebuie să fie potrivit de gros ca să le acopere bine. Se pun apoi la prăjit în untură multă şi foarte fierbinte. Se rumenesc pe ambele părţi. Se servesc îndată ce sunt gata. Se presară cu zahăr vanilat.