Responsabilitatea socială, o himeră uneori…

Loading

O himeră, spuneam în titlu, pentru că una e teoria şi cu totul alta e practica. Cel puţin, în România şi, cel puţin la câteva companii care încearcă să pară că respectă regulile CSR (Corporate Social Responsibility), dar nu fac decât să îşi îmbrace acţiunile într-o falsă transparenţă. CSR este o concepţie referitoare la contribuţia pe care trebuie să o aibă companiile la dezvoltarea societăţii moderne. Pentru a demonstra că este “responsabila social”, o companie trebuie să înţeleagă care sunt principiile de CSR promovate la nivel internaţional, să şi le asume şi să raporteze periodic în privinţa integrării acestor principii în activităţile sale. În viziunea Uniunii Europene, potrivit principiilor CSR, corporaţiile trebuie, printre alte obligaţii: să sprijine dezvoltarea comunităţilor în care activează.
După cum se ştie, marile corporaţii alocă, anual, fonduri pentru finanţarea unor proiecte ale ONG-urilor din zonele în care au sucursale. Nu este vorba de mărinimie, ci despre respectarea principiului CSR potrivit căruia trebuie să „sprijine dezvoltarea comunităţilor în care activează”. Problema este că, în unele cazuri, poate interveni subiectivismul. Veţi spune că sunt fonduri private, aşa că nu e nici o problemă. Voi spune că nu aveţi dreptate, odată ce se anunţă, public, concurs de proiecte. Iată şi exemplele: MOL şi RAIFFEISEN. Să le luăm pe rând. MOL finanţează, anual, un număr de proiecte ale ONG-urilor din România. Toate bune şi frumoase, anunţ public, concurs de proiecte şi aşa mai departe. Ce veţi spune, însă, dacă veţi afla că nu se pot depune contestaţii? Dar despre faptul că, de regulă, în jur de 80% dintre proiecte sunt câştigate  de ONG-uri din judeţele cu destulă populaţie maghiară, MOL fiind firmă maghiară? Poate fi, e drept, o coincidenţă… Cazul RAIFFEISEN este, însă şi mai concludent: s-a anunţat, public, concurs de idei de proiect. S-a anunţat o selecţie, după care, ONG-urile acceptate pe „lista scurtă” urmau să dezvolte ideea într-un proiect. Problema e că „lista scurtă” e cam lungă, adică peste 200 de idei de proiect, iar proiectele nu urmează să fie evaluate de o comisie, pentru a fi finanţate cele mai bune, ci… votate. Ba, mai mult, ONG-urile acceptate au primit recomandarea să-şi susţină proiectele prin vot. Cu alte cuvinte, nu contează calitatea proiectelor, ci numărul de voturi acumulate. Voturi care se dau pe site-ul RAIFFEISEN. Deci, în primul rând, interesul e să intre cât mai mulţi votanţi pe site, nu să fie selectate cele mai bune proiecte, iar de câştigat vor câştiga cele care ştiu secretul votului mai bine. În al doilea rând, RAIFFEISEN nu are dreptul să facă publice proiectele, pentru că ele sunt purtătoare de drepturi de autor şi sunt foarte uşor de furat. Iar în al treilea rând, e imposibil de crezut că e o metodă corectă de selecţie prin vot public. E clar că nici unul dintre cei care vor vota nu va sta să citească peste două sute de proiecte, după care să-l voteze pe cel pe care el îl crede cel mai bun. De ce ar face-o? Doar nu-l plăteşte nimeni. Şi e muncă de câteva zile. Deci, intră să voteze un anumit ONG. Apoi, are calitate omul de pe stradă să facă evaluări de proiecte? Pur şi simplu, fiecare ONG de pe listă va căuta soluţii să obţină cât mai multe voturi, aşa cum s-a primit şi recomandarea.

One Comment on “Responsabilitatea socială, o himeră uneori…”

  1. cred ca articolul este foarte pertinent… pentru cunoscatori.
    Se face foarte mult caz de „transparenta”, dar nu se pune problema ca nimeni nu are capacitatea de a aprecia si evalua ceva daca nu are cunostinte in domeniul respectiv. Falsa transparenta poate fi o modalitate foarte eficienta de a-i manipula pe ce neinformati!

Comments are closed.