Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Istorie » Reîntoarcerea la tradițiile învățământului românesc (II)

Reîntoarcerea la tradițiile învățământului românesc (II)

Submitted by on 20 April 2011articol citit de 3,467 ori | No Comment

Cu o tradiţie îndelungată şi rezultate deosebite în perioada interbelică, învăţământul românesc a suferit un şoc în momentul instaurării comunismului în România. Timpul a arătat că modelul sovietic a fost un eşec dureros, iar din deceniul şase al secolului trecut s-a revenit la tradiţie. Rămân însă adevăruri care nu prea se spun, pentru că nu prea dă bine, învăţământul românesc a cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada de după 1945. Performanţele învăţământului în comunism rămân de discutat dar, cu siguranţă, sunt exponenţiale faţă de perioada precedentă. La nivelul ţării pot fi remarcate câteva caracteristici ale învăţământului, pozitive şi negative, din care o să amintim câteva: dezvoltarea fără precedent a infrastructurii şcolare; reducerea şi apoi eradicarea fenomenului de analfabetism; şcoala-instrument de îndoctrinare a generaţiilor tinere cu ideologia PCR; uniformizarea personalităţii prin sistemul de educaţie socialist; folosirea elevilor şi cadrelor didactice la muncile agricole etc.

Cele mai puternice organizatii ale copiilor erau Pionierii si Soimii Patriei

Cele mai puternice organizatii ale copiilor erau Pionierii si Soimii Patriei

Legea privind învăţământul din România, votată la 13 mai 1968, reînnoda tradiţia învăţământului după model european cu valorificarea experienţelor româneşti. Statul român avea avantajul enorm că oferea gratuitatea întregului proces de învăţământ, statuată prin lege. Învăţământul românesc a beneficiat de un efort bugetar considerabil pe totalitatea perioadei 1948-1980, lucru care a avut darul să ajute dezvoltarea acestuia la nivelul întregii ţări.

Toată lumea la şcoală
O statistică interesantă spunea că în 1972-1973, în şcolile din România învăţau peste patru milioane şi jumătate de elevi şi studenţi şi că un locuitor din 5 era cuprins într-o formă de învăţământ.  Nu se reuşise stabilizarea în suficientă măsură a şcolii generale de 10 ani, în acest sens înregistrându-se sporirea procentului copiilor care întrerupeau şcoala, după terminarea clasei a VIII-a, de la 40% în anul şcolar 1969-1970, la circa 63% în anul şcolar 1972-1973. În acest sens s-au luat măsuri de consolidare a organizării şi funcţionării şcolii de 10 ani, a cărei generalizare a fost prevăzută a se încheia în anul şcolar 1976-1977, în loc de 1972-1973, termen stabilit de legea din 1968.
Cu toate reuşitele, s-au înregistrat multe dificultăţi în învăţământ şi după 1968: fluctuaţiile cifrei de şcolarizare la anumite niveluri, nerespectarea calendarului prevăzut pentru generalizarea deplină a şcolii de cultură generală de 10 ani, creşterea procentului de abandon şcolar după clasa a VIII-a etc. Legea din 1978 nu a făcut decât să consolideze controlul autorităţilor asupra şcolilor. Efectivele şcolilor şi-au păstrat însă nivelul ascendent, în anul şcolar 1983-1984 înregistrându-se un maximum de 5 888 358 elevi şi studenţi, adică unul din patru români urma o formă de învăţământ.

Dezvoltarea învăţământului din grădiniţe
După război, copiii, între 3 şi 7 ani, erau şcolarizaţi în unităţi de învăţământ preşcolar-grădiniţe cu orar zilnic, săptămânal, sezonier-organizate, în timp, într-o adevărată reţea naţională subordonată şcolilor elementare din teritoriul de reşedinţă, sau unor unităţi administrativ-economice.
Grădiniţele au  devenit o ramură importantă a învăţământului gorjean după ce în 1948 se năştea Şcoala Pedagogică de Educatoare. Şcoala avea drept obiectiv pregătirea cadrelor didactice pentru învăţământul preşcolar. Şcoala şi internatul au funcţionat în două imobile situate în fosta stradă Frumuşanu, nr. 24, actuală Siret, unul aparţinând Ministerului Învăţământului prin cumpărare, în 1921, de la colonelul Gh. Constantinescu, celălalt luat prin rechiziţie de la familia Frumuşanu. Şcoala a funcţionat până în toamna anului 1954 cu circa 300 de cursante în total.
Învăţământul preşcolar gorjean funcţionează din 1954 având ca educatoare chiar absolventele Institutelor Pedagogice de 1-2 ani. Primele educatoare au fost: Liuba Brăiloiu, Dochia Grigore, Iulica Puiţa, Constanţa Lupescu, Constanţa Croitoru,  ş.a.
Pe atunci, grădiniţele erau organizate pe grupe de vârstă de câte doi ani: grupa 3-4 ani; grupa 4-5 ani, grupa 5-6 ani şi grupa 6-7 ani. Prin coborârea vârstei de şcolarizare de la 7 la 6 ani după1968, în grădiniţele de copiise organizează 3 grupe: grupa mică: 3-4 ani; grupa mijlocie: 4-5 ani; grupa mare: 5-6 ani.
Şcoala Pedagogică a început şi a continuat cu câte două clase în fiecare an de studiu. Disciplinele de specialitate au fost predate de profesoarele Maria Sterescu(limba română) şi Olga Fortunescu (pedagogie). Au fost directoare ale acestei instituţii profesoarele Stela Simescu, Maria Popeangă şi Maria Hriţcu. În România anului şcolar 1961-1962 funcţionau 7637 grădiniţe de copii, deservite de 13 142 educatoare şi cu 375 667 copii între 3 şi 6 ani. Doar un deceniu mai târziu, în învăţământul preşcolar se înregistrau 10. 336 localuri de grădiniţe.

Învăţământul preşcolar, creştere spectaculoasă
De la cele câteva grădiniţe existente în Gorj la începutul deceniului al V al secolului trecut s-a ajuns în 1970 la nu număr de 200. În anul şcolar 1969-1970 existau în Gorj în funcţiune 200 de grădiniţe, dintre care 174  grădiniţe sezoniere, 20 cu orar redus, 3 cu orar normal şi 3 grădiniţe de întreprindere, un efectiv total de 4952 de elevi.
La începutul deceniului VIII al secolului trecut doar jumătate dintre copii de grădiniţă (3-5 ani) mergeau în sistem, unii din cauze obiective (inexistenţa grădiniţelor în apropiere, mai ales în rural) alţi din cauze subiective (părinţii nu erau încă convinşi de utilitatea demersului didactc). O statistică întocmită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj pe perioada 1971-1980 ne arată că într-un deceniu cuprinderea în grădiniţe ajunsese la 80%, fiind vorba de 10 402 preşcolari între 3 şi 5 ani cuprinşi în grădiniţe la un total de 389 de educatoare. În anul şcolar 1978-1979 funcţionau în Gorj 391 unităţi destinate învăţământului preşcolar. Astfel, înregistrăm în acel an şcolar 376 de grădiniţe cu program normal cu 13 215 preşcolari, deservite de 490 de educatoare. Existau 14 grădiniţe cu program prelungit cu 2207 preşcolari şi la care lucrau 133 de cadre didactice. Exista şi o casă a copiilor preşcolari cu 144 de preşcolari. Totalul copiilor de vârstă preşcolară era de 18 986, ceea ce însemna că rămâneau în afara grădiniţelor circa 4000 de copiii.
În doar un deceniu, 1970-1980, numărul unităţilor de învăţământ preşcolar s-a dublat, numărul copiilor s-a triplat şi numărul posturilor de educatoare a crescut cu peste 150%. În 1981 aveam în Gorj 403 grădiniţe cu 659 educatoare şi 15 323 de copiii.
Abia după 1970 învăţământul preşcolar românesc s-a conectat la cel european. Până atunci, cărţile de căpătâi în grădiniţe fuseseră cărţile ruseşti, un exemplu fiind mulţi ani „Educatoarele grădiniţelor de copii despre munca lor” sub redacţia E. I. Volcova. Abia după 12 ani s-a redactat şi a apărut o carte importantă pentru învăţământul preşcolar: „Cartea educatoarei” sub redacţia Virginiei Manasia.

Comments are closed.