Regele Mihai şi sătenii din Dobriţa

Timp de trei săptămâni, după momentul 23 August 1944- când a ordonat arestarea lui Ion Antonescu şi întoarcerea armelor împotriva nemţilor- regele Mihai I, împreună cu regina mamă, s-a adăpostit în Gorj. El a stat la Dobriţa, la conacul lui Petrică Petrescu şi a soţiei sale Ana, fiica doctorului Dumitru Culcer. Prin ce au trecut sătenii, care s-au trezit, într-o zi, vecini cu Majestatea Sa, ne povestesc doi dintre puţinii care mai sunt în viaţă: Nicolae Săvulescu şi Victoria Gângioveanu.

Nu e un secret că Mihai I şi regina Elena au stat în Gorj, la Dobriţa, sat al fostei comune Dobriţa, (acum aparţinător comunei Runcu) ca să se ferească din faţa nemţilor, ce erau orbiţi de furie, pentru că România i-a trădat, trecând de partea aliaţilor. De ce la Dobriţa, de ce la soţii Petrescu şi ce au simţit sătenii în acele clipe n-a stat, însă, nimeni să cerceteze. Iată de ce considerăm că mărturiile celor care au trăit acele vremuri şi au fost martori oculari ai evenimentelor sunt foarte importante pentru istoria neamului. Dar, să începem cu începutul…

Fuga
Momentul de cotitură care a fost declanşat când Regele Mihai I a transmis „un comunicat important pentru ţară” a fost de-a dreptul riscant pentru familia regală. Nu vom analiza aici dacă a fost benefică decizia sa, sau era preferabil să-l lase pe Ion Antonescu să continue negocierile pe care spunea că le-ar fi demarat, la rândul său, cu aliaţii. Vom spune doar că, după ce a ordonat arestarea lui Ion Antonescu, a numit în locul lui, în funcţia de prim ministru, pe generalul Constantin Sănătescu şi a întors armele, a plecat la Gorj, chiar la sfatul acestuia, probabil, care era gorjean. Cu siguranţă Sănătescu îl cunoştea foarte bine pe colonelul Petrică Petrescu, ce fusese în trecut şi prefect de Gorj, conacul acestuia putea oferi condiţii optime familiei regale, se afla într-un loc liniştit, la poalele munţilor şi era foarte aproape de aeroportul de la Stăneşti, de unde regele şi mama sa puteau decola rapid, în cazul în care nemţii ar fi încercuit zona, pentru a captura regele.

Sătenii
Nicolae Săvulescu are 85 de ani şi locuieşte de când se ştie faţă în faţă cu conacul. Avea 15 ani când s-a trezit vecin cu regele: „Au luat toate casele de la primărie încoace, că le trebuiau, pentru garda regală. Seara, pe la 6-7, au venit două sau trei ture de maşini mari şi pe fiecare au dirijat-o acasă la cineva. S-a dat stingerea, pe urmă. Nu aveam voie să aprindem focul sau lampa. Pe urmă au venit şase maşini mai bine făcute. Una din ele era condusă de regele Mihai. L-am cunoscut, pentru că  îl aveam în cărţile de citire. L-am văzut bine, pentru că, deşi toate maşinile aveau luminile stinse, el avea lumina aprinsă în maşină. A venit un soldat şi i-a bătut în geam şi atunci a stins şi el lumina. Pe urmă au intrat maşinile la  conac, iar mai mulţi soldaţi s-au postat la colţurile gardului de piatră şi la mijloc. Paza se schimba din trei în trei ore.”

„Trebuia să ne ridicăm şi să ne înclinăm”

Bătrânul îşi aminteşte numai lucruri frumoase despre familia regală. Toţi care furnicau în jurul ei le dădeau indicaţii stricte sătenilor, dar regele şi regina mamă erau foarte politicoşi şi modeşti: „Ni s-a spus ca, atunci când îi vom vedea pe drum, să ne ridicăm în picioare şi să ne înclinăm. Nu trebuia să le spunem nimic, să nu spunem vreo prostie, pentru că noi eram oameni simpli, de la ţară şi puteam să-i supărăm. Dar ei ne spuneau „Bună ziua!”, când treceu pe lângă noi. O dată, au mers la biserică. Iar regele s-a aşezat pe scaunul ăla special, care e pentru rege. După ce a venit familia regală, s-a umplut de armată. În jos, pe munţi, peste tot. Regimentul 31 Infanterie Craiova, din sat în jos, Regimentul Artilerie 36 Târgu Jiu, cu cinci tunuri amplasate în Runc şi cinci tunuri în partea cealalaltă. Mai era Batalionul 5 Vânători de munte pe munte, sus. Şi mai era de la 18 Infanterie Târgu Jiu, sau nu mai ştiu. Deci erau patru regimente, să facă paza regelui, ca să nu vină nemţii să-l prindă.”

Regele şi câinii
O altă amintire a sătenilor era legată de ieşirile regelui, însoţit de câinele favorit: „Avea doi câini lupi. Dar unul rămânea acasă, iar pe celălalt îl lua regele peste tot. Se ducea cu maşina pe munte, să se relaxeze, cu câinele. O dată a luat-o şi pe regina Elena, dar ea s-a lovit la picior şi nu s-a mai dus. Ea stătea în curte şi cosea. Iar de multe ori se speria, pentru că regele se ducea şi la Stăneşti cu câinele, la aeroport şi zbura cu avionul pe deasupra conacului. Venea până aproape de conac şi făcea cu batista salut reginei, iar ea se temea să nu se prăbuşească. El conducea avionul şi avea şi câinele cu el, că l-am văzut eu. Erau oameni calumea. Şi lapte dacă ne-au cerut, ni l-au plătit cu bani mulţi. Dar voiau să-l mulgă soldaţii, nu ne lăsau să mulgem noi vacile.”

„Ne dădea bomboane”
Victoria Gângioveanu avea 8 ani când s-au produs aceste evenimente, dar îşi aminteşte destul de bine acele clipe: „La noi acasă era popota ofiţerilor. Au ales casa noastră, pentru că aveam bucătărie mare şi sală de mese. De gătit găteau tot ei, nu ne lăsau pe noi, ai casei. Ce mi-a rămas mie cel mai bine întipărit, însă, în minte, e faptul că, de câte ori ieşea regele sau regina din curte şi ne vedea pe noi, copiii, pe drum, ne chemau să ne dea bomboane…”