Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Reforma agrară din 1864 în Novaci

Reforma agrară din 1864 în Novaci

Submitted by on 15 June 2011articol citit de 3,057 ori | One Comment

Alexandru Ioan Cuza a rămas în istoria României ca primul domnitor al statului român modern, dar şi prin reformele sale, dintre care împroprietărirea ţăranilor a fost cea mai radicală, de pe urma căreia au beneficiat peste 460 000 de familii ţărăneşti. Delimitarea loturilor de pământ, despăgubirile acordate foştilor proprietari, litigiile dintre aceştia şi foştii clăcaşi au dus la prelungirea aplicării reformei agrare, aşa cum s-a întâmplat şi în zona Novaciului.

Alexandru Ioan Cuza a influenţat poziziv, cu reforma sa, viaţa novăcenilor

Alexandru Ioan Cuza a influenţat poziziv, cu reforma sa, viaţa novăcenilor

Conform legii rurale din 14 august 1864, erau desfiinţate toate obligaţiile în muncă sau în natură, pe care ţăranii le aveau faţă de boieri şi fiecare clăcaş primea un lot de pământ, pe care trebuia să-l achite în termen de 15 ani şi pe care nu putea să-l vândă pentru următorii treizeci de ani. În funcţie de avere, ţăranii erau împărţiţi în trei categorii: cei cu 4 boi, cu 2 boi, şi pălmaşii, a căror singură avere erau braţele de muncă. Suprafaţa de pământ pe care-l primeau în proprietate era diferită de la o categorie la alta, cel mai mult primind ţăranii fruntaşi, cei cu 4 boi, iar cel mai puţin ţăranii pălmaşi.

Reforma la Novaci
În 1864, în zona Novaciului, exista o singură moşie stăpânită de fiicele căminarului Costache Vlădoianu: Maria Palada, soţia lui Ion Palada, Eliza şi Masinca Vlădoianu. La 18 aprilie 1865, Comisia Plaiului Novaci a stabilit la 50 numărul ţăranilor cu 4 boi, la 26 cei cu 2 boi şi la 51 numărul ţăranilor pălmaşi, care urmau să primească pământ din moşia Vlădoianu. Proprietarul, Ion Palada, refuză să recunoască pe aceştia ca şi clăcaşi pe moşia sa, spunând ca ţăranii nu s-au ocupat cu agricultura, ci sunt ,,ciobani de vite”, iar pământul pe care l-au avut în posesie ,,l-au ţinut cu învoire”, şi deci nu au dreptul decât la un lot de casă şi grădină. Deoarece nu a putut să prezinte învoielile, pe care pretindea că le are cu ţăranii, iar aceştia au prezentat Comisiei chitanţele pentru zilele de clacă, aceasta nu ia în considerare cererea sa. Palada aduce ca ultim şi hotărâtor argument, faptul că dacă ar acorda clăcaşilor pogoanele conform legii, ,,i-ar ataca a treia parte a proprietăţii”. Nu se ştie dacă acest ,,argument” a determinat Comisia să suspende aplicarea reformei în Novaci, dar acesta a fost începutul unei lupte lungi şi anevoioase între ţăranii novăceni, dornici să intre în posesia pământului promis şi Ion Palada, la fel de hotărât în a ceda cât mai puţin din moşie şi a tergiversa cât mai mult posibil aplicarea legii rurale.
La 18 iunie 1865, ţăranii se plâng lui Constantin Broşteanu, membru în Comitetul Permanent al judeţului Gorj pentru aplicarea reformei agrare, că ,, dl. Palada prin delimitarea făcută popreşte pe seama proprietăţii toată apa Gilortului, care merge pe lângă comuna lor (…)
şi aceasta ar fi cu scopu ca să-i şicaneze la adăparea vitelor lor, cerând să li se dea toată apa câtă merge pe lângă comună (…) ca proprietate lor.”. Această cerere stârneşte indignarea boierului Palada, care declară ,,că nici o lege nu l-ar putea obliga să le dea apa şi tot pământul pre lângă apă, cu care şi-ar pierde dreptul cel mai mare de proprietate, având mori şi cherestrae pe dânsa şi unde cu timpul poate să-şi mai facă”. Se ajunge la o soluţie de compromis, ţăranii urmând să-şi adape vitele nestânjeniţi, dar pământul de lângă apa Gilortului rămânând în proprietatea lui Ion Palada. Din cauză că pământul cedat de acesta pentru islaz era ,,cu râpi şi stânci de piatră, pământ care nu produce iarbă pentru hrana vitelor”, el consimte să cedeze încă 50 de pogoane. O lună mai târziu, la 13 august 1865, Ion Palada reuşeşte să convingă Comitetul Permanent că ţăranii ,,n-au făcut niciodată clacă în natură, dovadă luată chiar din acele chitanţe ale arendaşilor (…) care nu s-au găsit decât la prea puţini dintrânşi câte două până la trei zile cu mâinile”. În consecinţă, Comisia decide ca pe moşie să fie împroprietăriţi 1 ţăran cu 4 boi, 21 cu 2 boi şi 107 ţărani pălmaşi. Era o victorie importantă pentru proprietarul Palada, care urma, astfel, să cedeze mai puţin pământ aceluiaşi număr de ţărani, trecuţi acum într-o categorie inferioară.
Considerându-se nedreptăţiţi, novăcenii se adresează, la 26 ianuarie 1866, Consiliului de Stat de la Bucureşti, care admite recursul lor şi anulează decizia Comitetului Pemanent Judeţean. Nici în 1873 disputa dintre Palada şi ţărani nu se încheiase, ministrul de finanţe invitându-l pe prefectul de Gorj ,, ca să pună pe toţi sătenii foşti clăcaşi în stăpânirea pământului lor legiuit, după clasificarea comisiei din 1865 (…) o altă clasificaţie este a se călca legea în spiritul şi litera ei, ce se pedepseşte după codul penal” şi încheie prin ceea ce ar trebui să fie profesiunea de credinţă a oricărui politician şi demnitar al statului: ,,Administraţia este chemată a ocroti interesele tuturor locuitorilor fără a favoriza pre cel mai tare în detrimentul celui mai slab”. La 15 ani de la legiferarea reformei agrare, ţăranii din Novaci încă se mai judecau cu Ion Palada la Tribunalul Gorj pentru pământul ce li se cuvenea de drept.

Novăcenii care au primit pământ de la Cuza
În final, au fost împroprietăriţi cu 11 pogoane şi 300 de stânjeni următorii ţărani cu 4 boi din Novaci: Nicolae Văileanu, Dumitru Palica, Ion Ştef. Băeşiu, Dumitru Ciocan, Filimon Sălişteanu, Ion P. Coconeţu, Ion Roibu, Maria Ion Ciorogaru, Marica Ioniţoiu, Coman Sibişeanu, Pătru B. Dafinescu, Avram Vezure, George Dafinescu, Dan Sin Drăgan, Ion Ştef. Băeşiu, Pătru Sin Drăgan, Ion Tăban, Moise Tăban, Grigorie Drăgan, Ştefan Băeşiu, Ion Petre Tăban, Pătru Răcioiu, Gheorghe Comănescu, Safta Comăneasca, Sandu Comănescu, Dumitru Piluţ, Alecsie Pienariu, Ion Pienariu, Nastăsia Pienariţa, Ion Niculescu, Pătru Pilea, Dumitru Niculescu, Ion Siu, Ion Petre Pila, Ana lui Petre Şandru, Dumitru Matiescu, Nicolae Siu, Oaşin Cuteanu, Dumitru Oprea Cutean, Ion Popescu Ana, Stana soţia lui Stan Oprea, Nicolae Vinţanu, Ion Caragel, Neacşa Văduva, Ion Stanca Băhut, Ion Berbecel, Dumitru Bitoiu, Pătru Ştefănoiu, Gheorghe Preoteşescu şi Dumitru Vonica, care urmau să plătească fostului proprietar, Ion Palada, anual 133 de lei pe timp de 15 ani drept despăgubire.
Ţăranii cu 2 boi, care au primit câte 7 pogoane 19 prăjini şi 300 de stânjeni, au fost: Dumitru Păvălan, Pătru Niculescu, Gheorghe Cojocaru, Ion Henescu, Alecsandru Ciocan, Ion Ciorogariu, Pătru Pienariu, Nicolae Ştef. Băeşiu, Ion Chivoiu, Gheorghe Cuteanu, Nicolae Martescu, Ion Băcioiu, Ion Manguţu, Ion Ghiorghiţoiu, Ion Băluţe, (…) Ticlici, Ion Ghiţulete, Nuţe Gh. Popa, Savu Murariu, Simion Dogariu, Gheorghe Deconescu, Stana I. Com. Băbu, Ion Florea Băcioiu, Ilie Jonimbel şi Dumitru Ghenescu, care urmau să achite 100 de lei anual pentru pământul primit. Cei care aveau ca singură avere doar braţele de muncă (pălmaşii) şi urmau să plătească 71 de lei şi 20 de parale anual au fost: Dan Urâtu, Ion Urâtu, Dumitru Crăciun, Filimon Răduţ, Petre P. Tăban, Petre Iepure, Ion Damian, Aniţa Ciungului, Bucuru Cosor, Iona Tăbănoica, Filimon Martescu, Ştefan Popa, Ion Pilea, Ion Ciocan, Simion Şandru, Dumitru Stăncoi, Gheorghe Chiriac, Ion Pătruţe, Ion Miriac, Moise Boben cu soru-sa, Ion Roşculete, Niţe Răhuţ, Moisea Todea, Adam Mirilă Bob, Dan Solomon, Ion Iordaiche Dirlea, Nicolae D. Popescu, Maria lui Filimon, Chirilă Niculescu, Ion Dobran, Simion Tăban, Oprea Uriu, Ion Dogariu, Ion Vărzariu, Vasile Todea, Dinu Stancu Răhuţ, Gheorghe Mogan, Iacov Murariu, Ion Stăniloiu, Ion Diluţe, Ion Porumbel, Gheorghe Urâtu, Nicolae Dogariu, Ion Cojocariu, Ion Vasile, Ilie Mirion, Ion Păvălan, Ion Dăncilă, Ionu Băbu, Ion Giugiulanu, Ion Jianu, Ion Moise, Ion Mihăilă şi Nicolae Cuteanu, care au primit câte 4 pogoane şi 15 prăjini. Au primit doar loc de casă (300 de stânjeni)  Ghiţă V.V., Stana Coţofanda, Ion Borcan, Lazăr Sdârnă, Ion I. Lazăr, Gheorghe Gâlcă, Nicolae Lăutariu, Dincă Ghionţă şi ,,preoţi aflaţi la două biserici”.
În concluzie, reforma agrară din 1864 a avut un rol major în dezvoltarea satului românesc din secolul al XIX-lea, dar aplicarea ei nu s-a făcut fără greutăţi şi rezistenţă din partea marilor proprietari.
Cristian Grecoiu

One Comment »

  • Adi says:

    Din cate stiu eu si Obstile de mosneni cu proprietate devalmasa s-au format tot in aceeasi perioada a jumatatii secolului al XIX-lea, cel mai probabil prin secularizarea terenurilor manastirilor. Poate reveniti cu detalii, oricum va multumim,
    Adi