De prin presă adunate, era o expresie, pe care mi-o amintesc cu amărăciune, mai ales acum, când cad capete de ziarişti, pe zi ce trece, dar nu din cauză că ar fi neapărat răi, nedeontologi sau neprofesionişti, ci, de regulă, pentru că ziarele şi televiziunile dau faliment. Şi spun că îmi amintesc acea expresie cu amărăciune, pentru că, normal, pe piaţă ar fi trebuit să rămână cei mai buni, ori nu-i chiar aşa. Nu a trecut o săptămână de când am avut de-a face cu trei exemple de presă de doi lei, sau nici măcar atât. Zero împuşcat, asta e valoarea. În primul rând, o emisiune de la o televiziune, în care realizatoarea vorbea de nu se mai oprea, cu patimă, clar neechidistantă şi clar interesată să dea dreptate interlocutorului, fără ca măcar să-i treacă prin minte să ceară şi punctul de vedere al celui acuzat în cauză. În al doilea rând, un articol din presa scrisă, în care ziaristul cu pricina scria despre un politician gorjean că va fi numit de la centru într-o anumită funcţie la organizaţia judeţeană. Deşi respectivul părea convingător în ceea ce scria, fără, însă, să prezinte o declatraţie oficială a unui factor de răspundere, eu spuneam, răutăcioasă chiar, cuiva, că am citit asta într-un ziar, dar nu am verificat personal, deci nu sunt sigură că e adevărat. Megalomanie, aţi putea spune, dar din vorbă-n vorbă am considerat că ar trebui să verific informaţia, ca să pot continua discuţia şi nu mică mi-a fost mirarea când lţam sunat pe respectivul politician, pentru că ar fi fost imposibil să se vorbească de numirea lui, fără ca el să ştie şi omul mi-a spus, franc, că nici nu s-a pus problema. Asta deşi, după cum scria ziaristul cu pricina, până la momentul la care eu vorbeam, ar fi trebuit să se afle, deja, pe funcţie.
Al treilea caz de presă sub doi lei valoare l-am întâlnit, de asemenea, în săptămâna care tocmai s-a scurs. O ziaristă care s-a năpustit în teren pe un caz, s-a luat cu toţi de piept, mai să-i bată, că cum îşi permit una şi alta, după care a scris exact pe dosul adevărului, doar pentru că primise temă de la cel care-i plăteşte publicitate. Tot ea s-a dus să scrie despre un caz, a zâmbit tuturor, a cerut toate punctele de vedere, inclusiv al părţii acuzate, a părut că pricepe care e adevărul, după care s-a dus şi a scris pe dos. Probabil se aştepta şi la ceva bani de la cel prins în chingi, nu numai la acte şi declaraţii. Asta pentru că, cu ceva timp în urmă, a mai făcut aceeaşi schemă cu un politician, pe care chiar avea cu ce să-l trântească rău detot, dar de publicat n-a mai publicat nimic… Deci, pseudoziarişti e un nume blând pentru astfel de indivizi.
