Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Şcoala » Protest al dascălilor de Ziua Educației la București

Protest al dascălilor de Ziua Educației la București

Submitted by on 29 September 2010articol citit de 3,143 ori | No Comment

Peste 100 de cadre didactice din judeţul Gorj se vor afla la Bucureşti în 5 octombrie 2010 pentru un miting de protest  în Piaţa Victoriei. Dascălii au multe nemulţumiri dar cea mai mare se referă la noua lege a salarizării care plasează această categorie profesională la coada listei în sistemul bugetar. Sindicaliştii din Educaţie analizează noi forme de protest şi chiar o grevă generală la începutul anului viitor.

Peste 100 de dascăli gorjeni vor protesta la Palatul Victoria pe 5 octombrie

Peste 100 de dascăli gorjeni vor protesta la Palatul Victoria pe 5 octombrie

De Ziua Educaţiei, 5 octombrie 2010, se va desfăşura un miting la Bucureşti al cadrelor didactice, acestea protestând pentru: condiţiile improprii în care funcţionează numeroase unităţi de învăţământ;  lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului pentru modernizarea învăţământului românesc;  reducerea salariilor cu 25% la nivelul angajaţilor din învăţământ;  poziţionarea angajaţilor din educaţie în zona inferioară a grilei unice de salarizare; reducerile de personal din educaţie; tergiversarea votării noii legi a educaţiei. Din Gorj vor participa peste 100 de cadre didactice.

Din nou la coada listei
Legea salarizării unice  2010 aduce foarte multe surprize neplăcute pentru cadrele didactice. De parcă nu era de ajuns diminuarea salariilor până la 31 decembrie 2010 cu 25%, actualul Executiv pregăteşte un nou act normativ care să înlocuiască le­gea salarizării unitare. Guvernul doreşte ca salariile din în­vă­ţământ să rămână şi în 2011 la nivelul celor de acum. În plus, prin noul proiect se diminuează şi mai mult coeficienţii pentru tinerii care intră în sistem. Astfel, se va ajunge în situaţia ca niciun tânăr să nu mai dorească de la 1 ianua­rie să mai lucreze în sistem în condiţiile în care salariul lui va fi egal cu cel al unui măturător pe stradă. Şi asta după ce tinerii care intră în sistem au absolvit cel puţin o facultate de trei ani.
Vasile Mija, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj, ne-a declarat că sindicaliştii cer Guvernului să utilizeze ca bază de calcul pentru 2011 salariile din decembrie 2009, şi nu cele din iulie 2010 mic­şo­rate cu 25 la sută, de­oa­rece reducerea aplicată în iulie are, potrivit Constituţiei şi deciziei Curţii Constitu­ţionale, un caracter temporar şi trebuie aplicată doar pentru anul în curs. Pe de altă parte, sindicaliştii nu sunt de acord cu creşterea raportului de la 1 la 12 la 1 la 15 propusă acum de Exe­cu­tiv, deoarece aceasta nu se justifică în con­diţiile în care Guvernul are în ve­dere un buget pentru 2011 limitat de 39 de miliarde de lei.
Vasile Mija spune că în noua lege, cel puţin în varianta aflată pe masa sindicatelor, toţi coeficienţii se micşorează cu excepţia acelora pentru angajaţii aflaţi la sfârşit de carieră.

Sindicaliştii s-au retras de la negocieri
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, reprezentând Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, a decis să se retragă de la negocierile cu reprezentanţii Guvernului, privind Legea de salarizare unitară în sistemul bugetar. Aurel Cornea, preşedintele FSLI, spune: ”Nu acceptăm negocierile în care reprezentanţii Executivului nu respectă principiul privind echivalarea funcţiilor în sistemul public, principiu elementar în actul normativ, care ar trebui să ofere o salarizare unitară şi corectă a salariaţilor de la stat şi care a fost asumat atât de premierul Emil Boc, cât şi de fostul prim ministru Călin Popescu Tăriceanu. Acordarea coeficientului maxim de 4,4 unui profesor de grad didactic I, cu 40 de ani vechime, situează învăţământul preuniversitar în zona inferioară a grilei unice de salarizare, fapt neacceptat de federaţia noastră.
F.S.L.I. a cerut modificarea acestei grile şi acordarea coeficientului 7 pentru această funcţie, pentru a recunoaşte, astfel, adevărata valoare a unui profesor cu o astfel de experienţă şi pregătire profesională. Nu putem accepta ca învăţământul să fie tratat din nou cu dispreţ de reprezentanţii Guvernului.
F.S.L.I. a decis să participe la următoarele discuţii pe legea de salarizare unitară în sistemul bugetar, doar în condiţiile în care reprezentanţii Executivului acceptă renegocierea coeficienţilor de salarizare pentru sistemul de educaţie.”

Comments are closed.