La începutul perioadei interbelice, Jean Mihail deţinea o avere fabuloasă, doar proprietatea funciară depăşind 80 000 de hectare. La moartea sa a lăsat cea mai mare avere particulară din România către statul român, era vorba de moşii, imobile în mai multe oraşe, bijuterii, tablouri. Condiţia sa privind o Fundaţie care să-i poarte numele şi să promoveze cultura nu s-a realizat niciodată. Pentru contemporani, doar Palatul Mihail, sediul Muzeului de Artă, spune ceva. Jean Mihail a avut şi importante proprietăţi în Gorj.
Jean Mihail, ultimul reprezentant al acestei familii de origine macedoneană, a deţinut o avere uriaşă. Avea moşii în judeţele Dolj (Barza, Bodăeşti, Drănic, Poenari, Nitoeşti, Geormanele, Cernele, Sitoaia, Popova, Greceşti, Belcineanca, Horezu-Poienari, Livada Brăiloiu), Mehedinţi (Balta-Hotărani, Cioroboreni, Rogova, Fundăţei), Gorj (Băleşti, Bobu, Scoarţa), Olt (Deveselu), Teleorman (Conţeşti, Crângeni), Ilfov (Domneşti, Prisăceni) şi Galaţi (Drăgăneşti). Pe moşiile menţionate, după reforma agrară din 1921, Jean C. Mihail mai poseda un total de 15 153 hectare, pâmânt rămas în posesia sa până în 1936. Potrivit unui proces-verbal din 6 martie 1921, publicat de noi în “Monografia comunei Băleşti”(2008), s-au împroprietărit pe moşia lui Jean Mihail de la Ceauru 150 de hectare pentru ţărani, primărie, şcoli, biserică şi cimitir.
Avere mare, griji multe!
Deşi era unul dintre cei mai mari proprietari de pământ din ţară, Jean Mihail a încurajat reforma agrară de după Primul Război Mondial. Dând dovadă de o zgârcenie proverbială, Jean Mihail a surprins prin poziţia adoptată faţă de reforma agrară. Într-o discuţie cu I.G.Duca, viitorul lider P.N.L. pe atunci, Jean Mihail îi spunea: „Eu nu mă plâng că ne luaţi atâta. Eu aş fi preferat să ne expropiaţi cu totul”. Faţă de acelaşi interlocutor, Jean Mihail avea să îşi explice poziţia: „E foarte serios ce-ţi spun. Am atâtea moşii, asta reprezintă atâtea griji, atâtea procese, atâţia administratori de supravegheat, atâţia logofeţi care te fură-încât eu aş fi mult mai mulţumit şi mult mai liniştit dacă aţi expropria tot şi aţi plăti cât face pământul. Aşa, aş pune bonurile în lada de fier, aş tăia de două ori pe an cupoanele şi n-aş mai avea nici o bătaie de cap”.
În urma reformei agrare interbelice, Jean Mihail s-a ales cu o sumă consistentă de vreme ce în 1936, la moartea sa, avea 30 milioane de lei numerar şi alte 950 milioane de lei în efecte şi acţiuni depuse la diferite bănci.
Toate bunurile lui Jean Mihail au fost lăsate statului român care avea obligaţia să facă o Fundaţie Culturală. Lucrurile s-au tergiversat foarte mult, din 1948 Fundaţia care nu făcuse mai nimic fusese desfiinţată. Palatul Mihail din Craiova, simbolul averii lui Jean Mihail, a fost folosit de statul român în 1939 pentru găzduirea refugiaţilor polonezi, mareşalul Edward Smigly-Rydz şi preşedintele Ignacy Moscicki. În septembrie 1944, Palatul Mihail a devenit sediul comandamentului Armatei 53 sovietice. Cam în aceeaşi perioadă, Iosif Broz Tito va fi găzduit pentru câteva săptămâni. Din 1954, Palatul Mihail a devenit sediul Muzeului de Artă din Craiova.
Familia Mihail şi Răscoala din 1907 în Gorj
Din pricina pământului insuficient şi a învoielilor agricole, ţăranii din Ceauru, de exemplu, s-au revoltat împotriva proprietarilor. În vremea aceea, aşa cum aflăm dintr-o monografie a comunei din anul 1906, semnată de preotul Ion Mălăescu, erau ca mari proprietari Constantin (Dinu) Mihail din Craiova la Ceauru, şi Taiche Mongescu la Corneşti cu 5.000 de hectare.
Răscoala a început la 15 martie la Ceauru. Din cauza neînţelegerilor privind învoielile agricole între ţărani şi moşierul Dinu Mihail, aceştia în frunte cu preotul Constantin Stoichiţoiu au rupt gardurile moşiei şi au început să facă delimitările aşa cum vroiau ei. Administratorul moşiei şi oamenii săi au trebuit să se apere cu armele. Există chiar un raport al administratorului moşiei în care acesta descrie cele întâmplate: „după ce s-a terminat ruperea gardurilor s-a strâns ţărănimea din Ceauru în faţa curţii cu popa, au început să ne ameninţe cu moartea sunt gata să puie foc la magaziile de grâu şi porumb”. Atacul ţăranilor a fost respins de jandarmi. „Capii răzvrătiţi, relata acelaşi administrator, au umblat din casă în casă, povăţuind pe fiecare locuitor în parte să se răscoale şi să devasteze toată averea proprietăţii, fiindcă acum e timpul.
Potrivit raportului comandantului legiunii de jandarmi, proprietăţile din Ceauru şi Bobu ale lui Dinu Mihail au fost scăpate de furia ţăranilor cu mari eforturi. Pentru a curma revolta de la Ceauru, la 20 martie 1907, au mai sosit în zonă două companii de infanterie care au dublat paza. Comandantul legiunii de jandarmi s-a întâlnit cu ţăranii pentru a-i calma. Preotul C. Stoichiţoiu, cu învăţătorul şi trei ţărani au fost duşi la prefectură, dar eliberaţi după ce s-a constatat că plângerile la adresa lor erau nefondate. Din raportul comandantului companiei de jandarmi rurali din 21 martie 1907 către Ministerul de Interne rezultă că agitaţii cu caracter mai grav au fost în comunele Hurezanii de Sus, Bălceşti, Novaci, Băleşti şi altele, contra arendaşilor şi proprietarilor acelor comune pentru învoielile agricole.
Familia Mihail şi-a păstrat proprietăţile din Gorj şi în anii următori. Potrivit unui proces-verbal din 6 martie 1921, găsit de noi în fondurile de arhivă locale, se împroprietăreau pe moşia lui Jean Mihail de la Ceauru 150 de hectare pentru ţărani, primărie, şcoli, biserică şi cimitir.
Averea funciară a parohiilor şi mânăstirilor din Gorj
Camera Agricolă a judeţului Gorj a făcut după Al Doilea Război Mondial o situaţie cu bunurile agricole aflate în proprietatea moşiilor parohiilor şi mânăstirilor din judeţ. Documentul inedit se află în păstrarea Direcţiei Judeţene Gorj a Arhivelor Naţionale. Astfel, în 1947-1948, Mânăstirea Tismana avea 510 hectare în proprietate, dintre care 500 hectare pădure. Mânăstirea Polovragi avea 303 hectare, dintre care doar 3 hectare erau teren arabil. Mânăstirea Lainici avea 117 hectare, dintre care 100 hectare de pădure donată de stat. Mânăstirea Crasna avea în proprietate 142 de hectare, dintre care 12 hectare de livezi şi 7 grădină de zarzavat. Dintre Schiturile Locurile Rele(Lainici), Cioclovina-Tismana, Logreşti şi Strâmba Jiu, doar ultimul avea o proprietate funciară importantă de 83 de hectare, dintre care 6 hectare vatra mânăstirii.
În privinţa parohiilor din Târgu-Jiu, doar două mai deţineau proprietăţi în 1948, “Sfinţii Apostoli” cu 6 hectare deţinute de la reforma din 1864 şi “Sfântul Nicolae” cu 9 hectare. În judeţ, cele mai mari proprietăţi le aveau Parohiile Calapăru-23 ha, Parohia Tismana şi Parohia Capu Dealului-ambele cu 13,50 ha, Parohia Ceauru şi Parohia Turcenii de Sus-11 ha, o serie de parohii cu 8,50 ha: Baia de Fier, Bălceşti, Căzăneşti, Strâmba Jiu, Târgu-Logreşti, Topeşti.
