Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Patrimoniu » Proprietățile din Gorj ale vestitului pașă

Proprietățile din Gorj ale vestitului pașă

Submitted by on 2 October 2012articol citit de 1,359 ori | No Comment

Renumit pentru activitatea sa politică, diplomatică, economică, fabuloasa avere dar şi pentru nesfârşitele gesturi caritabile, Manuc Bei, a avut afaceri şi a deţinut întinse proprietăţi şi în judeţul Gorj. El s-a mai numit şi Emanuel Manuc Mirzaean fiind fiul lui Martiros Mirzaean originar din satul Karpi regiunea muntelui Ararat din podişul Anatoliei – Turcia, lângă graniţa Armeniei cu Iranul.

Armeanul din Hânceştii Basarabiei prevedea ca urmaşii săi să stea întotdeauna în slujba intereselor armenilor

Armeanul din Hânceştii Basarabiei prevedea ca urmaşii săi să stea întotdeauna în slujba intereselor armenilor

Tatăl lui Manuc Bei sărăcise în urma unui jaf al unor bandiţi perşi, plecând însă după acest incident nefericit şi stabilindu-se în localitatea Rusciuc azi Ruse din nordul Bulgariei, oraş dunărean ce a avut de-a lungul timpului legături comerciale strânse cu oraşul de peste Dunăre din ţara noastră Giurgiu, un important centru comercial al Balcanilor de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Acesta prin pricepere şi inspiraţie a ajuns mare negustor de cereale căsătorindu-se a doua oară cu Mămica, fiica lui Hanum-Oglu, persoană destul de înstărită, împreună cu care în anul 1765 a dat naştere la Rusciuc unui fiu pe nume Manuc.

Avere făcută în Țările Române

Micul Manuc până la vârsta de 12 ani a crescut în sânul familiei învăţând la o şcoală locală fiind apoi trimis de tatăl său la Iaşi în seama unui negustor armean pentru a se deprinde cu comerţul dar şi pentru a învăţa limbile de care avea să se folosească în afacerile pe care şi le-a dezvoltat ulterior pe parcursul întregii sale vieţi, devenind vorbitor a 12 limbi europene şi nu numai. Pe când se afla la Iaşi a rămas orfan dar mai înainte se căsătorise cu Mariam fiica lui Avet, astfel încât a trebuit să revină la Rusciuc unde trebuia să continue afacerile tatălui său. Prin învăţătura şi experienţa acumulate la Iaşi, Manuc Bei şi-a dezvoltat afacerile devenind în scurt timp un personaj deosebit de influent al zonei.
Pentru a promova într-o clasă socială superioară, cu riscuri destul de mari, a sponsorizat ascensiunea la funcţia de Paşă de Rusciuc a unui controversat personaj, Tersenicli-Oglu, care a şi fost numit în această funcţie de către Sultan, devenind ulterior sfetnicul principal al acestuia dar şi singurul creditor al său obţinând însă pe lângă acest privilegiu şi titlu de prim negustor şi vistier al regiunii iar în anul 1802 ajunge să fie numit serdar ca un an mai târziu să obţină rangul de paharnic.
Marea majoritate a bogăţiilor şi averii sale, de-a lungul timpului, marele comerciant şi moşier, Manuc Bei a mutat-o treptat în ţările române sau în Rusia, unde era foarte bine văzut având relaţii în cercurile înalte ale societăţii acestor ţări. Astfel în timpul unei revolte în Imperiul Otoman, pe timpul când ajunsese destul de repede la rangul de Mare Dragoman, acesta a fost nevoit să-şi părăsească în grabă teritoriul în care se afirmase şi să se mute cu reşedinţa în conacul de la moşia sa din localitatea Hănceşti Republica Moldova cumpărată de la principesa Dolgorughi unde ulterior a încercat să construiască şi să pună bazele unei zone comercială la fel de prosperă ca şi Rusciucul.
După acest eveniment s-a implicat foarte mult în relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Poartă pe timpul războiului Dunărean dintre cele două puteri având legături în cercurile înalte ale acestor imperii. A ajutat însă material armata rusă dar a salvat şi Bucureştiul de la devastare de către armatele otomane în retragere în anul 1806 dar şi de la moarte, datorită relaţiile sale, pe numeroşii boieri munteni ce fraternizau cu imperiul de la răsărit.

Proprietățile din Gorj

Prin cumpărări, cu banii agonisiţi din comerţ, a devenit proprietarul a peste 40 000 hectare de teren dar şi a numeroase imobile cel mai renumit devenind Hanul lui Manuc din Bucureşti. În judeţul Gorj a cumpărat în anul 1804 la licitaţie publică şapte munţi foşti proprietate a clucerului Gheorghe Bengescu vânduţi pentru datorii şi însumând o suprafaţă totală de 5051 hectare. Deoarece nu se afla în ţară la vremea respectivă, intermediarul acestuia a fost Marele Ban Constantin Ghica iar actul de cumpărare a fost recunoscut şi întărit ulterior chiar de către Constantin Al. Ipsilanti.
Un an mai târziu Manuc Bei a solicitat domnitorului să numească boieri hotarnici pentru a hotărnicii sau măsura cei şapte munţi cumpăraţi în judeţul Gorj şi anume: Coasta Bengăi, Bora, Muntinul, Muşetoiul, Mogoşul, 3/5 din Ştefanul şi ¼ din Cioara toţi situaţi în fosta comună Cernădia din zona Novaciului. Afară de aceşti munţi Manuc Bei a mai avut şi în Târgu Jiu două imobile pe care le folosea ca magazine pentru comerţul cu produse aduse de el din toate colţurile Europei şi nu numai. Unul din imobile se afla pe terenul unde astăzi se găseşte parcul din strada Tudor Vladimirescu vis a vis de sediul Palatului Justiţiei. Aici pe la anul 1845 când urmaşul său a dorit să reconstruiască acest imobil acesta a fost acţionat în judecată de către vecinul său pe atunci pitarul Busuioceanu Răducan, mare boier, proprietar a numeroase moşii dar şi munţi. După cercetările efectuate la faţa locului de către Magistratul oraşului s-a constatat faptul că fiul lui Manuc Bei construise un zid al clădirii sale pe terenul lui Busuioceanu Răducan cu scopul vădit de a-şi însuşi o parte din siliştea acestuia din urmă. Dosarul de judecată se află păstrat în fondul arhivistic Tribunalul Judeţean Gorj din cadrul Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale având numărul/cota 8/1845.
Cea mai renumită afacere a lui Manuc Bei a fost însă construcţia hanului cu acelaşi nume pe care acesta la edificat în perioada 1807-1808 în Bucureşti pe locul vechii Curţi Domneşti unde mai rămăsese doar fosta puşcărie a palatului fiind cel mai renumit han din Bucureşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Despre sfârşitul lui Manuc Bei au rămas în istorie mai multe versiuni, însă doar una dintre acestea pare a fi mai plauzibilă şi anume cea descrisă de distinsul armenolog Mser Msereanţ conform căreia în luna iunie a anului 1817, generalul rus Benningsen în timp ce inspecta armata a II-a aflată în apropierea localităţii Hânceşti, unde Manuc Bei îşi avea reşedinţa, acesta din urmă la invitat pe general împreună cu întreg Statul Major să înnopteze la conacul său. Din staff-ul generalului făcea parte şi un alt general pe nume Bahmetev care în acel timp deţinea funcţia de guvernator suprem al Basarabiei dar şi numeroşi ofiţeri şi militari.
După ce gazda împreună cu cei doi generali au avut o scurtă întrevedere aceştia au ieşit la balconul conacului de unde Manuc Bei le-a arătat invitaţilor caii săi de rasă arabă împreună cu frumoasele sale grajduri. Generalului Benningsen, un mare pasionat de cai, i-au fost aduse două exemplare pentru demonstraţii însă îngrijitorul care aducea aceşti cai fiind cam nepriceput şi văzându-l Manuc Bei s-a supărat şi a încălecat unul dintre cai făcând în faţa tuturor celor prezenţi o demonstraţie cu câteva trucuri de călărie din Orient. Însă, la sfârşitul demonstraţiei acesta a început să se simtă rău astfel încât pe la miezul nopţii şi-a dat ultima suflare. Era noaptea dintre 20-21 iunie 1817 când „Prinţul Armenilor”, cum mai era numit, şi-a găsit sfârşitul la doar 48 ani iar la trei zile după deces trupul i-a fost dus şi înmormântat la biserica armenească din Chişinău deoarece biserica de la domeniul său din Hânceşti a fost terminată abia un an mai târziu de către urmaşii săi.

”Prințul armenilor”

După deces Manuc Bei a lăsat în urmă o impresionantă avere dar şi o soţie Mariam decedată şi ea la data de 17 septembrie 1828 la vârsta de 45 ani şi şase fii şi fiice: Ioan Murad Manuc Bei, Grigore Feirat Manuc Bei, Ecaterina căsătorită Lazarev, Pembe căsătorită cu Melicturabean Iacob precum şi alte două fiice decedate de tinere Mariam şi Gaiane.
Prin testamentul său, armeanul din Hânceştii Basarabiei prevedea ca urmaşii săi să stea întotdeauna în slujba intereselor armenilor, să nu se căsătorească cu străine şi să nu înstrăineze nici un lot de pământ, ajutând pe cât se putea mănăstirile armeneşti dar şi pe săracii din oraşul său natal Rusciuc/Ruse. În anul decesului său pe lângă biserica armenească din Bucureşti s-a înfiinţat o şcoală parohială ai cărei elevi foarte mulţi ani după decesul protectorului lor repetau zilnic următoarea rugăciune:”Ne rugăm şi pentru răposatul prinţ Manuc, încoronat de Împărat, care este binefăcătorul şcolii noastre, ca să intre duhul său în Împărăţia Cerului, ca să i se ierte păcatele şi să merite el să vază faţa Domnului.”
Dan Cismașu

Comments are closed.