Promisiuni de ministru

Loading

ilie-sarbuStimaţi cititori, dacă aveţi probleme legate de activitatea în agricultură, sau cu retrocedarea pământului sau pădurilor, vă puteţi adresa ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu, pe site-ul său www.iliesarbu.ro, secţiunea ”contact”. Înainte să vă îndemn să faceţi asta, am făcut eu acest demers, pentru a-l atenţiona cum se defrişează pădurile în Gorj, din cauza Codului Silvic, care prevede că materialul lemnos găsit fără documente se confiscă, până la stabilirea provenienţei. L-am avertizat pe ministrul Ilie Sărbu că această formulare este portiţa de scăpare a marilor hoţi, care se duc, astfel, să-şi procure acte, după ce au fost prinşi cu un transport la negru, apoi pot pleca cu lemne cu tot. Nu acelaşi lucru se întâmplă unui sărman prins că a furat un lemn din pădure, acesta neavând posibilitatea să  procure acte. La ceva timp după demersul meu, când şi uitasem de el, am primit un mail de la ministrul Ilie Sârbu, care promite că va face totul ca să stopeze aceste lucruri şi, în general, nedreptăţile care se fac oamenilor:

„Stimată Doamnă Stoenescu,
Din pacate, astfel de probleme există nu numai in Gorj, ci şi la nivel naţional. Mizez pe faptul că experienţa pe care am acumulat-o atât în perioada 2000-2004 ca ministru al agriculturii, cât şi perioada de opoziţie, mă va ajuta să rezolv lucrurile în aşa fel încât, ţăranul roman – cel mai greu încercat dealtfel, să ducă o viaţă mai bună. E dureros când aflu, tot mai des, ce se întâmplă cu pădurile, animalele sau pământurile României.
Românii sunt nemulţumiţi de atâtea promisiuni făcute de unii sau de alţii, de aceea ar fi inutil să vă prezint o listă a ceea ce am de gând sa fac. Atât doar că imi iau angajamentul ca, alături de echipa mea, să depun tot efortul necesar pentru îndreptarea deficienţelor, dar şi să iau măsuri concrete, menite a restabili agricultura românească.
Cu stimă, Ministrul Ilie SÂRBU”