Special

Politică

Istorie

Gorjul

Patrimoniu

Home » Şcoala » Profesorii gorjeni ar putea să își primească toți banii pe hotărârile judecătorești restante

Profesorii gorjeni ar putea să își primească toți banii pe hotărârile judecătorești restante

Submitted by on 6 December 2017articol citit de 1,774 ori | 2 Comments

Deși Guvernul avea obligația legală ca până la finele anului 2017 să achite toate sumele din hotărârile judecătorești ale cadrelor didactice cu termen limită în acest an, acest lucru nu se întâmplă. Administrațiile locale din Gorj au primit pentru plata hotărârilor judecătorești sume ce acoperă ceva peste jumătate din totalul necesar a fi achitat cadrelor didactice până la sfârșitul anului 2017. Există însă premisele ca până la sfârșitul anului să se suplimenteze sumele din fondul de rezervă al MEN și alte economii. Pe noua legislație, din 2018 cadrele didactice ar pierde sume serioase la plata hotărârilor judecătorești.

Astfel, în ședința  Comisiei Paritare de la nivelul Ministerului Educației Naționale  de la începutul acestei săptămâni s-a decis  suplimentarea sumelor necesare plății salariilor și sentințelor judecătorești.

S-a hotărât repartizarea, pe județe/municipiul București, a sumelor pentru sentințele judecătorești și a sumelor necesare plății salariilor și contribuțiilor aferente acestora din fondul de rezervă al Ministerului Educației Naționale.

Ministrul Educației a precizat, conform surselor sindicale,   că la rectificarea bugetară, s-au alocat, în medie, 73% din totalul sumelor solicitate la nivel județean/al municipiului București. Din raportările făcute din teritoriu, au constatat că, până la acest moment, pentru diferențele cuvenite conform Legii nr. 85/2016, au fost cheltuiți doar 43,06% din banii bugetați încă de la începutul anului.

Propunerea Ministerului Educației Naționale a fost ca sumele necheltuite de la Legea nr. 85/2016 să fie folosite pentru suplimentarea bugetului pentru salarii și diferențe salariale conform hotărârilor judecătorești.

Ca procedură,  s-au hotărât următoarele: se achită întâi tranșa cuvenită conform Legii nr. 85/2016, iar sumele rămase (la nivelul aceluiași județ/al municipiului București) se redirecționează către salarii și abia apoi pentru sentințe. În plus, din fondul de rezervă al ministerului de 87 mil. lei se alocă în primul rând sumele pentru salarii (acolo unde nu s-au acoperit nici cu ce e necheltuit pe Legea nr. 85/2016), iar diferența pentru sentințe (Ministerul Educației susține că, din tot ce au ca economii, ar putea să acopere 100% sentințele pentru județele unde sumele sunt mai mici, iar pentru restul 85% – 90% și diferența în anul 2018).

Repartizarea pe județe/municipiul București urmează a se face prin hotărâre de Guvern. Având în vedere finalul de an, se impune urgentarea tuturor demersurilor la nivel guvernamental, astfel încât sumele să ajungă la autoritățile locale și să fie timp pentru efectuarea tuturor procedurilor și la nivelul acestora, astfel încât salariații din învățământ să beneficieze de drepturile cuvenite până la data de 22 decembrie.

Ministerul Educației s-a angajat să înainteze o adresă către M.D.R.A.P. și să solicite sprijin și intervenție la nivelul autorităților administrației publice locale pentru urgentarea procedurilor la acest nivel.

 

2 Comments »

  • Violeta says:

    Ce bani pe hatărâri, când noi nu ne luăm nici salariile la timp pentru că așa vrea ISJ GORJ

  • Violeta says:

    Ce bani pe hotărâri, când noi nu ne luăm nici salariile la timp pentru că așa vrea ISJ GORJ

Leave a comment!

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at.