Profesorii gorjeni se pregătesc de proteste la începutul anului școlar

Loading

 

Liderul USLI Gorj, Constantin Huică, face un apel pentru respectarea legii
Liderul USLI Gorj, Constantin Huică, face un apel pentru respectarea legii

Se poate spune că școala stă pe un butoi de pulbere după ce toate promisiunile guvernanților s-au dovedit nereale, cadrele didactice nu au primit mărirea de salariu anunțată, nici vaucherele de vacanță și sunt șanse foarte reduse ca banii obținuți prin hotărâri judecătorești să se mai dea în acest an. Guvernul le-a răspuns sindicaliștilor că ”vom analiza” eventuale sume pentru plata hotărârilor judecătorești restante.

 

 

Constantin Huică, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj, previzionează mișcări sindicale în domeniu în această toamnă, punând sub semnul întrebării chiar începutul de an școlar 2017-2018.

Proteste inevitabile

Deși mobilizarea la acțiuni sindicale în învățământ este foarte redusă, pe vremea guvernării Boc circulând chiar un banc conform căruia profesorii ar plăti din buzunar doar să vină la școală, se anticipează pentru această toamnă mișcări sindicale de amploare. În condițiile în care ”prioritățile” guvernării PSD-ALDE au fost ignorate, polițiștii și militarii au primit măriri de salarii și pensii speciale în dauna celor anunțate pentru medici și profesori, este de anticipat ca sindicaliștii din Educație să iasă în stradă încă din luna septembrie. S-a ajuns deja la situația absurdă în care un șofer de primărie sau consiliu județean să aibă un salariu mai mare decât un profesor cu gradul didactic I.
Potrivit lui Constantin Huică, președintele USLI Gorj, sindicaliştii din învăţământ ameninţă cu proteste încă din prima zi a noului an şcolar. Profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că lor nu li se aplică noua grilă de salarizare, ajungând acum să câştige mai puţin decât un debutant în administraţie.
Constantin Huică  a mai declarat că noul an şcolar începe cu proteste ale dascălilor. Calendarul de acţiuni va fi stabilit la începutul lunii septembrie. „Anul şcolar va începe, probabil, cu o grevă. Rămâne să hotărâm la începutul lunii septembrie care vor fi paşii pe care îi vom face, ce forme de protest vom declanşa. Este de luat în calcul să înceapă anul şcolar fără profesori”, a declarat Constantin Huică, liderul USLI Gorj.
Profesorii ar putea ieși în stradă încă din luna septembrie. „Aceste majorări, conform programului de guvernare al PSD, trebuiau să revină şi învăţământului, în schimb ei ne-au fluturat pe la nas o lege a salarizării unitare, dar ne-am trezit că ea se aplică fără doctori, fără profesori, decât cu parlamentarii şi cu gloata de funcţionari sau marionete pe care le au pus în frunte”, a declarat Constantin Huică, liderul USLI Gorj.

Tot Constantin Huică spune că sunt speranțe reduse pentru plata drepturilor de natură salarială stabilite prin hotărâri judecătorești câștigate în instanță pentru această toamnă. Deși se spunea că la rectificare vor exista sumele necesare, ministrul de Finanțe a dat un răspuns sindicatelor la 26 iulie 2017 în care spune că: ”vă comunicăm că, cu ocazia rectificării bugetare vom analiza posibilitatea alocării unor sume suplimentare  pentru plata drepturilor de natură salarială pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar de stat în conformitate cu reglementările legale în vigoare.”